FC Brașov iernează pe locul 10 în Liga 2, cu 23 de puncte, la trei puncte de poziția a 6-a, ultima care duce în play-off, ocupată de Gloria Buzău.
Campionatul se va relua în ultimul weekend din luna februarie a anului 2023, iar echipa lui Dan Alexa mai are trei meciuri în sezonul regular cu Gloria Buzău (deplasare), Unirea Constanța (acasă) și Unirea Slobozia (deplasare).
Dan Alexa este mulțumit cu zestrea de puncte și pune startul slab pe lipsa omogenității.
”23 de puncte nu cred că sunt puține, ținând cont de problemele pe care le-am avut în vară, cu mulți jucători veniți târziu sau chiar după startul campionatului. Asta a contat foarte mult, pentru că echipa nu a fost omogenă. Vârful de formă a fost la meciul cu FC Hermannstadt din Cupa României și de la acel meci echipa a arătat potențial chiar dacă am avut un program foarte greu. A venit meciul cu Dinamo, în care pot spune că am avut multă neșansă, iar cei care sunt lângă echipă știu ce s-a întâmplat. În seara dinaintea jocului și până la încălzire am avut trei jucători bolnavi (n.r. – Burlacu, Joao Amorim și Oltean). Am scos la încălzire 13 jucători, pentru că nu știam care este apt sau nu. Să schimbi de seara până la ora meciului trei jucători nu e ușor. A fost un meci echilibrat, dar greșelile le-am făcut noi și asta ne-a costat”, a spus Alexa.
Antrenorul echipei brașovene spune că a fost surprins la meciul cu Dinamo, unul capital pentru play-off, de faptul că mulți jucători au părut copleșiți de miza jocului.
”Marele meu semn de întrebare este că atunci când am jucat cu play-off-ul pe masă, mulți jucători au fost depășiți de miza jocului. Poate unii dintre jucători nu sunt obișnuiți cu genul ăsta de performanță și acest lucru trebuie să-l analizez foarte atent în această perioadă de vacanță”, a declarat Alexa.
Dan Alexa spune că vrea trei-patru transferuri în această iarnă, dar și că va renunța la șase-șapte jucători.
”Să vedem ce jucători vor pleca, ce jucători vor veni. Nucleul de bază va rămâne, dar vom încerca să ne întărim pe anumite poziții. Cred că vor veni trei-patru jucători și vor pleca șase sau șapte! La capitolul plecări este o decizie grea pentru orice antrenor nu doar pentru mine”, a spus Alexa.
Dan Alexa consideră primul meci din 2023, cel din deplasare cu Gloria Buzău, unul de șase puncte. Gloria e ultima clasată pe locurile de play-off, iar un eventual rezultat negativ îi va reduce aproape de zero șansele Brașovului.
”Suntem la trei puncte de locul 6 și avem meciul direct în prima etapă din 2023 la Buzău, un joc care pe care. Cu o victorie la Buzău îți crești șansele de a prinde play-off-ul. Va fi un meci de șase puncte. Mai sunt nouă puncte puse în joc și se poate întâmpla orice. În acest moment nimic nu este pierdut mai ales că ne-au ajutat și celelalte rezultate din ultima etapă. Important este să vedem cum ne vom mișca în această perioadă de iarnă”, a declarat Dan Alexa.
În acest campionat, Alexa a fost extrem de acid la adresa arbitrajelor. ”Chirurgul”, suspendat deja de două ori în această ediție a Ligii 2, plusează și spune cu tărie că echipa sa a fost cea mai dezavantajată.
”Noi am fost echipa foarte dezavantajată de arbitraje în multe meciuri și acest aspect a contat foarte mult. Sper să nu se mai întâmple astfel de lucruri, iar eu am spus mereu că nu vrem să fim ajutați, ci doar să avem parte de arbitraje corecte. Uitați-vă ce se întâmplă la echipele din față, care au câștigat unele meciuri cu arbitraje de te crucești! Au fost echipe care au fost ajutate foarte clar de arbitraje, lucrurile sunt foarte clare și nu doar într-un meci sau două. Au fost șase meciuri cu greșeli foarte mari de arbitraj, am pierdut puncte care puteau schimba mult clasamentul. Este clar că noi am fost cea mai dezavantajată echipă, cu dovezi, cu imagini, cu recunoașterea greșelilor de către adversari, de arbitri…”, e de părere Dan Alexa.
Foto: Eduard Vînătoru (Mediafax Foto)
https://liga2.prosport.ro/seria-1/iarna-agitata-la-fc-brasov-mai-multi-jucatori-n-au-confirmat-asteptarile-si-sunt-pe-lista-neagra-a-conducerii-19256061
https://liga2.prosport.ro/liga-3/cristian-pustai-continua-la-csm-ceahlaul-antrenorul-si-clubul-au-batut-palma-si-au-stabilit-un-obiectiv-clar-19256132
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/costel-enache-pune-frf-la-treaba-si-cere-un-alt-sistem-competitional-pentru-liga-2-sa-gasim-un-mod-de-a-face-competitia-cu-mai-multe-jocuri-si-mai-coerenta-un-pic-eu-vara-as-juca-mai-mult-19256083
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cea-mai-importanta-victorie-pentru-dinamo-poate-veni-in-pauza-de-iarna-ovidiu-burca-asteptam-sa-se-aseze-lucrurile-administrativ-si-facem-un-plan-pe-termen-mediu-si-lung-19256129