Bucur dispus să revină, dar pune condiții

06 Nov. 2009, 10:35 Liga 2
Bucur dispus să revină,** dar pune condiții

Odată cu trecerea timpului, zvonurile potrivit cărora patronul
Gloriei Buzău, Sergiu Băhăian ar bate în retragere încep să prindă
contur. Așa cum vă informam încă de săptămâna trecută,
controversatul om de afaceri cunoscut ca unul cu multe „bube” în
cap, nu a mai dat niciun semn. Lucru care i-a cam pus pe jar pe cei
din conducerea clubului, mai ales că datoriile la jucători și
bugetul de stat cresc de la o zi la alta precum aluatul pentru
gogoși. Nu însă acela pe care a încercat să le vândă presei un
afacerist buzoian ce s-a dat drept omul de legătură a lui Băhăian.
Probabil că respectivul a vrut să profite oarecum de situație
pentru a-și face publicitate „moca”.

Acum când noul patron al Gloriei care conform unor surse demne
de încredere ar intenționa să renunțe la echipă motivul invocat
fiind atât starea de sănătate dar și banii, „pionul” o dă cotită.
Oficialii grupării buzoiene nu reușiseră să ia legătura cu Băhăian
nici până aseară. În schimb fac tatonări pentru a găsi soluții în
cazul retragerii actualului stăpân.

Astfel, președintele Mihai Marin a vorbit zilele trecute cu
nimeni altul decât fost finanțator al formației din Crâng, Costel
Bucur. Acesta din urmă ne-a declarat miercuri seară că este dispus
să preia din nou Gloria Buzău însă numai în anumite condiții.

„Știu că situația clubului se complică pe zi ce
trece, mai ales că Băhăian nu a băgat bani iar jucătorii se plâng
și ei de acest lucru. Eu eram sigur că așa se va întâmpla. Cine l-a
adus pe ăla la echipă să se spele acum cu el pe cap. Pe mine m-au
«lucrat» să pună ei mâna pe Gloria. Acum vin doar dacă alături de
mine va fi și Primăria. Nu pe vorbe tată, că până astă vară, ci cu
bani! Dacă bag eu ză zicem 100.000 de euro să dea și primăria la
fel. De unde să țin eu singur o echipă pe «seceta» asta de bani?
După părerea mea cu vreo 300.000 de euro se poate face ceva în
prima fază. Mă refer la achitarea datoriilor către jucători și o
parte la finanțe. Poate când am timp voi veni la Buzău să vedem
care este treaba”
, a precizat Bucur.

Referitor la o posibilă revenire a acestuia la gruparea din
Crâng, oficialul buzoian Mihai Marin a declarat:
„Într-adevăr, am purtat niște discuții cu fostul patron
domnul Bucur privind o eventuală întoarcere a sa la Gloria.
Momentan nu pot spune exact dacă va prelua sau nu echipa. Ne
confruntăm cu o situație delicată așa că trebuie să găsim soluții
viabile urgent altfel e jale mare. Domnul Bucur a pus aceeași
condiție ca și în vară și anume să vină și Primăria cu bani. Totuși
trebuie să precizăm că municipalitatea a sprijinit și ea echipa.
Sigur că vom discuta în continuare cu fostul patron dar și cu
domnul primar. |mportant pentru noi este să facem toate diligențele
pentru bunul mers al echipei. Deci căutăm orice să salvăm
corabia”
.

Articol scris de: Adi
Soare

06 Nov. 2009, 10:35 Liga 2
Pe aceeași temă