Sâmbata, la Iasi, au jucat bine, dar au pierdut. Acum, contra Brailei, galben-albastrii” vor sa repete evolutia, nu insa si rezultatul. „Pentru noi, important este sa continuam lucrurile bune aratate in meciul cu CSMS Iasi. Totodata, tinând cont ca jucam pe teren propriu, ne dorim ca evolutia sa-si gaseasca un corespondent si in rezultat. O victorie in acest meci ar avea un impact favorabil asupra moralului jucatorilor, dar si al nostru, al antrenorilor”, a declarat tehnicianul FCM Bacau, Cristi Popovici, aflat la redebutul sau pe „Municipal”, dupa o pauza de trei ani si jumatate.
Doua absențe
Bacauanii se prezinta la jocul cu CF Braila, din intermediara, cu trupa incompleta. Popovici nu va putea conta pe Madalin Luncanu si Marius Dobos, ambii aflati in stare de suspendare. Primul are cumul de cartonase, in timp ce Dobos a fost suspendat pentru trei etape dupa „rosul” primit la finalul partidei de acum doua runde, cu Callatis. Vestea buna este ca reintra Lozneanu, care va completa astfel o linie defensiva dfin care mai fac parte Mihalachioaie, Ursu si Eudean, ultimul titularizat ca fundas stânga, in locul lui Luncanu.
Fără ratări
Contra Brailei, cuvântul de ordine al bacauanilor va fi, fireste, atacul. „Imi doresc sa avem acelasi tonus ofensiv ca in meciul cu CSMS Iasi, dar sa nu ne mai jucam cu ocaziile. In Copou am ratat cu seninatate, lucru care, pe final, ne-a costat scump. Le-am cerut jucatorilor mai multa concentrare in fata portii adverse”, a explicat Popovici, care mizeaza pe travaliul lui Marius Croitoru, rapiditatea de executie a lui Hurdubei si, in special, pe dorinta de revansa a lui Curiliuc, autorul unor ratari cât roata carului la ultimele doua jocuri, cu Callatis si CSMS Iasi.
Eliminare gratuită
Apropo de revansa: FCM Bacau are de razbunat astazi si infrângerea din tur, de la Braila. Una nemeritata, venita in prelungiri, atunci când Palimaru a inscris cu capul unicul gol al meciului, in urma unui corner. Succesul brailenilor a fost facilitat insa si decizia controversata a „centralului” Zoltan Erdei de a-l elimina in min. 56 pe „paznicul” lui Palimaru, Lozneanu, pentru doua cartonase galbene. „Am fost eliminat gratuit. La acea faza n-a fost nici macar fault, darmite fault de galben”, a explicat dupa joc stoperul bacauan.
Altă față
Spre deosebire de partida directa din tur, care a gasit-o in postura de combatanta pentru evitarea retrogradarii, acum, Braila se prezinta ca una din candidatele la promovare. Aflata la cinci puncte distanta de locul secund, trupa lui Ion Viorel a regasit gustul victoriei sâmbata trecuta, când a surclasat Dunarea Galati cu 4-1. „Din punctul meu de vedere, Braila este revelatia campionatului, o echipa alcatuita din jucatori experimentati precum Palimaru sau fostii bacuani Boboc si Câmpeanu. Nu ne asteapta un meci facil, dar sper sa ne impunem”, a concluzionat antrenorul Bacaului, Cristi Popovici.
Sursa: Deșteptarea