Scenariu absolut șocant pentru dubla naționalei României U20 cu Italia și Polonia, jocuri programate la Târgoviște, joi, 21 martie, și marți, 26 martie, de la ora 18:00.
Ca să fie siguri că tribunele stadionului ”Eugen Popescu” vor fi populate, cei de la FRF au dat câte 3.000 de bilete gratis, spre Primăria Târgoviște, la fiecare meci. Bilete despre care nici Primăria, ca și proprietar, nici CSM Târgoviște, ca administrator, nu au scos vreun cuvânt până în prezent, cu câteva ore înainte de jocul cu Italia.
”S-au dat câteva tichete prin licee, spre exemplu, la unul cunoscut din oraș au fost trei bilete pe clasă. În rest, invitațiile au mers la membrii și simpatizanții PSD, că doar vin alegerile și trebuie să fie bine pentru ei. Vineri, vor apărea poze peste tot cu câtă lume a fost la meci”, vorbesc sursele ProSport.
Intrarea generală la meciurile României U20 de la Târgoviște costă 10 lei, însă oamenii nu s-au înghesuit la bilete, comercializate până miercuri doar online.
La meciul cu Cehia, disputat de naționala U20 în septembrie tot la Târgoviște, au asistat aproximativ 3.500 de spectatori, dar atunci nu au existat gratuități.
Potrivit unei hotărâri de Consiliu Local emisă în data de 1 martie, Primăria Târgoviște pune la dispoziție stadionul gratuit echipei naționale, primind în schimb 3.000 de bilete la fiecare dintre cele două meciuri, cu Italia și Polonia.
De notat că administratorul public al municipiului Târgoviște, Gabriel Boriga, și-a suspendat contractul cu Primăria la jumătatea lunii februarie, după ce a preluat mandatul de președinte al Chindiei (locul 9 în Liga 2), nefiind oficial părtaș la înțelegerea FRF – Primăria Târgoviște. Capacitatea stadionului din Târgoviște, renovat la o capacitate de jumătate din cea inițială, este acum de 7.500 de locuri, jumătate acoperite, jumătate la tribuna veche, reabilitată. Costurile renovării s-au cifrat la 18 milioane de euro, lucrările au durat patru ani, iar Chindia a jucat aici un singur meci în Liga 1, cu FC Voluntari, pe 19 mai 2023, la finele căruia a retrogradat direct.
La jocul amintit, cu FC Voluntari, în care președinte al clubului era Marcel Ghergu, Chindia a avut serioase probleme de organizare. În tribune au ajuns cam 7.000 de spectatori, însă mulți s-au trezit cu dubluri pe locurile de pe bilete, iar alții cu locuri imprimate pe tichete care nu existau pe stadion.
Ulterior, cu Andrei Cordoș și Lorin Petrescu președinți, stadionul de la Târgoviște s-a mai umplut o singură dată, cu Steaua, asistențele devenind apoi derizorii, 70 de spectatori la jocul de Cupă cu FC Hermannstadt din decembrie 2023.
Foto: Marius Tudor
https://liga2.prosport.ro/nationale/opt-jucatori-din-liga-2-si-unul-din-liga-3-la-nationala-u20-a-romaniei-19303341
https://liga2.prosport.ro/nationale/romania-u17-esec-la-debutul-la-turul-de-elita-1-2-cu-tara-galilor-u17-19303534
https://liga2.prosport.ro/seria-1/programul-play-out-ului-ligii-2-editia-2023-2024-19303414