Ely Fernandes nu a semnat momentan cu Gloria Buzău. Ce înțelegere au africanul și clubul din Liga 2

Andrei PASCU 21 Feb. 2024, 15:14 Liga 2
Ely Fernandes nu a semnat momentan cu Gloria Buzău. Ce înțelegere au africanul și clubul din Liga 2

Ely Fernandes poate fi ultimul jucător achiziționat de Gloria Buzău în această iarnă, el fiind în pregătiri cu formația lui Andrei Prepeliță. În zilele următoare, stafful tehnic va decide dacă jucătorul va primi propunerea de contract, singura problemă fiind cea a nivelului de pregătire fizică.

Practic, acesta este motivul pentru care mijlocașul de 33 de ani nu a semnat, deși se află în lotul echipei de câteva zile. Situația este pricinuită de perioada în care Ely Fernandes este fără echipă, din vara anului trecut, când a reziliat cu Universitatea Cluj.

Andrei Prepeliță va decide dacă jucătorul va primi sau nu ofertă

Africanul are experiență în fotbalul de la noi, pentru că acum, odată cu posibilul acord cu Gloria Buzău, va ajunge la al patrulea club din România. Înainte de experiența de la Universitatea Cluj, fotbalistul din Insulele Capului Verde a mai jucat pentru desființata Gaz Metan Mediaș, în perioada ianuarie 2018 – octombrie 2020, și Farul, octombrie 2020 – ianuarie 2022.

În sezonul trecut, în prima ligă, Fernandes a jucat în 15 partide și a reușit să marcheze un gol. De la venirea în România, a adunat peste 100 de meciuri în prima ligă și a marcat 11 goluri.

Născut în capitala Insulelor Capului Verde, la Tarrafal, Ely Fernandes a ajuns în Portugalia pentru studii. Și-a încercat norocul în fotbal la Sport Lisabona & Marinha, un club din diviziile inferioare ale țării din Peninsula Iberică.

A juns în România în urmă cu cinci ani

După ce a bifat cluburi mai mici din Portugalia, ca Marinhense, Infesta sau CD Fatima, potențialul lui Ely Fernandes a fost sesizat de formația Gil Vincente, din prima ligă, care l-a achiziționat în vara lui 2013. A fost împrumutat însă în al doilea eșalon din Portugalia, la Oliveirense. A devenit un om important pentru formația din urmă. A jucat în 32 de meciuri, marcând de trei ori în acel prim sezon.

În ianuarie 2018, Ely Fernandes era transferat de Gaz Metan Mediaș de la Pinhalnovense și a avut un impact imediat în jocul medieșenilor. În prima jumătate de sezon, Ely Fernandes a bifat 14 meciuri, a marcat patru goluri și a reușit să ofere patru pase decisive.

A evoluat timp de două sezoane și jumătate pentru Gaz Metan, timp în care a bifat 75 de meciuri și marcând opt goluri. În sezonul 2019-2020 a ajuns în play-off-ul primei ligi.

Ely Fernandes, fără meci oficial din mai 2023

În octombrie 2020, Ely Fernandes a semnat cu Farul, unde a strâns 30 de prezențe, reușind să înscrie două goluri. În ciuda trecutului de evidențiat, Gloria Buzău îl testează pentru că mijlocașul nu a mai prins meci oficial din luna mai 2023.

La 24 mai, Ely Fernandes prindea un minut pe teren în finala Cupei României, cu Sepsi OSK, pierdută de ”studenți” cu 4-5, la penalty-uri.

Deocamdată e doar în pregătire cu Gloria Buzău, a ajuns joi la Buzău, joi dimineață. Ultima dată a jucat la Universitatea Cluj, dar a fost campion cu Farul lui Gică Hagi”, a spus Cristian Ceaușel, președinte Comitetului Executiv al Gloriei Buzău, conform Campus TV.

Ely Fernandes a și jucat pentru Gloria Buzău, în amicalul cu rezervele Petrolului, în care formația lui Prepeliță s-a impus cu 3-1.

Gloria Buzău reia Liga 2 contra Progresul Spartac

Gloria Buzău va relua campionatul de pe locul 5 în Liga 2, la șapte puncte de liderul CSC Șelimbăr și are avans de trei puncte peste locul 7, primul care la finalul sezonului regular nu duce în play-off, ocupat de Steaua.

În ultima rundă din 2023, a 15-a, Gloria Buzău a cedat, pe teren propriu, în fața formației FK Miercurea Ciuc, scor 0-2. În etapa a 16-a, prima din 2024, trupa din Crâng are meci în deplasare, cu Progresul Spartac, locul 20, ultimul.

Apoi, în campionatul regular, le va mai întâlni pe Corvinul Hunedoara (acasă), CSM Reșița (deplasare) și Viitorul Pandurii (acasă).

Foto: Gloria Buzău

https://liga2.prosport.ro/seria-1/samuel-santa-a-semnat-cu-chindia-targoviste-19300136

https://liga2.prosport.ro/seria-1/azdren-llullaku-catalin-anton-si-cristian-pustai-vorbesc-despre-concordia-ceahlaul-19300132

https://liga2.prosport.ro/seria-1/meci-tare-pentru-resita-in-liga-2-cu-steaua-19300117

https://liga2.prosport.ro/seria-1/viitorul-pandurii-revine-pe-municipalul-din-targu-jiu-19300112

 

Andrei PASCU 21 Feb. 2024, 15:14 Liga 2
Pe aceeași temă