Viticultorul Breaza, promovare în pas de defilare

13 May. 2011, 08:32 Ligi județene

Muncă, jucători cu experiență și o conducere receptivă la tot
pentru bunul mers al lucrurilor. Acestea sunt principalele
ingrediente ale rețetei succeselor obținute de echipa Viticultorul
Breaza în recent încheiata ediție de campionat a Ligii a V-a. Totul
a fost încununat cu o promovare la pas, „viticultorii”, aflați sub
comanda antrenorului Valentin Busuioc, defilând în serie, dovadă și
diferența mare de puncte față de următoarea clasată.

Formația din Breaza a mai reușit și anul trecut să acceadă în
Liga lu’ Coșconea, însă a preferat să evolueze în același eșalon,
deoarece nu a vrut să se facă de râs. Conducerea și jucătorii au
considerat că este bine ca Viticultorul să se mai călească. Asta,
chiar dacă a reușit să își adjudece și Cupa României faza pe județ.
Brezenii au încheiat ediția de campionat 2010-2011 pe prima poziție
în Seria a I-a cu 11 victorii și un egal, totalizând astfel 34 de
puncte față de cele 19 ale celor de la A.S. Vintileanca.

Secundul Gloriei
Buzău e căpitanul viticultorilor

De menționat că la echipa din Breaza evoluează și secundul
Gloriei Buzău, Romică Stan, acesta fiind chiar purtătorul
banderolei de căpitan. Un alt jucător cunoscut este și atacantul
Florin Mihălcescu. Din lot mai fac parte Ciprian Ionescu, Ionuț
Guiu – (portari) – Cosmin Droncioiu, Alexandru Cuturelea, Adrian
Nedelea, Viorel Bucur, Cornel Cârstea, Mihai Săftoiu (fundași),
Radu Negoiță, Alin Petre, Georgian Trifan, Ionuț Scarlat
(mijlocași), Georgian Oprea, Mircea Șofronea, George Nae, Michael
Vîrga.

„Pentru noi meciurile disputate în campionatul Ligii a
V-a au fost niște antrenamente cu publicul, deoarece nu am avut
adversare pe măsură. Bineînțeles că este meritul jucătorilor pentru
parcursul excelent și al conducerii. Referitor la obiectivul propus
pentru debutul în eșalonul patru, este o clasare cât mai bună. Vrem
să vedem valoarea noastră în partidele cu echipele de top din Liga
a IV-a și sperăm să demonstrăm că vom avea un cuvânt de
spus”
– Valentin Busuioc, antrenorul Viticultorului
Breaza

„Bineînțeles că această promovare reprezintă o nouă
performanță, care ne obligă însă pe viitor. Cred că prin evoluțiile
noastre am demonstrat tuturor că merităm pe deplin să fim în Liga a
IV-a. |ntotdeauna ne propunem realizări cât mai mari, așa că și
pentru următorul sezon avem un obiectiv îndrăzneț. Chiar vrem să ne
batem pentru câștigarea campionatului, iar pentru asta vom încerca
să mai aducem niște jucători cu experiență și să găsim niște
sponsori”
– Mihai Negoiță, președintele
Viticultorului Breaza

Coșconea: „Mă
așteptam ca această formație să promoveze la
pas”

Președintele Asociației Județene de Fotbal Buzău, Pompiliu
Coșconea, este de părere că Viticultorul Breaza va fi una dintre
echipele fruntașe ale Ligii a IV-a.
„Sincer, mă așteptam ca această formație să promoveze la pas,
deoarece are în componență jucători cu experiență și valoroși mult
peste nivelul eșalonului în care au evoluat. Pe lângă asta,
Viticultorul Breaza are și o conducere serioasă, care face totul
pentru a asigura cele mai bune condiții. Președintele Mihai Negoiță
este unul dintre oamenii de fotbal extrem de receptivi dar aș dori
ca echipa să fie ajutată și de Primărie, care să facă o bază
sportivă”, susține șeful A.J.F.

Articol scris de Adi
SOARE

13 May. 2011, 08:32 Ligi județene
Pe aceeași temă