Succes la scor de neprezentare pentru liderul din Giurgiu

30 Jan. 2011, 21:55 Ligi județene
Succes la scor de neprezentare pentru liderul din Giurgiu

Sâmbătă dimineață pe terenul de la Bragadiru (Ilfov) s-au
întâlnit Rapid Clejani – campioana de iarnă a Giurgiului și
ocupanta locului trei din Teleorman, Metalul Frasinet. Giurgiuvenii
s-au impus cu 3-0 prin golurile lui I. Ilie 54, Boian 72 și Voicu
88 – pen

Rapid Clejani a început meciul cu: Mehedințu – Balaș, Greaca,
Crăciun, M. Ilie, Artenie, Damian, Rădulescu, Ursei, Olteanu,
Boian. Au mai jucat: Trăistaru, Voicu, Albu,
Răduț, Cojocaru, Gață, I. Ilie.

Antrenorul Adrian Neagu (foto) s-a declarat
mulțumit de modul în care jucătorii s-au dăruit pe teren și de
determinarea de care au dat dovadă fotbaliștii săi. „Fiind
primul meci amical al nostru m-au interesat mai mult relațiile de
joc și nu evoluția scorului. A fost un joc bun în ciuda terenului
acoperit cu zăpadă.”
a declarat acesta

Rapidișii din Clejani s-au reunit pe 20 ianuarie și vor efectua în
următoarea perioadă câte trei antrenamente pe săptămână, toate la
Bragadiru. Sunt planuri pentru încă 2-3 jocuri amicale, dar nu au
fost stabilite adversarele pentru aceste meciuri. În ceea ce
privește lotul de jucători, să spunem că au plecat Lulea și Pârvu
și se dorește aducerea a încă trei jucători.

Ar mai fi de spus că tehnicianul Rapidului Clejani, Adrian Neagu a
efectuat un stagiu de prefecționare la Coverciano în perioada 22-25
ianuarie.

Articol de Costel
SPÂNU

30 Jan. 2011, 21:55 Ligi județene
Pe aceeași temă