Turneul play-off pentru desemnarea campioanei județului Buzău, care va merge la barajul de promovare în Liga a III-a, a debutat ieri. În primul meci disputat pe stadionul ,,Cornel Negoescu” din complexul Gloria s-au întâlnit Voința Lanuri și Recolta Cislău, cele două terminând la egalitate, scor 1-1.
Deși mulți se așteptau să vadă altceva, jocul a fost unul slab, iar în unele momente enervant de plictisitor. Râmnicenii au deschis scorul prin Ignat (14) care cu o lovitură de cap din careul mic a fructificat un corner și se părea că Voința va găsi drumul spre victorie. Chiar în ultima secvență a primei reprize, echipa din Cislău a obținut un penalty, însă Ion a executat prost, permițându-i portarului să respingă. Același jucător a reușit totuși să își spele păcatele în minutul 67 după ce, în urma unei lovituri de colț, a înscris cu latul din șase metri, stabilind dealtfel și rezultatul final, unul care poate fi considerat o surpriză, având în vedere că Voința Lanuri era una dintre principalele favorite la câștigarea titlului de campioană.
,,Cred că rezultatul este echitabil și până la urmă unul bun, la un astfel de turneu. A fost un joc mai slab făcut de echipa noastră dar am avut și jucători accidentați. Meciul îl caracterizez ca fiind unul modest însă pentru noi care eram favoriți se poate spune că acest egal este un duș rece dar sper să ne revenim repede”,a declarat antrenorul formației Voința Lanuri,Tănase Lăptoiu.
Voința Lanuri – Recolta Cislău 1-1 (1-0)
Ignat (14) / Ion (67)
G. Sava – Nae, Ivan (31 Chirică), Usturoi, Roman (70 Struțu, 85 Codreanu), Lazăr, Chiorpec, A. Sava (50 Jantea), Măndoiu, Lică, Ignat
Antrenor: Tănase Lăptoiu
Grama – Buduluș, Voicu, Mitroiu (80 Dumitrescu), Rădulescu, Cîrstea (84 Vasile), Constantin, Mihai, Pralea, Ion, Burlacă
Antrenor: Dan Stroe
Articol și foto de Adi SOARE