Etapa a 4-a a play-off-ului Ligii 2 aduce un meci interesant la Slobozia, duminică, de la ora 11:00, între echipele care ocupă în acest moment primele două locuri direct promovabile.
Liderul Unirea primește vizita nu clasatei pe locul 2, ci pe 4, Gloria Buzău, unul care, în mod normal, ar duce în baraj de accedere în prima ligă. Numai că între ele se află două formații care nu au drept de promovare, CSC Șelimbăr și Corvinul, astfel că trupa din Crâng este prima care profită de această situație.
Jocul este interesant și în contextul în care antrenorul ialomițenilor este antrenorul care în sezonul trecut a condus Gloria Buzău și a profitat de o situație aproape asemănătoare ca cea de acum, cu Steaua aflată în fața sa fără să poată promova, a mers în baraj pentru SuperLigă cu UTA, însă a pierdut dubla manșă în fața arădenilor și lui Adrian Mihalcea, căci despre el este vorba, nu i s-a mai oferit prelungirea contractului.
Unirea Slobozia vine după un prim eșec suferit după patru runde în care câștigase tot. În play-off a început cu două victorii acasă și la prima deplasare, miercuri, la Hunedoara, a cedat cu scorul de 0-1 întâlnirea cu Corvinul. A rămas pe primul loc, mai are un avans de două puncte față de CSC Șelimbăr și vrea să câștige ceea ce a pierdut în runda intermediară, după cum susține Adrian Mihalcea.
De partea cealaltă, Gloria Buzău nu a mai pierdut un joc de patru etape, dar în play-off are numai remize, trei la număr. Ea a jucat joi în intermediară, a terminat la egalitate pe teren propriu cu CSC Șelimbăr, scor 0-0, iar acum va încerca să obțină prima victorie.
”Urmează un meci la fel de important ca celelalte. Venim după o înfrângere, e al treilea meci într-o săptămână și vreau să văd reacție din partea băieților, clar. Sper să câștigăm, chiar dacă poate apărea din nou oboseala, au apărut accidentările. Trebuie neapărat să câștigăm, să recuperăm ce am pierdut în meciul cu Hunedoara. Știu că nu va fi ușor, dar avem puterea. Acasă arătăm, în ultima perioadă, destul de bine, și ca joc, și ca rezultate, iar lucrul acesta îmi dă speranțe”, a spus Adrian Mihalcea, pentru Liga2.ro.
În clasament, Unirea Slobozia ocupă locul 1, cu 46 de puncte, părând scăpată în prima echipă care va promova direct în acest sezon, în timp ce Gloria Buzău se află pe locul 4, cu 37 de puncte.
Formația ialomițeană a avut doi jucători înlocuiți în meciul cu Corvinul din cauza accidentărilor suferite. Asta, în contextul în care Mihalcea, după ce în primele două partide din play-off începuse cu același prim 11, la Hunedoara a optat să facă trei modificări, pentru a mai odihni jucătorii.
Florinel Ibrian a ieșit accidentat în minutul 4, după ce s-a lovit în minutul 1, iar înlocuitorul său, Cosmin Atanase, a fost schimbat și el în minutul 70, tot din cauza unei accidentări la genunchi.
”În momentul de față, Ibrian, pentru meciul următor, este aut. Încă nu a primit un diagnostic clar, dar cel puțin pentru meciul care urmează nu poate fi folosit și sunt semne de întrebare și în partea lui Atanase. Am ieșit destul de șifonați din meciul acesta. Bine, știam că, la un moment dat, pot apărea și astfel de probleme și poate și din motivul ăsta am încercat să schimbăm unele lucruri. Am odihnit jucători din motive reale, deci nu neapărat pentru că așa am gândit-o. Chiar aveau nevoie. Nu a fost neapărat o strategie. Sunt jucători cu o anumită vârstă, jucători care, unii dintre ei, au dus greul în ultima perioadă și au nevoie de repaus în unele momente pentru a fi fresh pe mai departe”, a comentat Mihalcea.
Antrenorul Unirii Slobozia, ultima dată fost chiar la Gloria Buzău, spune că știe care este starea de spirit la trupa din Crâng, acolo unde unii spectatori i-au cerut demisia lui Andrei Prepeliță în timpul meciului de joi cu CSC Șelimbăr.
Mihalcea vrea revanșă în fața Gloriei, după ce trupa buzoiană a reușit să câștige chiar la Slobozia partida directă din sezonul regular. La fel spunea și înaintea jocului de acum două etape, când a întâlnit FK Miercurea Ciuc, formație care lua toate punctele pe terenul ialomițenilor în sezonul regular.
”Cunosc foarte bine starea de spirit de la Buzău, cunosc în mare parte și lotul echipei. Este a doua echipă cu care am pierdut acasă și exact cum mi-am dorit să câștig cu Miercurea Ciuc, așa îmi doresc nespus de mult să câștig și cu Buzău”, a mai spus Mihalcea înaintea jocului cu Gloria Buzău.
În sezonul regular, Unirea Slobozia și Gloria Buzău s-au întâlnit în etapa a 12-a, la 6 noiembrie 2023, când trupa lui Prepeliță se impunea pe stadionul 1 Mai cu scorul de 1-0, prin golul marcat în minutul 27 de Valentin Dumitrache.
O victorie a Unirii în fața Gloriei ar mări la 12 puncte distanța dintre cele două echipe, ceea ce ar face trupa lui Mihalcea și mai sigură de promovarea directă în prima ligă.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/maxim-si-manolache-au-vorbit-despre-jocul-dintre-ciuc-si-corvinul-19307343
https://liga2.prosport.ro/seria-1/concluziile-lui-andrei-prepelita-dupa-gloria-buzau-csc-selimbar-0-0-19307340
https://liga2.prosport.ro/seria-1/concluziile-lui-adrian-mihalcea-dupa-corvinul-unirea-slobozia-1-0-19307250