Brăila, la cea mai bună clasare din ultimii 20 de ani. „Cu un buget redus la minim am realizat o performanță notabilă”. Statisticile Daciei Unirea în ultimul sezon

Marius ANGHEL 16 Jun. 2016, 14:13 Liga 2

La finalul campionatului Ligii 2, ediția 2015-2016, Dacia Unirea s-a clasat pe locul al treilea în play-off, acesta fiind cel mai bun sezon competițional din ultimii 20 de ani pentru fotbalul brăilean. Asta, în condițiile în care vara trecută echipa fanion a județului Brăila a fost la un pas de desființare. Lucrurile s-au rezolvat pe ultima sută de metri, atunci când de fapt s-a alcătuit și lotul pentru campionatul care bătea la ușă. Cu toate acestea, formația pregătită de Alin Pânzaru a avut un traseu bun în sezonul de toamnă: a câștigat zece meciuri, din care trei le-a încheiat la egalitate, a suferit patru înfrângeri și în proportie de 80 la sută era calificată în play-off.

Echipa fanion de fotbal a orașului Brăila, Dacia Unirea, a încheiat sezonul de toamnă pe locul al patrulea, la egalitate de puncte cu formația de pe poziția a treia, FC Academica Clinceni, o clasare pe care nici cei mai optimiști suporteri nu o anticipau la începutul campionatului. În primăvară brăilenii au câștigat trei partide pe teren propriu, 4-0 cu Farul, 1-0 cu FC Academica Clinceni și 2-0 cu Bucovina Pojorâta, au remizat 1-1 acasă cu Rapid și în deplasare la Piatra Nemț și au pierdut cu 1-0 la Călărași și Buzău, ajungând să joace în turneul play-off.

„Cu un buget redus la minim am realizat o performanță notabilă, am încheiat campionatul pe podium. O realizare importantă ținând cont de faptul că vara trecută am fost la un pas de desființare. Au fost multe frământări și pe parcursul competiției, în primul rând din cauza banilor, dar am reușit să trecem peste ele și cu un buget mic am terminat campionatul pe un loc onorabil. An după an vom încerca să punem bazele unui club solid în fotbalul românesc”, a declarat Valentin Avramescu, președintele Daciei Unirea.

La sfârșitul acestei săptămâni se încheie și vacanța fotbaliștilor, iar luni, 20 iunie, va avea loc reunirea lotului. „De luni vom intra în discuții individuale cu jucătorii pentru parafarea noilor contracte. Noi am făcut deja o analiză a randamentului pe care l-au avut fotbaliștii brăileni în campionatul trecut și, în funcție de acest lucru, vom vedea cine pleacă, cine va rămâne, cine vine, dacă vom putea să aducem vreun jucător”, a mai spus Avramescu.

Dacia Unirea a făcut instrucție cu Rapidul pe Municipal în play-off

Formația brăileană a început turneul play-off de pe locul al treilea și după 4 victorii, 2 remize și 4 înfrângeri, tot pe această poziție s-a clasat la final. Dacia Unirea a umilit-o cu 4-0 pe Municipal pe Farul Constanța. Cu o „dublă”, Costel Roșu a fost jucătorul partidei, celelalte goluri ale învingătorilor fiind realizate de Pușcașu și Dima.

În prima deplasare din play-off, Dacia Unirea a condus cu 1-0 la Bacău, însă a pierdut în final, 3-1, un rol decisiv în stabilirea scorului final, în opinia lui Alin Pânzaru, l-a avut arbitrul gălățean Bogdan Anghelinei care, din exces de zel, l-a eliminat în minutul 10 pe portarul Cristian Mitrea. A urmat al doilea joc consecutiv în deplasare, la Dunărea Călărași, unul pe care brăilenii l-au încheiat la egalitate, 2-2, Onofraș (min. 14) și Costel Roșu (min. 94) au marcat pentru formația pregătită de Alin Pânzaru.

