Auraș Brașoveanu explică decizia rezilierii cu Cristian Pustai: ”Am fost conștienți că suntem datori.” Cine sunt primii colaboratori ai lui Adrian Mihalcea la Gloria Buzău

Marius ANGHEL 06 Oct. 2022, 12:02 Liga 2
Auraș Brașoveanu explică decizia rezilierii cu Cristian Pustai: ”Am fost conștienți că suntem datori.” Cine sunt primii colaboratori ai lui Adrian Mihalcea la Gloria Buzău

Gloria Buzău are începând de ieri, 5 octombrie 2022, un nou antrenor principal, în persoana lui Adrian Mihalcea (46 de ani), după ce cu o zi înainte a reziliat contractul cu Cristian Pustai (55 de ani) și cu trei dintre colaboratorii săi din stafful tehnic.

Mihalcea a fost prezentat jucătorilor și a condus prima ședință de pregătire, iar președintele executiv Auraș Brașoveanu a oferit explicații pentru această decizie a clubului de a schimba stafful tehnic după opt etape scurse din acest sezon de Liga 2, chiar dacă echipa era în obiectiv, ultimul loc de calificare în play-off fiind la doar un punct distanță, iar liderul fiind la cinci puncte în față.

Auraș Brașoveanu, despre demiterea lui Cristian Pustai și a staffului său: ”Părea o stare de apatie, o stare de automulțumire”

Brașoveanu spune că s-a decis demiterea lui Cristian Pustai și a colaboratorilor săi pentru că s-a considerat că echipa este datoare suporterilor și celor care îi finanțează activitatea. ”Părea o stare de apatie, o stare de automulțumire”, a comentat președintele Gloriei motivul pentru s-a dorit o schimbare, Pustai și ajutoarele sale nereușind să găsească ”soluții de a remonta situația”.

”Am parafat înțelegerea cu nou staff care va conduce destinele echipei de seniori în tot ceea ce a mai rămas din acest sezon competițional. Sunt convins că împreună vom reuși să realizăm obiectivul pe care ni l-am propus și pe care iubitorii fotbalului din Buzău îl așteaptă: promovarea în Liga 1. Am ajuns în această situație pentru că am fost conștienți că suntem datori atât publicului spectator, oamenilor iubitori de fotbal din Buzău și nu numai, cât și celor care finanțează acest proiect. Era clar că nu ne-am ridicat la nivelul așteptărilor dumnealor și trebuia să facem ceva să ieșim din această stare care, din punctul meu de vedere, părea o stare de apatie, o stare de automulțumire, lucru cu care toată lumea trebuie să fie conștientă că nimeni nu a fost de acord. Inclusiv jucătorii, inclusiv stafful tehnic care a plecat nu erau de acord, dar, din păcate, nu s-au găsit soluții de a remonta situația. Și, atunci, împreună cu dumnealor am ajuns la concluzia că trebuie făcut un șoc la echipă, un șoc benefic, care să conducă la revitalizarea activității atât de zi cu zi, cât și cea din timpul jocurilor oficiale, astfel încât au fost de acord cu propunerea clubului de a înceta colaborarea”, a spus Auraș Brașoveanu.

”Dacă tot este un început, să fie un început din toate punctele de vedere, un moment zero”

Pe lângă ”principalul” Cristian Pustai, care conducea echipa din vara anului 2021, de la trupa din Buzău au plecat și antrenorul secund Bogdan Pîrvu, preparatorul fizic Liviu Rusu și antrenorul cu portarii Dorin Roşca.

”A fost una dintre condițiile impuse de asociații clubului. Au zis că dacă tot este un început, să fie un început din toate punctele de vedere, un moment zero. Au înțeles, repet, cei care compuneau stafful domnului profesor Pustai. Dânșii, la rândul lor, fiind profesioniști, știau că, de fapt, este un lucru normal, un lucru care se întâmplă în viața unei echipe sau în viața unui antrenor. Tot ceea ce s-a făcut s-a făcut spre a arăta publicului spectator că ne pasă și că ne interesează părerea dumnealor”, a comentat Brașoveanu despărțirea de tot stafful tehnic condus de Pustai.

