Echipele naționale ale României o țin din umilință în umilință. După dezastrul tricolorilor conduși de Gică Hagi, care au încasat 13 goluri în patru meciuri din Liga Națiunilor, zece doar de la Polonia și Bosnia, naționala de tineret, U21, s-a făcut la rândul ei de tot râsul, în ultimele meciuri din preliminariile EURO 2027.
Tricolorii mici pregătiți de Costin Curelea au fost spulberați de Spania în ultimul meci din preliminarii, scor 1-7 la Ibiza, asta la doar câteva zile de la eșecul de pe teren propriu cu Finlanda (scor 0-2).
Fost selecționer la juniori, Costel Enache (53 de ani), acum antrenor al echipei FC Bacău, locul 4 în Liga 2 după opt runde, este de părere că după ultimele rezultate ale tricolorilor ar trebui schimbat ceva. Și toți cei implicați în fenomen ar trebui să reflecteze la munca pe care o depun pe plan local.
”Nu am arătat bine, asta e evident, nu trebuie să mai spun eu asta. Nu cred că este cineva care a văzut altfel jocul echipei nostre. Poate cu Suedia, mai ales în partea a doua, mi s-a părut că uite, avem potențial și am putea să facem lucruri frumoase. Dar și acolo, cu o echipă adversă care avea 11 jucători lipsă. Putem pune un semn de intrebare.
Nu e o perioadă bună. Vorbim de reconstrucție și tot o așteptăm. Nu cred că cineva din fenomen care este implicat nu se simte oarecum responsabil. Pentru că jucătorii ajung acolo după ce se desfășoară o activitate în teritoriu. Cu toții ar trebui să reflectăm ce am greșit, ce ar trebui să facem, pentru că nu o să schimbăm lucrurile la următoarele două partide. Sub nicio formă! Ar trebui să ne resetăm și să fim chiar corecți cu noi și să vedem unde am greșit, ce trebuie corectat în proces. Pentru că, dacă nu schimbăm ceva, o să ne chinuim mulți ani de acum încolo”, a declarat Costel Enache pentru Liga2.ro.
Deși echipa națională a pierdut primele patru meciuri din Liga Națiunilor, Costel Enache susține cu tărie că selecționerul Gică Hagi ar trebui să continue și să-și ducă mai planul mai departe.
”Normal că ar trebui să continue Gică Hagi pe banca echipei naționale. Dacă iar începem cu un alt proiect, o să avem începuturi de proiecte nenumărate și niciunul dus la capăt. Cred că ar trebui cu toții să înțelegem, indiferent ce ne propunem, ca atunci când ne-am propus un plan, să-l facem. Și apoi să facem și o analiză, să vedem ce am greșit. Cu începuturi și iar începuturi, nu o să știm ce greșim și nici ce să corectăm”, a conchis Costel Enache.
În ceea ce privește umilința de la tineret, 1-7 cu Spania, Enache admite că rezultatul ar trebui să tragă un semnal de alarmă. Acesta susține că Spania are o generație de excepție, dar acest lucru nu poate fi o scuză pentru umilința de la Ibiza. Dar crede, totodată, că acesta a fost doar un accident.
”Sunt un pic confuz, cu toții suntem. Ar trebui să găsim totuși cauza, pentru că regula pe care federația a impus-o cu jucători sub vârstă care să joace în Liga 1 și la Liga 2, crescuse puțin nivelul. Și am avut performanțe cu naționala de tineret. Am crezut că putem continua lucrul acesta. Proabil acolo am avut șansă și cu o generație foarte bună. E adevărat că rezultatul acesta (n.r. 1-7 cu Spania) pune mari semne de întrebare, dar vorbim și de o generație senzațională a Spaniei. Vorbim de jucători incredibili, cu o calitate extraordinară. Dar nu e neapărat o scuză.
Ultimele două meciuri chiar au fost triste, cu Finlanda și Spania. După ratarea calificării, ne-a fost oarecum teamă că vom suferi din punct de vedere mental, al motivației. Și drept dovadă s-a și întâmplat acest lucru. La naționala de tineret sunt convins că e doar un accident, iar rezultatul acesta nu se va mai repeta, cel puțin cât sunt eu în viață”, a transmis Costel Enache.
Antrenorul de la FC Bacău consideră că jucătorii români suferă la două aspecte, fizic și mental. Și crede că ar trebui să se pună accent pe cele două aspecte încă de la copii.
”Eu am propriile mele opinii, nu sunt în măsură să dau eu o strategie națională pentru fotbal. Eu personal, pe două lucruri aș pune accent. Partea fizică și partea mentală, pentru că suntem un pic alintați. Și acolo cred că știm cu toții de ce ajungem la nivelul ăla. Iar din punct de vedere fizic, cred că undeva întrerupem continuitatea, iar jucătorii ajung la un nivel sub cerințele fotbalului actual”, a precizat Enache.
Fostul fotbalist al Ceahlăului, FC Național sau UTA consideră că toate acestea ar trebui implementate în fază incipientă, pentru ca tinerii să ajungă cu carențe fizice la juniori sau tineret.
”Dacă începem de la 18 ani, nu facem nimic. Mentalul nu îl putem schimba cu două pastile. E nevoie să creștem o rădăcină încă de la copii. Și acolo vorbim de educație de bază, de lucruri și principii puse în programele de antrenament, de comportament. Apoi, dacă vorbim de partea fizică, dacă am ratat perioada de aur, pe care în general specialiștii o plasează la 9-13 ani, e greu să mai faci un organism pentru performanță. Nu cu generația asta putem schimba lucrurile, sub nicio formă”, susține antrenorul în vârstă de 53 de ani.
Fostul selecționer al naționalei Under 18 a vorbit și despre regula ”under”, pe care o consideră utilă până la un punct. Enache susține promovarea jucătorilor tineri, dar nu forțat și crede că anul nașterii nu reprezintă o calitate care să impună un tânăr în primul 11.
”Noi, la Bacău, mergem cu regula sub vârstă, pentru că avem două lucruri. Ne obligă regulamentul, dar și acesta este proiectul nostru. Eu trebuie să cred în lucrul acesta. Sunt lucruri care oarecum se bat cap în cap. Eu unul cred în jucătorii tineri, îmi place să lucrez cu jucători tineri. Dar nu neapărat forțați. Adică nu consider că să fii născut într-un anumit an reprezintă neapărat o calitate fotbalistică. Dar pentru că alt mod de a impune așa să dezvoltăm jucătorii tineri e greu de găsit, eu sunt de acord cu regula asta”, a completat antrenorul echipei din Bacău.
Foto: FC Bacău