Unirea Slobozia a pierdut cu scorul de 0-2 meciul din Ghencea cu Steaua, în etapa a 9-a a play-off-ului Ligii 2, în continuare are șanse să prindă locul 5 în acest turneu de promovare, poziție care teoretic duce la baraj, însă Adrian Mihalcea e complet dezamăgit de jucătorii săi și spune că nu și-ar dori ca echipa sa să fie umilită la acea dublă manșă contra unui adversar din Liga 1, în cazul în care ar ajunge acolo.
Antrenorul formației ialomițene a fost dur cu jucătorii săi la finalul partidei cu Steaua, spunând despre ei că nu au fost deloc pregătiți pentru acest meci și că sunt deja cu gândul la transfer, cu toate că la Unirea aveau șansa să joace pentru promovarea în Liga 1, dacă învingeau în Ghencea și treceau pe locul 5, peste Concordia Chiajna.
”O prestație dezamăgitoare. E ceva mai slabă partidă din anul acesta. Nu am avut niciun pic de atitudine. Parcă Steaua era echipa care lupta pentru un obiectiv. Bravo lor, îi felicit pe acești băieți care poate au jucat mai puțin etapele trecute. Ne-au demonstrat că dacă nu tratezi serios orice fază poți să pierzi lamentabil. Dar, din păcate, ăsta este adevărul. Avem în acest sfârșit de campionat, pe lângă oboseala acumulată, și alt tip de probleme, aceea că sunt mulți jucători care se gândesc deja să prindă alte transferuri și cumva nu mai sunt conectați 100 la sută la importanța jocului. Ne-o asumăm, că nu avem ce să facem, dacă așa cred de cuviință. Chiar nu avem ce să facem”, a spus Adrian Mihalcea la microfonul DigiSport.
Teoretic, în acest moment, Unirea Slobozia mai are șanse să prindă locul 5, care duce la baraj cu ocupanta locului 7 din play-out-ul Ligii 1, pe care se situează acum Chindia. Concordia Chiajna trebuie să piardă sau să obțină maximum un punct astăzi, în meciul de la Ploiești cu liderul Petrolul, iar în utlima etapă Unirea să câștige acasă cu Petrolul, iar Chiajna să piardă acasă cu ”U” Cluj. În acest moment, între Concordia și Unirea Slobozia este o diferență de un punct, ilfovenii mai având de disputat două jocuri.
Mihalcea spune că dacă Unirea va participa la acest baraj și ar crede că poate să promoveze în Liga 1 s-ar minți singură.
”Au merit victoria pe deplin cei de la Steaua și vom vedea ce vom face în ultima etapă, dar nu mai avem nicio șansă. Dar, Doamne ferește!, dacă ne trezim că suntem pe acel loc de baraj, ne mințim. Vom fi victimă sigură. Adică fără nici 1 la sută șanse”, e de părere antrenorul echipei din Slobozia.
În meciul cu Steaua, Unirea a primit primul gol în minutul 25, când, după o degajare lungă a portarului, Ionuț Dinu a trimis slab cu capul spre propriul goalkeeper, iar Claudiu Dragu a fost mai rapid și a trimis mingea în plasă. ”Militarii” au avut și alte ocazii mari de a înscrie, însă a mai făcut-o o dată pe final, prin Emilian Pacionel, în minutul 80, când a prins un șut bun din 20 de metri central, iar Gurău a atins mingea, însă nu a putut evita golul aproape de vinclu.
Întrebat cum explică greșelile din apărare ale echipei sale, Mihalcea a fost dur cu jucătorii săi.
”Vorbim de atitudine, vorbim de concentrare, vorbim de determinare. Nu am avut nimic. Deci astăzi, la pauză, dacă puteam să schimb zece jucători, schimbam zece jucători. Nu am avut. Dar poți să faci orice fel de schimbare, să schimbi strategia și nu reușești, când nu ești pregătit. Nu am fost pregătiți pentru meciul ăsta, s-a văzut clar. Pe acest stadion, într-o atmosferă frumoasă, cu o galerie care a cântat pe tot parcursul jocului, și-a susținut echipa. Din păcate pentru noi, erau toate ingredientele ca noi să reușim, mai ales că puteam să profităm și de problemele lor de lot”, a comentat Adrian Mihalcea.
Antrenorul Unirii a spus că nu este interesat de rezultatul meciului dintre Petrolul și Concordia, cel care poate da șanse în continuare formației ialomițene să prindă locul 5 în play-off.
”Mi-am dat seama acum, după meciul acesta și cel trecut (n.r. – 1-1 acasă cu Concordia Chiajna) că nu suntem pregătiți pentru un baraj. Ne-am face de râs. Mai bine rămânem așa, cu această imagine frumoasă, am dus cât am putut. Suntem storși, n-avem jucători, nu vreau să mă repet, dar se gândesc deja în altă parte. Vom face schimbări, poate vor apărea și jucători noi de pe la juniori, dacă nu mai avem nicio șansă!”, a spus Adrian Mihalcea.
Unirea Slobozia în eșecul cu 0-2 din Ghencea cu Steaua: Gurău – Ibrian, I. Dinu (Perju 46′), Gab. Lazăr, C-tin. Toma (cpt.) – Coadă, Trașcu (Seb. Ivan 46′), Silaghi (D. Mihai 68′), Bolohan – Afalna (Mih. Lemnaru 90+1′), Gherghiceanu (Gulceac 46′). Rezerve neutilizate: Poiană – Greu, Dorobanțu, Gîrbăcea.
Unirea Slobozia are 40 de puncte acumulate în acest sezon și se află pe locul 6 în play-off-ul Ligii 2. În ultima etapă, în weekend, joacă acasă cu Petrolul Ploiești.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/daniel-oprita-si-a-luat-gandul-de-la-barajul-de-promovare-in-liga-1-anuntul-facut-chiar-in-ziua-in-care-steaua-si-a-asigurat-locul-4-in-play-off-mai-avem-un-singur-meci-si-vacanta-s-a-anun-19230590
https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-eroii-de-la-sevilla-sarbatoriti-de-clubul-steaua-pe-gazon-la-pauza-meciului-steaua-unirea-slobozia-au-trecut-36-de-ani-de-cand-echipa-din-ghencea-castiga-cupa-campionilor-europeni-19230422
https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-unirea-slobozia-se-joaca-de-la-ora-1200-echipa-lui-daniel-oprita-isi-poate-asigura-matematic-locul-4-in-play-off-ul-ligii-2-care-in-mod-normal-duce-la-barajul-de-promovare-19230394
https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-cornel-sfaiter-spune-cand-va-fi-numit-un-nou-antrenor-la-poli-iasi-primii-ofertati-care-au-refuzat-cine-a-devenit-favorit-si-cum-arata-lista-scurta-a-antrenorilor-doriti-in-copou-19230594