După UTA, care l-a luat pe mijlocașul Soufiane Jebari (24 de ani) de la FK Csikszereda, Campionii FC Argeș este a doua echipă din Liga 2 care își prezintă în acest zile prima achiziție pentru partea a doua a sezonului. Gruparea piteșteană l-a anunțat oficial ca nou-transfer pe portarul George Micle (18 ani), de la penultima clasată Sportul Snagov.
George Micle a semnat pe doi ani și jumătate cu Campionii FC Argeș
George Mihai Micle a împlinit pe 8 noiembrie 18 ani, este originar din Satu Mare, iar la Sportul Snagov a ajuns în vara trecută, sub formă de împrumut de la FCSB. În prima parte a sezonului a evoluat în 13 meciuri din 18 pentru ilfoveni și i-a convins pe oficialii clubul argeșean. Cu Campionii FC Argeș a semnat un contract pe doi ani și șase luni.
„FC Argeș a realizat miercuri după-amiază primul transfer din perioada de iarnă. Conducerea clubului nostru a ajuns la un acord cu portarul George Mihai Micle.
Goal-keeperul în vârstă de 18 ani, care măsoară 192 cm înălțime, a semnat cu gruparea din Trivale un contract valabil pe 2 ani și 6 luni. În prima parte a sezonului, Micle a evoluat în liga secundă la CS Sportul Snagov. Născut pe 2 noiembrie 2001, la Satu Mare, noul portar al echipei FC Argeș a învățat ABC-ul fotbalului la LPS Satu Mare. În 2016, George a evoluat pentru echipa Centrului de Excelență al FRF de la Deva, iar în 2017 a fost îmbrăcat tricoul Academiei FCSB unde a stat până în 2019. În sezonul competițional 2019-2020, Micle a apărat poarta Snagovului în 13 meciuri, având evoluții foarte bune în majoritatea meciurilor.
Clubul FC Argeș îi transmite lui George Micle tradiționalul „Bine ai venit!” și îi dorește evoluții și rezultate cât mai bune în tricoul alb-violet”, anunță pe pagina sa de Facebook clubul Campionii FC Argeș, așa cum se numește în acte.
George Micle: „Visul meu e să devin un exemplu pentru alți sportivi”
Fostul său club, Sportul Snagov, anunță despărțirea de George Micle ca o „pierdere importantă pentru echipa noastră!”
Ca semn de mulțumire pentru paradele senzaționale pe care le-a avut pentru Sportul Snagov în acest sezon, rubrica „Player Profile”, una prin care ilfovenii își prezintă jucătorii, i-a fost dedicată de această dată portarului.
– Cum te-ai apucat de fotbal?
– M-am apucat de fotbal de mic, de la vârsta de 5 ani, mai exact. Îmi plăcea la nebunie să mă joc cu mingea. Unde eram eu, era și o minge în preajma mea. În 2006 am început fotbalul, cu sprijinul familiei. Familia a fost un factor determinant în începutul carierei, dar și în continuare ei. Sprijinul necondiționat, din toate punctele de vedere, a fost și este un factor decisiv. Nu există zi în care să nu le mulțumesc pentru tot ceea ce au făcut pentru mine și vreau să le mulțumesc și acum pentru tot.
– Cum îl caracterizezi pe fotbalistul George Micle?
– Mă caracterizez ca fiind un sportiv muncitor și serios.
– Dar pe omul George Micle?
– Sunt un om normal, familist. Îmi place să îmi petrec timpul liber relaxându-mă (să mă uit la seriale sau să mă plimb prin parc, în special).
– Care sunt obiectivele tale?
– Obiectivele mele personale și cred că ale oricărui alt fotbalist tânăr, sunt să joc într-o ligă și un campionat superior. Iar să îți reprezinți țara la echipa națională este un vis pe care orice jucător îl are.
– Intervențiile tale au salvat echipa de nenumărate ori. Ce a însemnat experiența Snagov pentru tine?
– Eu doar mi-am făcut datoria și nimic mai mult. În fiecare meci dădeam maximum pentru a salva fiecare șut care se îndrepta spre poarta noastră. A fost o experiență unică, de ne uitat și vreau, prin această cale, să le mulțumesc absolut tuturor persoanelor implicate în acest proiect.
– Care este idolul tău?
– Idolul meu este Jan Oblak (n.r. – portarul sloven al echipei Atletico Madrid), într-un fel sau altul mă asemăn puțin cu el.
– Care este campionatul tău preferat? Dar echipa?
– Campionatul meu preferat este Premier League, iar echipa favorită este Liverpool.
– Care este visul tău?
– Să devin un exemplu pentru alți sportivi sau, mai exact, pentru portarii care sunt la început de drum.
– Care este motto-ul tău?
– Never give up! (Nu renunța niciodată!)
– Un mesaj pentru foștii coechipieri de la Snagov?
– Băieților le transmit multă sănătate și tot binele din lume. Să dea dovadă în continuare că sunt un adevărat grup și să rămână uniți până la final.