:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F04%2Fmetalul-buzau-rapid-cupa-romaniei-sferturi-de-finala-1024x576.jpg)
Unirea Slobozia și-a întrerupt seria victoriilor în acest debut de sezon de Liga 2 într-un meci pe teren propriu, în etapa a 4-a, cu Steaua. A fost 1-1 pe stadionul 1 Mai, după ce ialomițenii au deschis scorul prin căpitanul Constantin Toma (32), dintr-un penalty obținut de Mustacă în fața lui Oroian, însă bucureștenii au egalat la prima fază, printr-o execuție superbă a lui Remus Chipirliu (36), șut din unghi, din 7 metri lateral, sub transversală.
Partida de la Slobozia a fost una în care Unirea a dominat în mare parte, însă jocul a fost mai degrabă unul de luptă. Pe lângă goluri, până la pauză, cele două echipe au avut două situații asemănătoare prin care să încerce golul prin care să preia conducerea. Toma (43) a bătut mult pe lângă poartă lovitura liberă avută, în timp ce Bărbulescu (45+2) a șutat ca din tun tot pe lângă poartă, însă mai aproape de bară.
În partea secundă, ritmul jocului a curs în mare parte tot spre buturile lui Bărbărău. Cruceru (50) a avut un șut bun din 30 de metri, puțin pe lângă bara din stânga. Stoica (68) n-a ajuns la o minge centrată în careu de Toma, iar mai apoi Beța (72) a deviat în corner o reluare cu capul a lui Coadă, care putea aduce golul. Au fost patru cornere consecutive la poarta lui Bărbărău, iar faza s-a stins cu o degajare din fața porții a lui Chipirliu (73) la o deviere nefericită spre autogol a Oroian.
Finalul de joc, impulsionat și de multiplele schimbări făcute de cei doi antrenori, a adus și două ocazii periculoase la poarta lui Gurău. Chipirliu (87, 90) a șutat de fiecare dată în blocaj din interiorul careului, la una dintre ele cerând penalty pentru henț, însă arbitrul a lăsat jocul să continue.
După meci, la fel ca antrenorul Stelei, Adrian Mihalcea s-a declarat mulțumit cu punctul obținut, unul care a readus echipele pentru o zi pe primele două locuri, cu ialomițenii lideri datorită golaverajului superior.
”E un punct câştigat contra unei echipei bune, care în unele momente ne-a pus probleme. Am avut şansa să şi câştigăm, mai ales în repriza a doua, dar sunt mulțumit cu acest punct.
Băieţii au fost remarcabili, i-am felicitat, au jucat bine contra unei echipe bune, ne-am descurcat destul de bine şi am dominat copios. Suntem pe primul loc după aceste etape, dar trebuie să luăm etapă de etapă şi vom vedea unde ne vom opri, dar, momentan, sunt bucuros de jocul echipei”, a spus Mihalcea, citat de TelekomSport.
Fostul atacant al lui Dinamo și-a spus părerea și despre publicul numeros prezent la stadion, cât și despre scandările galeriei Stelei, care în unele cântece l-au vizat.
”A fost un stadion plin, cu toate că oamenii ăștia mă înjură (n.r. – galeria Stelei), înseamnă că am făcut ceva important pentru ţara asta, dar au fost super ok”, a mai spus Mihalcea.
Cu 10 puncte, la fel ca Steaua și FC Hermannstadt, Unirea Slobozia stă cel mai bine la golaveraj (11-1, 9-3, respectiv 7-3) și a stat până luni pe primul loc. În urma victoriei obținute de Concordia Chiajna la FK Csikszereda (scor 3-0), echipa ilfoveană a rămas singura cu punctaj maxim în acest sezon, astfel că a urcat pe locul 1, iar Slobozia a picat pe 2.
În etapa a 5-a, Unirea Slobozia joacă sâmbătă, de la ora 11:00, la Giurgiu, cu Astra. Până atunci însă are și meci în Faza a III-a a Cupei României, miercuri, de la ora 17:30, în deplasare la SC Popești Leordeni.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/daniel-oprita-a-considerat-echitabila-remiza-stelei-cu-unirea-slobozia-insa-mai-degraba-a-fost-preocupat-sa-si-spuna-nemultumirile-fata-de-reactiile-incasate-dupa-eliminarea-din-cupa-romaniei-19197191
https://liga2.prosport.ro/seria-1/unirea-slobozia-steaua-se-joaca-de-la-ora-1630-e-derby-ul-etapei-in-liga-2-intre-primele-doua-clasate-departajate-la-golaveraj-19197123
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-4-timisoara-calarasi-techirghiol-braila-si-dej-gazdele-meciurilor-care-incep-la-ora-1100-fc-brasov-vrea-sa-mai-spele-din-rusinea-traita-runda-trecuta-19196919