Artimon, ar putea fi drastic pedepsit: „Raportul va fi unul care mă va încrimina”

Marius ANGHEL 17 Oct. 2012, 16:56 Liga 2
Artimon, ar putea fi drastic pedepsit:**

Antrenorul FC Farul, Alin Artimon, a intrat iar în belele! La meciul cu Dunărea Galați (victorie cu 1-0), tehnicianul „marinarilor” și-a ieșit din minți după ce arbitrul Adrian Paraschiv a dictat foarte ușor un penalty în favoarea oaspeților. Reacția lui Artimon nu a trecut neobservată, iar acesta a fost trimis imediat în tribună de către central.

„A fost un meci cu 50 de contacte între jucători, iar arbitrul a dat penalty fix la acela. Dacă acela era penalty, eu mă las de antrenorat”, a declarat Artimon.

Tehnicianul „alb-albaștrilor” urmează să afle, astăzi, ce sancțiune va primi, dar mai mult ca sigur va fi una destul de usturătoare.
„Mai mult ca sigur, o să stau vreo patru etape pe bară și primesc încă șapte mii de lei amendă. Raportul va fi unul care mă va încrimina. Cum scoți un cuvânt sau cum depășești puțin linia, te trimite în tribună”, ne-a mai spus Alin Artimon.

Meci dificil cu Dinamo II

Următorul meci pentru FC Farul este programat tocmai miercurea viitoare, în deplasare, contra lui Dinamo II București, formație care nu a acumulat niciun punct în actualul sezon. Cu toate astea, Alin Artimon spune că nu va fi deloc un meci ușor.

„Nu va fi un meci simplu, este posibil să vină mulți jucători de la echipa mare. Până joi, vom întări factorul fizic, este o perioadă de care trebuie să profităm, să creștem organizarea jocului”, a precizat antrenorul Farului.

FC Farul va efectua, astăzi, un antrenament, joi, încă două, iar vineri, sâmbătă, duminică și luni, câte unul.

Sursa: Cuget Liber

Marius ANGHEL 17 Oct. 2012, 16:56 Liga 2
Pe aceeași temă