ACS Buftea și-a găsit portar! Ilfovenii l-au împrumutat pe Stamatin

ACS Buftea și-a găsit portar!** Ilfovenii l-au împrumutat pe Stamatin

Conducerea FC Botoșani a ajuns la un acord cu colega de serie ACS Buftea pentru împrumutul până în vară a goalkeeperului David Stamatin.

Ajuns în această iarnă la divizionara C Unirea Tărlungeni după ce împrumutul la gruparea din prima ligă FC Brașov nu a stat în picioare decât 24 de ore, David Stamatin va îmbrăca în cele din urmă în acest retur tricoul formației ilfovene.

„Pentru el a apărut această variantă mai bună de a juca la Liga a II-a decât cea de a evolua la Liga a III-a pentru Tărlungeni și nu ne-am putut opune. Important este că el va avea ocazia în acest retur să evolueze meci de meci la o formație de liga secundă, care are în componență o serie de jucători valoroși și un antrenor serios”, a declarat Cornel Șfaițer, președintele executiv al FC Botoșani.

Totodată, oficialul grupării locale a dezvăluit că juniorul Paul Păcurar va fi cedat sub formă de împrumut până în iarna anului viitor la formația din Seria a II-a a Ligii a II-a, Unirea Alba Iulia.

În această iarnă în cazul lui Păcurar s-au vehiculat variantele de a evolua pentru divizionarele C, FC Voluntari sau FCM Dorohoi, însă acestea nu s-au materializat.

Sursa: Monitorul de Botoșani

Pe aceeași temă