Stoiceștii „călcați” de Locomotiva

Publicat: 06 Jun. 2010, 17:22 Actualizat: 06 Jun. 2010, 17:25 Ligi județene

Una dintre semifinalele turneului
play-off a adus față în față echipele AS Stoicescu, marea favorită
la obținerea „vizei” de acces la barajul pentru promovarea în
eșalonul trei și revelația Locomotiva Buzău.

Aceasta din urmă, dirijată de pe
margine de tânărul antrenor Cristi Lupu a dat, însă, pronosticurile
peste cap, izbutind calificarea în ultimul act al competiției după
ce s-a impus cu scorul de 2-1. Meciul a fost unul animat, cu multe
faze de poartă și cu un final plin de suspans.

Prima repriză a aparținut
ceferiștilor care au jucat cu multă determinare și curaj, marcând
dealtfel și cele două goluri, în timp ce adversara, cu o apărare
vrajiște și fără vlagă în atac arată precum un boxer aflat în
corzi. Încă de la început Locomotiva și-a arătat intențiile
ofensive, iar după 20 de minute de joc dădea prima lovitură prin
fostul jucător al Gloriei Buzău, Silviu Popescu care cu o execuție
de mare rafinament marchează direct din corner aducându-și echipa
în avantaj. Un gol care a dat și mai mult elan trupei lui Lupu,
puțin mai târziu Glogoviteanu încercându-și norocul cu un șut de la
marginea careului, însă mingea a trecut pe lângă țintă.

„Stoiceștii” au replicat în minutul
32 când rebelul Sotrocan șutează din șase metri în bara spre
disperarea antrenorului Basalâc și a colegilor. Același jucător are
din nou golul în vârful bocancului la următoarea acțiune ofensivă,
dar, singur cu portarul, ratează incredibil.

Scăpată cu fața curată la aceasta
fază, Locomotiva a ținut să reamintească faptul că ratările se
răzbună, reușind să își mărească avantajul. Asta se întâmpla în
minutul 40 când Anghel centrează în careu de unde Stancu, liber ca
pasărea cerului, reia cu latul din șase metri pentru 2-0, scor cu
care dealtfel se și încheie primul mitan, ceferiștii luând o
opțiune serioasă în ceea ce privește calificarea în finală.

După pauză, simțind că munca de un
an se poate duce pe apa Buzăului, formația patronată de Stoicescu
s-a aruncat în atac, căutând cu insistență culoare libere spre
poarta adversă. În minutul 56 Cramer execută impecabil o lovitură
liberă de la aproximativ 18 metri, mingea atingând ținta după ce în
prealabil lovise bara. A fost golul care a relansat meciul,
„stoiceștii” creându-și numerose ocazii printre care o nouă bară,
de această dată la șutul lui Purluca.

De partea cealaltă ceferiștii,
mulțumiți de rezultat s-au retras, în apărare reușind să își
conserve avantajul. Mai mult, chiar și-l puteau mări spre final,
însă scăpat singur în careu, Anghel a tras în portar.

Aceasta a fost istoria unei partide
în care ,,buturuga mică” a răsturnat „carul mare”.

În finala care va decide campioana
județului Locomotiva Buzău va întâlni pe Recolta Cislău. Aceasta
din urmă a obținut calificarea în ultimul act al competiției, dauna
echipei Voința Lanuri de care a dispus cu scorul 4-1, în meciul
disputat la Berca.

articol scris de Adi
SOARE

Publicat: 06 Jun. 2010, 17:22 Actualizat: 06 Jun. 2010, 17:25 Ligi județene
Pe aceeași temă