România U19 a debutat în preliminariile EURO. Șapte fotbaliști din Liga 2 și Liga 3, pe teren în partida cu Finlanda U19

Andrei PASCU 12 Oct. 2023, 18:33 Naționale
România U19 a debutat în preliminariile EURO. Șapte fotbaliști din Liga 2 și Liga 3, pe teren în partida cu Finlanda U19

România U19 dispută, în perioada 11 octombrie – 17 octombrie, meciurile din turul 1 preliminar al calificărilor pentru Campionatul European din 2024. Face parte Grupa 10, alături de Cehia U19, Finlanda U19 și San Marino U19.

Tricolorii conduși de pe banca tehnică de Adrian Dulcea au disputat primul meci, contra nordicilor, și au înregistrat o remiză, scor 0-0.

România U19, debut cu remiză în preliminariile EURO, 0-0 cu Finlanda U19

Pentru România U19 vor urma duelurile cu San Marino U19, la 14 octombrie, și cu Cehia U19, la 17 octombrie. Acum, în urma primelor dueluri, din prima etapă, pe locul 1 se află Cehia U19, care a trecut cu 4-0 de San Marino U19.

Referitor la jucătorii din Liga 2 și Liga 3 care s-au aflat pe teren, pentru că Adrian Dulcea a luat în lot și fotbaliști din diviziile inferioare, au prins minute Mario Aioanei (Unirea Slobozia), integralist, Mario Tudose (Campionii FC Argeș), integralist, Ionuț Anișorac (Chindia Târgoviște), integralist, Laurențiu Vlăsceanu (Unirea Slobozia), intrat pe teren în minutul 82, Fabiano Cibi (CSC Dumbrăvița), intrat pe teren în minutul 61, Victor Stancovici (Unirea Dej), integralist, Vlad Răfăilă (Dunărea Călărași), integralist.

Portarul Adrian Frânculescu (Steaua) a fost rezervă, iar portarul Matyas Becze (FK Miercurea Ciuc) a fost lăsat în afara lotului.

  • România U21, în partida cu Finlanda U21: Răfăilă – A ioanei, Jalade (cpt.), Tudose, Anișorac – Stancovici (Florea 61′), Gogescu (Cibi 61′), Pop – Rădulescu (Vlăsceanu 82′), Stan (Răducan 71′), Sali (Capac 82′)
    Rezerve neutilizate: Frânculescu – Duțu, Bădescu, Banu

”(…) În partida disputată astăzi (n.r. – miercuri) pe stadionul Bazaly din Ostrava, România a remizat cu Finlanda, scor 0-0, în debutul calificărilor pentru EURO 2024 din Irlanda de Nord. Peste 3 zile urmează partida cu San Marino, urmând să încheiem calificările cu un meci în fața țării gazdă, Cehia.

În celălalt meci din grupa României, Cehia a trecut de San Marino cu 4-0 (…)”, a notat FRF.

Clasamentul grupei după o etapă:

  1. Cehia U19 – 3 puncte
  2. Finlanda U19 – 1 punct
  3. ROMÂNIA U19 – 1 punct
  4. San Marino U19 – 0 puncte

Lotul complet convocat de Adrian Dulcea pentru turul 1 preliminar al EURO:

  • portari: Adrian Frânculescu (Steaua), Matyas Becze (FK Miercurea Ciuc), Vlad Răfăilă (Dunărea Călărași)
  • fundași: Mario Aioanei (Unirea Slobozia), Mario Tudose (Campionii FC Argeș), Roberto Jalade (Sevilla / Spania), Matteo Duțu (Lazio / Italia), Robert Bădescu (Rapid), Ionuț Anișorac (Chindia Târgoviște), Laurențiu Vlăsceanu (Unirea Slobozia)
  • mijlocași: Fabiano Cibi (CSC Dumbrăvița), Luca Banu (Farul Constanța), Victor Stancovici (Unirea Dej), Andrei Florea (Juventus Torino / Italia), Rareș Pop (UTA Arad), George Gogescu (FCSB), Enes Sali (Farul Constanța), Alexandru Capac (Atalanta / Italia), Mihnea Rădulescu (Petrolul)
  • atacanți: Alexandru Stan (Rapid), Iustin Răducan (Petrolul)

Foto: FRF

https://liga2.prosport.ro/seria-1/fk-miercurea-ciuc-fara-szondi-botond-si-daniel-vita-accidentati-19288533

https://liga2.prosport.ro/seria-1/albert-voinea-noul-atacant-al-echipei-viitorul-pandurii-19288527

https://liga2.prosport.ro/seria-1/adrian-popa-reprimit-la-antrenamentele-echipei-concordia-chiajna-19288521

https://liga2.prosport.ro/seria-1/un-nou-val-de-memorii-pierdute-de-chindia-la-comisiile-frf-19288518

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ciprian-natea-e-cel-mai-vechi-component-al-lotului-echipei-din-selimbar-19288503

Andrei PASCU 12 Oct. 2023, 18:33 Naționale
Pe aceeași temă