Adversarele Stelei nu vor să audă de schimbarea regulamentului din acest sezon. Cristi Munteanu: ”Oricum prezența în play-off a fost contestată” / Dorinel Munteanu: ”Nu poți face asta acum”

Răzvan STÎNGĂ 14 Apr. 2023, 13:41 Liga 2
Adversarele Stelei nu vor să audă de schimbarea regulamentului din acest sezon. Cristi Munteanu: ”Oricum prezența în play-off a fost contestată” / Dorinel Munteanu: ”Nu poți face asta acum”

Informația conform căreia Steaua ar putea promova încă din acest sezon în SuperLiga României, dacă va îndeplini criteriul sportiv, prin schimbarea pe ultima sută de metri a Legii Sportului, atrage reacții contra din partea adversarelor din play-off-ul Ligii 2.

SC Oțelul – Gloria Buzău a fost primul meci din grupa pentru promovare disputat după zvonurile și informațiile comunicate public de anumite persoane, iar jucătorii și oficialii ambelor echipe amendează o posibilă astfel de decizie.

Adversarele Stelei din play-off nu vor să audă de schimbarea regulamentului din acest sezon

SC Oțelul și Gloria Buzău ar fi, la fel ca toate celelalte formații din play-off, dezavantajate de o eventuală schimbare a Legii Sportului în aceste săptămâni, care să aibă repercusiuni în actuala stagiune, motiv pentru care nu consideră legală o astfel de ”modificare a regulilor jocului în plin an fotbalistic”.

Adrian Mihalcea, antrenorul Gloriei Buzău, Dorinel Munteanu, antrenorul SC Oțelul, Cristian Munteanu, managerul executiv al SC Oțelul, sau Ionuț Neagu, căpitanul SC Oțelul, au avut reacții împotriva unei astfel de hotărâri la finalul confruntării de joi seară, în care gălățenii au învins formația buzoiană cu 1-0.

Cristian Munteanu, pentru ProSport: ”Îmi rezerv dreptul să nu cred așa ceva, cu tot că au apărut și unele explicații din partea FRF-ului! În primul rând, nu este normal să schimbi regulile jocului în plină luptă pentru promovare. Nu ai cum să schimbi regulamentul în plin campionat, dar mai ales cu șapte etape rămase până la finalul acestuia. Și așa prezența celor de la CSA Steaua în play-off a fost contestată.

Și nici eu nu consider normal ca o echipă care nu are dreptul de promovare este acceptată în play-off. Iar acum ce facem? O băgăm și în Liga 1 schimbând regulamentul? Nu este normal”.

Adrian Mihalcea, la microfonul DigiSport: ”Până să se dea un verdict clar, nu mă gândesc la clasament. Până nu vom lega victorii, nu am ce să văd! Nu e nimic clar în momentul de față, până acum nu e nimic pierdut și vom lupta!

Nu mi se pare normal să se schimbe regulile în plin campionat. Să i se dea dreptul, dar de anul viitor. Am tot declarat, așteptăm, cred că nu sunt în măsură să discut acest subiect acum, doar dacă ești subiectiv sau obiectiv, în funcție de partea de care de situezi”.

Dorinel Munteanu, la microfonul DigiSport: ”Indiferent dacă se schimbă sau nu, dar nu cred că se schimbă, pentru că nu în ultimele cinci etape se schimbă o Lege a Sportului. Este aberație ce se vorbește. Dar, chiar dacă se schimbă, noi ne concentrăm la fiecare joc să adunăm punctele necesare ca să fim în primele patru, cu sau fără această lege prin care Steaua să poată promova.

Ăsta este obiectivul nostru, așa le-am spus și băieților. Jocurile de culise sunt foarte multe și cine ascultă aceste știri cred că este naiv sau cred că este în altă lumea”.

Ionuț Neagu, la microfonul DigiSport: ”Nu sunt în măsură să vorbesc de aceste lucruri, dar cred că trebuia să se stabilească de la începutul campionatului. Să se ocupe cei de la FRF, noi vrem să jucăm până în ultima etapă, să terminăm pe un anumit loc și apoi vedem.

Vedem la final, nu e nimic terminat. Avem șansa să finalizăm sezonul pe unul din primele două locuri”.

Legea Sportului poate fi schimbată în săptămânile următoare

Clubul Steaua primește o mână de ajutor din partea lui Vasile Dîncu, nimeni altul decât fostul ministru al Apărării Naționale. Acum senator PSD, Dîncu a depus o propunere legislativă prin care se solicită modificarea Legii Sportului, astfel încât cluburile de drept public să aibă posibilitatea juridică de a evolua în SuperLigă. În acest moment, Steaua și echipele care au o structură asemănătoare nu pot evolua mai sus de Liga 2.

Vasile Dîncu a depus în Parlamentul României un proiect de lege prin care solicită modificarea și completarea Legii Sportului 69/2000. Mai precis, proiectul fostului ministru al Apărării Naționale propune ca persoanele juridice de drept public să aibă statut de cluburi sportive profesioniste, la fel ca societățile comerciale sportive sau asociațiile, cele care în acest moment sunt organizate în așa fel încât pot să urce în SuperLiga României, dacă îndeplinesc criteriul sportiv.

Foto: SC Oțelul Galați 

https://liga2.prosport.ro/seria-1/gabi-balint-trage-un-semnal-de-alarma-inainte-de-steaua-dinamo-gata-nu-mai-e-ce-a-fost-odata-mesajul-castigatorului-cupei-campionilor-europeni-inainte-de-derby-ul-din-ghencea-19266591

https://liga2.prosport.ro/special/opinii/in-numele-statului-editorial-de-vali-moraru-19266542

https://liga2.prosport.ro/seria-1/sperantele-stelei-sa-promoveze-din-acest-sezon-cresc-chiar-inaintea-derby-ului-cu-dinamo-raspunsul-frf-dupa-ce-s-a-propus-schimbarea-legii-sportului-si-reactia-lui-daniel-oprita-19266525

https://liga2.prosport.ro/seria-1/interviu-jakub-vojtus-dupa-dubla-reusita-in-ghencea-cu-steaua-presimteam-ca-voi-face-un-meci-bun-si-ca-voi-inscrie-daca-mai-tinea-cateva-minute-simteam-ca-pot-face-hattrickul-19266516

https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-dinamo-sanse-mari-sa-se-dispute-cu-casa-inchisa-19266482

Răzvan STÎNGĂ 14 Apr. 2023, 13:41 Liga 2
Pe aceeași temă