Deși au negociat atât cu ACSMU Poli
Iași, cât și cu Ceahlăul Piatra Neamț, Ionuț Bâlbă și Bogdan
Straton au acceptat să vină la FC Botoșani, urmând să semneze
contracte valabile pentru un singur sezon.
Cei doi sunt, începând de ieri,
jucătorii FC Botoșani. Miercuri după amiază ei au negociat la
Botoșani, după care au plecat la Iași, unde au mai avut o discuție
cu conducătorii noii formații ACSMU Poli. Ieri dimineață, cei doi
au mai discutat cu oficialii ieșeni, după care Ionuț Bâlbă a fost
contactat de oficialii Ceahlăului Piatra Neamț.
În cazul în care ar fi acceptat
oferta Ceahlăului, Ionuț Bâlbă urma să încaseze 5.000 de euro la
semnătură și încă 3.000 de euro lunar. Până la urmă, impresarul
Ioan Sălăvăstru a reușit să-i convingă pe cei doi fotbaliști că
este mai bine să vină la FC Botoșani.
„Am discutat cu ei, au
zis că sunt pregătiți din punct de vedere fizic și sunt luați în
calcul pentru meciul cu FC Snagov. Nu cred că vor face parte din
primul 11, dar vor intra pe parcurs”, a declarat
Cristi Popovici, antrenor principal FC Botoșani.
Cornel Șfaițer, președintele
clubului, a spus că are o înțelegere cu Ionuț Bâlbă și Bogdan
Straton, conform căreia cei doi pot pleca în orice moment la un
nivel superior în cazul în care vor fi oferte concrete.
„Sută la sută Ionuț Bâlbă și Bogdan Straton sunt jucătorii echipei
FC Botoșani. Ei au mai avut discuții inclusiv astăzi dimineață cu
cei de la Iași și, în cazul lui Ionuț Bâlbă, și cu Ceahlăul Piatra
Neamț, dar până la urmă au acceptat să vină la FC Botoșani.
Important este că ne-am înțeles și că ei vor juca pentru FC
Botoșani chiar dacă din punct de vedere financiar în altă parte
poate era mai bine. FC Botoșani are nevoie de cei doi, iar ei au
nevoie de FC Botoșani pentru a reveni la o formă bună care să-i
propulseze în prima ligă”, a declarat Ioan
Sălăvastru, impresarul celor doi fotbaliști.
Articol scris de Răzvan
Sauciuc