„Trebuie să mă omoare pe teren să se ia vreo măsură?”. Strigătul disperat al unui jucător din Vâlcea bătut crunt la fotbal. AJF-ul mușamalizează cazul, observatorul dă vina și pe victimă

  • AJF Vâlcea mușamalizează incidentul grav petrecut în urmă cu aproape două săptămâni la Ionești, acolo unde Ciprian Cruceru, un jucător al echipei Topologul Galicea, a fost bătut crunt de gazde!


Meciul disputat în urmă cu o săptămână și jumătate în Liga a IV-a Vâlcea, Seria Sud, între Oltul Ionești și Topologul Galicea, încheiat la egalitate, scor 2-2, a fost marcat de incidente grave. Jucătorul de la Galicea, Ciprian Cruceru (foto), a fost bătut crunt după joc de câțiva jucători și suporteri de la Ionești.

Totul a pornit după ce gazdele au aflat că oficialii de la Galicea vor să le conteste un jucător, deși inițial exista un acord verbal între cele două echipe pentru acest fals. AJF Vâlcea nu a luat, deocamdată, nicio măsură și dă impresia că vrea să mușamalizeze și acest caz, așa cum a făcut în ultimii ani pentru a proteja cluburile care votează conducerea și propunerile forului! Șefii cluburilor vâlcene nu vor însănătoșirea fenomenului, fapt pentru care au votat în acest an pe aceeași conducători ai AJF-ului, care le acoperă sub preș derapajele violente. Rezultă jucători și arbitri bătuți etapă de etapă, măsuri nu se iau, iar faptele tind să devină din ce în ce mai grave, pe viitor fiind posibil să se ajungă la decese pe teren.

Cruceru: „Mafia de la AJF trebuie să dispară!”

Jucătorul echipei Topologul Galicea, Ciprian Cruceru, cel care a fost bătut crunt la Ionești, povestește cum s-au petrecut faptele. „Eu sunt coleg de serviciu cu Cosmin Tudor, de la Ionești. El mi-a zis cu câteva zile înainte că va juca pe fals. Eu nu am avut nicio problemă, dar i-am zis că să nu afle colegii mei, că îl vor contesta. La meciul acela au fost însă vreo trei jucători pe fals pentru Ionești. La finalul jocului am fost chemat de colegul meu în vestiar, alături de alți cinci-șase colegi. Cum am intrat, au închis ușa și au sărit să mă bată. Nu știu cum a intervenit președintele meu, Claudiu Voica, dar am reușit să ies. Domnul observator Ion Tudorică venise și spunea că sună la poliție. A rămas în vestiar președintele nostru, am înțeles ulterior că a fost și el bătut. Apoi, Cosmin Tudor a ieșit din vestiar, m-a lovit din nou, au sărit alți oameni din jur, m-au pus jos și m-au lovit cu picioarele. Am scos certificat medico-legal, s-a sesizat zilele trecute și poliția, care a venit să ne ia tuturor declarații. Am înțeles că Tudor și-a recunoscut faptele” a spus Cruceru.

Ciprian Cruceru cere conducerii AJF să ia măsurile prevăzute de regulament în astfel de cauze. „Pe mine mă deranjează atitudinea AJF, care nu a luat nicio măsură. Niciun jucător nu a fost suspendat. Domnul Tudorică nu a scris nimic în raport, iar Comisia de Disciplină a susținut că nu există probe, deși au fost atâția martori. Am 20 de ani în fotbalul județean, nu am luat niciodată măcar vreun cartonaș roșu. Nu se poate așa ceva. Domnul președinte al AJF, Pintilie, joacă cum îi cantă primarii. Vreau să se facă dreptate pe latură sportivă. Cei implicați să nu mai joace fotbal. La Zătreni am mai luat bătaie în prima etapă. Fiul unui polițist din localitate mi-a dat un cap în gura. Nici acel observator nu scris nimic! Vreau ca mafia de la AJF să dispară din Vâlcea. Trebuie să mă omoare pe teren să se ia vreo măsură?”, a mai spus Cruceru.

Observatorul dă vina și pe cei bătuți : „Această învălmășeală s-a produs din cauza discuțiilor dinainte de joc, cu acceptul celor de la Galicea pentru fals

Vicepreședintele și secretarul general al AJF, Daniel Demetrescu a explicat că forul în a cărui conducere este nu a luat nicio măsură după jocul de la Ionești pentru că în raportul observatorului nu este stipulat nimic despre bătaia încasată de Cruceru. Observatorul acelui joc, Ion Tudorică, este și șeful Comisiei de Arbitri din cadrul AJF Vâlcea.

Tudorică susține însă că a trecut faptele în raport, a informat telefonic președintele și vicepreședintele AJF și consideră că vina este împărțită ambelor echipe, care ar fi trebuit sancționate. „Nu au fost probleme în timpul jocului, s-a terminat 2-2. Am intrat la vestiar să facem formalitățile de închidere, apoi să chemăm delegații. Apare delegatul de la Galicea, că vrea sa formuleze o contestație. Am mers la gazde, am chemat jucătorul cu numărul 7 de la gazde și pe delegat. Pe geam, am văzut cum antrenorul de la gazde îi bate obrazul delegatului de la oaspeți. Am ieșit și am vorbit cu el, mi-a zis că se știa de la început de aceste substituiri și că cei de la Galicea au fost de acord. Toată lumea se schimbase în haine civile, apoi am văzut o îmbulzeală. Unul dintre jucătorii de la oaspeți vroia sa intre la gazde. Mi-a zis că un coleg al lui de la Galicea e bătut acolo. Am intrat înăuntru, treburile s-au liniștit, apoi jucătorul Cruceru a vrut să plece. Peste 15 secunde aud iar buluceală afară, îl alergau înspre teren, claie peste grămadă, jucători și doi-trei spectatori. Nu îi pot identifica în civil, poate erau și de la gazde să îl apare. În meleu era căzut Cruceru, am intervenit, am văzut că era bătut, apoi au plecat. Această învălmășeală s-a produs din cauza discuțiilor dinainte de joc, cu acceptul celor de la Galicea pentru fals, apoi jucătorii oaspeți i-au incitat pe cei de la gazde. Cred că vina este împărțită, ambele echipe trebuie penalizate. Poate a înjurat și Cruceru, nu cred că l-au bătut din senin. Eu am scris în raport că s-a produs învălmășeală, am anunțat telefonic conducerea, chiar și mie mi s-au spart ochelarii când am intervenit, dar nu știu dacă și ce măsuri a luat Comisia de Disciplină. Și eu am avut un arbitru recent bătut la Malaia, dar Comisia de Disciplină a dat vina tot pe arbitru” a declarat Ion Tudorică.

Articol scris de Adi Georgescu

Pe aceeași temă