România U17, cu jucătorii din Liga 2 și Liga 3 pe teren din primul minut, a câștigat și al doilea amical cu Rep. Moldova U17. Victorie la două goluri pentru tricolori

Andrei PASCU 12 Feb. 2024, 16:22 Naționale
România U17, cu jucătorii din Liga 2 și Liga 3 pe teren din primul minut, a câștigat și al doilea amical cu Rep. Moldova U17. Victorie la două goluri pentru tricolori

România U17 a terminat cu două victorii acțiunea din luna februarie, în care a întâlnit de două ori selecționata similară a Republicii Moldova. După 4-1 în prima confruntare, luni, în cea de-a doua partidă de verificare, tricolorii au învins cu 2-0.

Și de această dată au evoluat jucătorii din Liga 2 și Liga 3 convocați, Yanis Pîrvu, de la Campionii FC Argeș, și Diego Burlacu, legitimat la FC Bacău, amândoi pe teren din primul minut.

Victorie pentru România U17 și în al doilea amical cu Republica Moldova U17

România U17 a marcat câte un gol pe repriză în confruntarea care a avut loc tot la Centrul Național de Fotbal Buftea. Prima reușită a venit în minutul unu al prelungilor, prin Andrei Racu, fotbalist legitimat în Italia, la Atalanta.

În primele minute din repriza secundă, în minutul 53, a punctat Iustin Doicaru, de la Farul. S-a terminat 2-0 pentru România U17, care va juca la Turul de Elită pentru accederea la Campionatul European din 2024.

Yanis Pîrvu și Diego Burlacu au fost trimiși pe teren din primul minut al partidei de către selecționerul Nicolae Roșca, dar au fost schimbați pe parcurs. Pîrvu a fost înlocuit încă de la pauză, iar Burlacu a rămas pe teren până în minutul 73.

  • România U17: Răcășanu – Gașpăr (cpt.), Racu (Ioniță 46′), Tomoiagă (Dumitra 46′), Iilaș (Techereș 46′) – Burlacu (Petculescu 73′), Manolache (Laszlo 62′), Nechifor (Stoian 46′) – Pîrvu (Doicaru 46′), Oarga (Popa 46′), Stanciu (Toma 46′)

România U17, în pragul debutului la Turul de Elită pentru EURO

Luna următoare, în martie, țara noastră va găzdui jocurile de la Turul de Elită, ultima rundă a preliminarilor înaintea Campionatului European. Locul de disputare va fi Buftea. La Turul de Elită, România U17 va întâlni Țara Galilor U17, Bulgaria U18 și Suedia U17.

Tricolorii trebuie să termine pe locul 1 dacă vor să fie siguri de prezența la EURO. La turneul final vor merge locurile 1 din cele opt grupe, dar și cele mai bune șapte locuri 2. Întrecerea finală va fi găzduită de Cipru și va avea loc în perioada 20 mai – 5 iunie.

Lotul României U17 pentru amicalele cu Republica Moldova U17:

Portari: Bogdan Ungureanu (Rapid ), Mihai Răcășanu (CFR Cluj)

Fundași: Ștefan Ioniță (Salernitana | Italia), Florin Gașpăr (Universitatea Craiova), Matei Manolache (FCSB), John Dumitra (Farul Constanța), Andrei Racu (Atalanta | Italia), Eduard Cotor (Vfl Osnabruck | Germania), Rareș Tomoiagă (Union Saint-Gilloise | Belgia), Alin Techereș (Universitatea Cluj), Narcis Ilaș (Lazio | Italia)

Mijlocași: Iustin Doicaru (Farul Constanța), David Popa (FCSB), Dan Nechifor (Farul Constanța), Diego Burlacu (FC Bacău), Matyas Laszlo (FCSB), Mihai Toma (FCSB), Robert Petculescu (Universitatea Craiova), Alexandru Stoian (Farul Constanța), Yanis Pîrvu (Campionii FC Argeș)

Atacanți: Raul Stanciu (UTA Arad), Vlad Oargă (Sampdoria | Italia)

Foto: FRF

https://liga2.prosport.ro/seria-1/denis-benga-a-fost-imprumutat-de-u-craiova-la-ceahlaul-19299468

https://liga2.prosport.ro/seria-1/unirea-slobozia-gata-de-ultimele-meciuri-din-sezonul-regular-19299465

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cs-tunari-si-a-prezentat-inca-cinci-noi-jucatori-19299455

https://liga2.prosport.ro/seria-1/scene-incredibile-la-chindia-unde-fusese-rechemat-golofca-19299451

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dragos-militaru-concluzii-despre-cantonamentul-incheiat-de-unirea-dej-19299446

Andrei PASCU 12 Feb. 2024, 16:22 Naționale
Pe aceeași temă