Meciul de pe Areni, înfrângerea cu 0-4 cu Olimpia Satu Mare, de duminica trecută, din etapa a 37-a, va fi ultimul joc desfășurat pe teren propriu de Foresta Suceava în acest sezon al Ligii 2 și posibil ultimul din istoria clubului. Cu mari probleme financiare în ultima perioadă, cu deplasările de la Afumați și Juventus abia făcute, Foresta nu se va prezenta la meciul din ultima etapă a campionatului, de sâmbătă, de la Călărași, cu Dunărea, programat de la ora 11:00. Andrei Ciutac, președintele clubului Foresta, nu a găsit bani pentru a a efectua această deplasare și a anunțat Federația Română de Fotbal pentru a nu mai trimite arbitri la Călărași.
„Din păcate, încheiem acest campionat nu într-un mod tocmai plăcut, nereușind să facem deplasarea la Călărași pentru ultima etapă a campionatului. Am făcut eforturi extrem de mari în ultima perioadă pentru a putea termina acest campionat, însă pentru acest meci nu am reușit să ne organizăm pentru a ne deplasa până la Călărași. Am fost părăsiți de toată lumea și am ajuns unde am ajuns. Vreau să mulțumesc tuturor celor care ne-au susținut în toată această perioadă și sper că în ceasul al 12-lea se va găsi o soluție pentru ca Foresta să poată continua activitatea la nivelul ligii secunde și din sezonul viitor!”, a declarat, pentru Gazeta SV, președintele Consiliului de Administrație al Forestei, Andrei Ciutac.
Foresta va pierde astfel meciul cu Dunărea Călărași la „masa verde”, scor 0-3, și va fi penalizată cu 1.000 de lei amendă pentru această neprezentare.
Neprezentarea la Călărași a Forestei este confirmată și de site-ul CCA:
În cazul în care Foresta nu va reuși să strângă 300.000 de lei pentru a-și stinge datoria de la Fisc și a putea apoi obține finanțare din partea autorităților locale, clubul sucevean se va desființa după doar un an de la rebranduire și pornirea proiectului care l-a avut ca președinte la început pe Dorin Goian.
Chiar și cu această înfrângere la „masa verde”, Foresta Suceava va încheia sezonul Ligii 2 pe locul 12, cu 41 de puncte acumulate în 38 de etape. Gruparea pe care a antrenată în acest sezon Adrian Iencsi, Cristian Popovici și Marius Lup a înregistrat 12 victorii, 5 egaluri și 17 înfrângeri, golaverajul fiind unul negativ: 49-69. De partea cealaltă, Dunărea Călărași va face 56 de puncte și va urca de pe locul 9 pe 7, acolo unde va încheia sezonul, indiferent dacă CS Afumați câștigă sâmbătă cu FC Brașov, fiindcă stă mai bine la meciuri directe.
Din acest sezon al Ligii 2 început cu 20 de echipe, Șoimii Pâncota a fost exclusă în tur, ACS Berceni s-a retras în tur, iar Unirea Tărlungeni și CSM Râmnicu Vâlcea s-au retras în pauza de iarnă, în timpul returului. Șanse slabe să continua în următorul sezon au Foresta Suceava și FC Brașov, în timp ce alte cluburi cu probleme financiare sunt Olimpia Satu Mare, Dacia Unirea Brăila și Academica Clinceni. Din Liga 1 a picat deja ASA Târgu Mureș, un alt club cu mari probleme financiare.
Articol scris de Marius ANGHEL