Brăilenii vor revanșa în fața Rapidului: „Mergem la Suceava cu dorința de a recupera punctele pierdute”

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 21 Nov. 2014, 17:28 Actualizat: 21 Nov. 2014, 17:29 Liga 2
Brăilenii vor revanșa în fața Rapidului:  „Mergem la Suceava cu dorința de a recupera punctele pierdute”

CF Brăila s-a pregătit în această săptămână cu gândul să obțină toate punctele puse în joc din deplasarea de la Suceava. Jucătorii antrenați de Alin Pânzaru mai au de disputat trei jocuri oficiale în acest final de an. Primul examen va fi sâmbătă, de la ora 11.00, în cadrul etapei a 14-a a Ligii 2, cu Rapid CFR.

Brăilenii vor să se răzbune pentru înfrângerea din tur de pe teren propriu și țintesc să recuperarea punctelor pierdute atunci, când Suceava s-a impus cu 2-0. Mai mult, o victorie le-ar putea consolida poziția de play-off și le-ar oferi o iarnă mai liniștită.

„Mergem la Suceava cu dorința de a recupera punctele pierdute pe teren propriu. Sigur, conform rezultatelor obținute în ultima vreme Rapid CRF Suceava este favorită la victorie, însă vă repet, nu mergem în excursie ci să obținem puncte”, a declarat, încrezător, președintele echipei Valentin Avramescu.

În privința lotului, Cosmin Necoară și Emmanuel Ndigwe au reintrat în circuitul normal de antrenament după accidentările suferite, iar Laurențiu Petean va putea reveni după cele două etape de suspendare. Lista absenților pentru meciul de sâmbătă îi va cuprinde doar pe Alin Comănescu și Francis Agbleta, ambii accidentați.

Foto: CF Brăila

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 21 Nov. 2014, 17:28 Actualizat: 21 Nov. 2014, 17:29 Liga 2
Pe aceeași temă