Cu moralul foarte bun brăilenii au făcut instrucție cu Rapid București pe Municipal. Costel Rosu a fost jucătorul meciului, mijlocașul a obținut și transformat penalty-ul în urma căruia Dacia a trecut în avantaj și tot el a pasat la golul lui Frunză pentru 2-0. În etapa a 5-a Dacia Unirea a pierdut cu 2-1 la Academica Clinceni, deși gazdele au evoluat cu un jucător mai puțin din minutul 75. Pentru brăileni a înscris Muscă în minutul 13. Dacia Unirea a câștigat cu 2-1 pe Municipal partida retur cu Academica Clinceni, după ce la pauză a fost condusă cu 1-0, jucătorul partidei fiind Marius Onofraș autorul celor două reușite ale gazdelor. Formația brăileană a pierdut cu 1-0 la Rapid, însă golul giuleștenilor a ridicat multe semne de întrebare. Brăilenii nu au jucat nimic în partida de pe teren propriu cu Dunărea Călărași, au pierdut cu 2-0 pe teren propriu și au încheiat cursa spre meciurile de baraj în urma cărora sperau să ajungă în prima ligă. Dacia Unirea a câștigat cu 2-0, ultimul meci disputat pe teren propriu, cel cu SC Bacău și și-a asigurat locul al treilea. Diferența în acest meci a fost făcută de evoluția foarte bună a căpitanului Sorin Frunză care a marcat primul gol și a fost coautor la cel de-al doilea înscris de Muscă. În ultimul joc al ediției de campionat 2015-2016, Dacia Unirea a remizat, 2-2, la Farul Constanța după ce a fost condusă cu 2-0. Enciu și Gicu Iordache au înscris pentru gruparea de la Dunăre.

Aportul jucătorilor din lotul Daciei Unirea în campionatul trecut

În campionatul trecut Dacia Unirea a avut în lot 27 de fotbaliști, însă numai 24 dintre ei au evoluat pentru gruparea de la Dunăre.

Lider în clasamentul celor mai multe meciuri și minute bifate în sezonul competițional 2015-2016 a fost Cătălin Stănciulescu. Fundașul stânga a fost folosit în 32 de meciuri și a bifat 2.820 de minute în tricoul Daciei Unirea. Locul al doilea în acest clasament i-a revenit fundașului central Laurențiu Ivan cu 2.715 minute jucate în 31 de partide, iar locul al treila lui Alexandru Niță, fundașul drepta a evoluând 2.670 de minute în 30 de meciuri și marcând un gol.

Alți trei jucători au evoluat câte 2.610 minute, portarul Cristian Mitrea, Cosmin Ghiocel și Alexandru Muscă, însă cu mențiuna că primii doi au bifat 29 de partide, iar atacantul a evoluat în 32 de jocuri și a înscris 12 goluri.

Aportul celorlalți jucători a fost următorul: Sorin Frunză 2.430 minute, 33 meciuri, 6 goluri, Andrei Pușcașu 2.010/30/4, Costel Roșu 1.975/28/5, Marius Onofraș 1.920/32/7, Victor Olenic 1.550/23, Marius Dima 1.375/25/2, Laurențiu Petean 1.300/19, Cosmin Necoară 1.180/18/1, Gabriel Iosofache 780/13/2, Marco Enciu 650/12/1, Paul Ioan 530/9, Bogdan Olaru 530/6, Dănuț Oprea 410/7, Stelian Nicoliță 400/11/2, Gicu Iordache 370/11/1, Marian Iordache 55/1, Dorin Istrate 50/4, Mucuță 50/50/2.

Nu au evoluat deloc portarul Ștefan Leu și jucătorii de câmp Gabriel Gheorghe și Marius Moroianu.

Cu 12 reușite Alexandru Muscă a fost golgeterul echipei, el fiind secondat de Marius Onofraș și Sorin Frunză cu 7 și respectiv 6 goluri.

Articol scris de Costel FILIP

Marius ANGHEL 16 Jun. 2016, 14:13 Liga 2
Pe aceeași temă