Daniel Florea și Bogdan Hetco, primii colaboratori ai lui Mihalcea la Gloria Buzău

Adrian Mihalcea a condus singur primul antrenament la Gloria Buzău. Primii doi colaboratori și i-a ales deja. Este vorba despre antrenorul secund Daniel Florea, ultima dată fost ajutor al lui Ianis Zicu la echipele pe care le-a condus în ultimii ani, Farul, Unirea Constanța și Concordia Chiajna. Dar și despre preparatorul fizic Bogdan Hetco, cu care a colaborat atât la Unirea Slobozia, cât și în scurta perioadă petrecută la Chindia Târgoviște.

Pentru postul de antrenor cu portarii se dorește cooptarea în staff a unui fost jucător al fostei Gloria.

”Domnul Mihalcea va veni cu, ca antrenor secund, Daniel Florea, fost jucător de Liga 1, au fost colegi la Dinamo, au fost internaționali, care după aceea a îmbrățișat meseria de antrenor. A fost antrenor la Farul Constanța, la Concordia Chiajna, în echipa tehnică a domnului Zicu. Va veni cu un preparator fizic cu care dumnealui lucrează încă de doi ani și jumătate și care l-a mulțumit din punct de vedere al cerințelui dumnealui privind parametrii fizici. Urmează să stabilim, împreună cu dumnealui, și antrenorul care se va ocupa de pregătirea portarilor. Ne dorim un antrenor de la Buzău, ca cel care se va ocupa de destinele portarilor să fie un fost jucător al acestei echipe, un om și o persoană care să cunoască aspirațiile publicului iubitor de fotbal din Buzău. Tot repet publicul, pentru că eu tot timpul l-am considerat al 12-lea jucător și îl consider în continuare”, a spus Brașoveanu.

Mihalcea debutează la Gloria Buzău într-un meci cu un adversar aflat pe loc de play-off. ”Trebuie să demonstrăm că am uitat tot ce a fost rău în trecut”

Adrian Mihalcea va avea la dispoziție aproape o săptămână să pregătească noua sa echipă pentru a o conduce în primul meci oficial sub conducerea sa. Gloria Buzău a fost pusă să joace în etapa a 9-a a Ligii 2 chiar în încheiere, marți, 11 octombrie, de la ora 17:00. Atunci va întâlni pe teren propriu CS Comunal Șelimbăr, o formație care are două puncte în față și se află pe locurile de baraj, astfel că jocul este foarte important pentru Gloria.

”Nu mai departe de marți avem un joc în care trebuie să demonstrăm că am uitat tot ce a fost rău în trecut, că vom continua ce a fost bun, chiar dacă unii cârcotași, între ghilimele, consideră că nimic nu a fost bun. Nu, au fost și lucruri bune, nu putem nega evidența. Dar, repet, sunt momente în care trebuie să aspiri și la mai bine și asta facem în momentul de față”, a mai declarat Auraș Brașoveanu.

Gloria Buzău ocupă locul 8 în clasamentul Ligii 2 după opt etape, cu 13 puncte, iar următorul adversar pe care îl va întâlni, CS Comunal Șelimbăr, se află pe poziția a 4-a, cu 15 puncte.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/adrian-mihalcea-foarte-aproape-de-revenirea-in-liga-2-la-gloria-buzau-antrenorul-a-ajuns-in-oras-pentru-discutii-cu-conducerea-19248302

https://liga2.prosport.ro/seria-1/oficial-cristian-pustai-a-fost-demis-de-la-gloria-buzau-finantatorul-privat-al-clubului-spune-cine-este-cel-mai-probabil-noul-antrenor-19248241

https://liga2.prosport.ro/seria-1/etapa-a-9-a-a-ligii-2-se-joaca-aproape-in-intregime-intr-o-zi-doar-meciurile-de-la-baia-mare-unde-merge-dinamo-si-buzau-sunt-stabilite-in-alte-zile-19248115

Marius ANGHEL 06 Oct. 2022, 12:02 Liga 2
Pe aceeași temă