Siretul Lespezi a câștigat eventul în județul Iași. „Acum privim cu încredere spre meciurile de baraj pentru Liga 3”

Formația Siretul Lespezi va reprezenta județul Iași în turul inaugural al Cupei României, după ce a câștigat finala județeană a competiției. În ultimul act disputat pe stadionul CSM din Pașcani, Siretul Lespezi s-a impus cu scorul de 3-1 (1-0) în fața echipei Unirea Mircești prin golurile marcate de Andrei Dandu (minutele 31 și 61) și Florin Ursuleasa (71), respectiv Dragoș Gaciu (74).

În urma acestui succes, Siretul Lespezi, echipă pregătită de fostul jucător al Politehnicii Iași, Tiberiu Beceru, și-a trecut în palmares eventul.
„Suntem foarte bucuroși că am realizat eventul. După ce am câștigat campionatul de o manieră categorică, am reușit să ne impunem și în finala Cupei, o competiție a surprizelor pe care noi am tratat-o cu maximă seriozitate. La începutul sezonului am avut ca ținte campionatul și cupa și am reușit să ne îndeplinim obiectivele. Acum privim cu încredere spre meciurile de baraj pentru liga a III-a. Vom întâlni într-o dublă manșă echipa din Răcăciuni, județul Bacău și sperăm să ne impunem și să ajungem în liga a III-a”, a declarat antrenorul echipei campioane, Tiberiu Beceru.

„Asistentul” Daniel Ștefănescu s-a retras din arbitraj

Înaintea partidei a avut loc o festivitate de retragere din arbitraj a „asistentului” Daniel Ștefănescu (37 de ani), finala de la Pașcani fiind ultimul meci din carieră pentru arbitrul ieșean. Acesta a fost timp de 8 ani arbitru asistent și este în prezent unul dintre cei mai buni teoreticieni din Iași și din Moldova în ceea ce privește legile jocului.

Siretul Lespezi – Unirea Mircești 3-1 (1-0)
Dandu (31, 61), Ursuleasa (71) / Gaciu (74)

Siretul Lespezi: Curcă – Ursuleasa, Chelaru, Beceru, Radu Dan – Văleanu, Toader, Bucovanu, Melinte – Acatrinei, Dandu. Au mai intrat: Davidoaia și Atănăsoaie. Antrenor: Tiberiu Beceru

Unirea Mircești: Iosub – Senter, Lupu, Drăguța, Mocanu Vlad – Codreanu, Pușcașu, Gărdulescu, Mocanu Adrian – Pascu, Gaciu. Au mai intrat: Ghioc, Trăistaru și Seusanu. Antrenor: Cornel Codreanu

Arbitri: Vlad Baban, Daniel Ștefănescu, Ionuț Melinte.

Articol scris de Narcis POHOAȚĂ‚

Pe aceeași temă