Victorie în noroi pentru Luceafărul Mihai Eminescu

Pe un teren incredibil de prost, Luceafărul Mihai Eminescu și
CSM Focșani s-au luptat două ore cu noroiul pentru a ajunge una la
poarta celeilalte. În final, „luceferii” au avut câștig de cauză,
bifând prima victorie din acest sezon.

Luceafărul a înscris în minutul 37 dintr-o lovitură de la 11 m
transformată de Flavius Guceanu, fiul lui Doru Guceanu de la AS
Bucecea. După numai 3 minute, Cazacu îl ia în brațe, în careu, pe
un atacant advers, iar centralul partidei dictează 11 m pentru
oaspeți. Mădălin Predoiu înscrie și restabilește egalitatea.

În minutul 50, atacantul Iosif Netbai pătrunde în careu printre doi
fundași și șutează la colțul lung marcând pentru 2-1. Până la
finalul partidei, jucătorii pregătiți de Cătălin Chirilă puteau
duce scorul la 3-1, atunci când Guceanu a reluat cu capul spre
poartă, însă goalkeeperul advers a respins în corner minge ce se
îndrepta către vinclu.

Scor final 2-1, iar Luceafărul reușește, cu puștii aduși de la LPS,
să obțină prima victorie din acest sezon, acumulând 6 puncte.


Vezi AICI mai multe
fotografii de la acest meci

articol și foto de Ionuț
Tăbultoc

Pe aceeași temă