Cu gândul la îndeplinirea obiectivului propus pentru această ediție de campionat și anume clasarea pe locul 2, Tricolorul Gălbinași a intrat pe teren hotărâtă să contabilizeze toate cele trei puncte în confruntarea de pe teren propriu cu Voința Limpeziș, programată duminică în etapa a 17-a a Seriei a II-a din Liga a V-a Buzău. Lucru care de altfel s-a și întâmplat, echipa condusă de pe margine de Ionuț Dragomir izbutind să câștige la limită, scor 2-1, după ce în ultimul sfert de oră a evoluat în superioritate numerică.
Formația gazdă a început partida în forță și în minutul 15 conducea deja cu 2-0 grație golurilor marcate de Marcu (13), care a frutificat un corner executat de Cristea, și Mușat (15), cu un șut din interiorul careului la capătul unei acțiuni personale. Se părea că Tricolorul va obține o victorie facilă numai că oaspeții nu s-au speriat de cele două goluri încasate și au încercat să își „vândă” pielea cât mai scump. În urma unui contraatac, echipa din Limpeziș a redus din handicap prin Costache (25), acesta reluând din șapte metri centrarea lui Ionașcu. Din acel moment jocul s-a mai echilibrat, iar încercările gazdelor de a marca un gol care să risipească emoțiile au rămas doar la stadiu de intenție. Asta chiar dacă în ultimele 15 minute ale meciului Voința a jucat cu un om mai puțin după eliminarea lui S. Dedu pentru cumul de cartonașe galbene.
Fluierul final al arbitrului Beșleagă a consființit o victorie chinuită a Tricolorului, însă care a adus trei puncte extrem de prețioase dătătoare de speranțe pentru ceea ce urmează.
Tricolorul Gălbinași: Enciu – Pașa, Cristea, Marcu, Bratu, Drăgoiu, Toma, Ciobanu, Mușat, Zoican, Negoiță. Rezerve: Ifrim, Pavel, Dragomir, Mihai, Moldoveanu, Anghel.
Voința Limpeziș: I. Dedu – Mitrovici, Lazăr, S. Dedu, Costache, D. Bunghic, Rătunzeanu, Toader, Ionașcu, C. Bunghic, Ibrahima. Rezerve: Corbu, Leonte, Radu, Chiran, Pucheanu, Burlacu.
Au una dintre cele mai mici medii de vârstă din campionat
Tricolorul Gălbinași este una dintre echipele cu media de vârstă cea mai mică (21 ani) din campionatul Ligii a V-a, iar în primul lor unsprezece se regăsesc numai puțin de șase jucători care au până în 18 ani. Dealtfel, după ce a renunțat să mai evolueze în primul eșalon al fotbalului județean, clubul condus de Ionuț Dragomir, fost arbitru, a decis să întinerească lotul, mizând totodată pe foarte mulți fotbaliști din localitate. Astfel, dintre cei 20 de jucători doar trei (Pașa, Mușat, Cristea) provin de la alte echipe.
„La finalul campionatului trecut am renunțat la jucătorii care nu erau din comuna și am adus numai tineri de aici pe care să-i creștem, iar în viitorul cel mai apropiat să atacăm promovarea în Liga a III-a. Sigur că mai avem de lucru, însă, deocamdată, sperăm ca la finalul acestui sezon să terminăm pe locul 2. Acesta este, de altfel, obiectivul propus, iar eu sunt optimist că îl vom îndeplini”, a declarat președintele Tricolorului Gălbinași, Ionuț Dragomir.
Jucătorii sunt stimulați financiar la fiecare meci, prima pentru victoria de acasă fiind de 50 lei și se dublează în cazul unui succes în deplasare, iar, pe lângă bani, beneficiază de o masă și bere.
În altă ordine de idei, în 2016, Primăria intenționează să schimbe gazonul cu unul sintetic și să acopere și tribuna, în acest sens urmând să depună un proiect pentru accesarea fondurilor necesare.
Articol și foto de Adi SOARE