După câteva zile libere petrecute
la conacul din Cermei, în care a avut timp să întocmească un
comunicat de presă, Nicu Selejan a ieșit la atac, și ne-a delectat
cu o compunere de clasa I-a B. După ce i-a fost aliat mulți ani, și
a fost ajutat să stea liniștit pe scaunul de președinte 20 de ani,
Dorin Vătran a intrat acum în gura cermeianului.
„Ca președinte sunt
obligat în conformitate cu prevederile statutului să propun
Biroului Executiv sancționarea domnului Vătran Dorin prezentând
documentele comisiei de disciplină din 01.10.2009. Referitor la
sprijin din partea unui vicepreședinte care nu-și cunoaște
atribuțiile și mai ales statutul AJF sincer refuz acel sprijin pe
care-l declară că ar putea să mi-l dea deoarece nu are nicio
valoare”, a fost ieșirea lui Selejan la adresa
vicepreședintelui Vătran, persoană aleasă democratic de membrii
afiliați.
Oare, dacă Vătran nu trecerea în
tabăra lui Toderici, mai avea Selejan această ieșire? Nici Ioan
Șandor, camarad de o viață cu Selejan, nu a scăpat.
„Repet nu am nevoie de sprijinul lui Vătran și a lui
Șandor deoarece nu sunt persoane de băgat în seamă”,
mai spune cermeianul.
Sfatul lui Nicu
pentru Toderici: „Ca să câștigi o funcție trebuie să
muncești”
Mircea Toderici este atacat în termeni duri de Nicu Selejan, care
știa de mult că, odată cu îndeplinirea cerințelor impuse de statut,
va candida la funcția de președinte. Simțind că-i fuge de sub el
scaunul călduț de președinte, Selejan îi recomandă lui Toderici să
muncească nu să aspire la o funcție (!?).
„Referitor la
declarația dată de Directorul general al AJF Arad celor „trei
crai”( a se înțelege ziariști ) după întoarcerea mea de la Brașov,
întâlnire organizată de FRF cu președinții de AJF-uri am să fac o
declarație care va lămuri lucrurile. Ca să câștigi o funcție
trebuie să muncești și să ai realizări. Pot să spun că personal
muncesc pentru fotbal pe teritoriul județului din 1959 fără
întrerupere, ales ca vicepreședinte, secretar și președinte din
1991 și până în acest moment. Am experiență. Biologic și fiziologic
mă prezint la vârsta mea foarte bine. Pe domnul Director General îl
rog să-și respecte atribuțiile funcției prevăzute în Statutul AJF
Arad„, a afirmat Selejan pe site-ul, mai nou
personal, al AJF, acolo unde se pare că nu au acces și ceilalți din
AJF, în frunte cu Mircea Toderici.
Sfatul lui Nicu
pentru Șandor: „Îi propun să se retragă pentru binele fotbalului
din județul Arad”
Legendarul președinte s-a lansat într-un atac fără precedent la
adresa arbitrilor și a președintelui acestei comisii, comisie care
a dat României al doilea arbitru în anul 2009, descoperit și format
de Mircea Toderici.
„Comisia județeană a
arbitrilor are nevoie de un președinte cu personalitate în probleme
de arbitraj cum ar fi Hațegan, Ologeanu, Axente, Roșca, Mocanu,
Remus Cîmpianu, Remus Vlad, etc. deoarece reforma trebuie începută
chiar cu Comisia Județeană a Arbitrilor. Personal pentru afirmații
făcute de domnul Șandor Ioan și de încălcările regulamentului de
organizare și desfășurare a activității arbitrilor de fotbal îi
propun să se retragă pentru binele fotbalului din județul Arad. Nu
mă las până când în comisia județeană a arbitrilor va fi
reorganizată cu persoane care să ne reprezinte în FRF cu stimă și
respect așa cum au alte județe. Noi de ce nu avem?”,
spune Selejan, iar în replică Ovidiu Hațegan declară că are un
respect deosebit față de Mircea Toderici, persoană cu care se
consultă foarte mult după meciurile arbitrate în Liga I.
Mesaj de la Nicu
pentru ziariști: „Nu mor caii când vor
câinii”
Nicu Selejan și-a îndreptat tirul și spre ziariști cărora le-a
transmis un mesaj în cel mai pur stil țărănesc, caracteristic
comunei Belciugatele, locul de naștere a legendarului din AJF.
„Mai precizez pentru cei „trei crai” că nu mor caii
când vor câinii”, este mesajul celui care va mai sta
la AJF până la ieșirea ghioceilor…
E oficial: Selejan
candidează și trece la contraatac!
Deși a primit sfaturi prietenești din partea multor persoane, de
a-și trăi în liniște și pace bătrânețea, inclusiv de la Toderici,
după cum afirmă pe www.ajf-arad.ro, Selejan să încăpățânează să mai
candideze pentru cel puțin un mandat.
„În discuția telefonică
cu domnul Toderici printre altele am fost rugat să declar public să
nu candidez la funcția de președinte la alegerile din luna mai la
AJF Arad. Ce părere aveți cei care citiți presa sau site-ul AJF?.
Mă pricep la probleme de diversiune, am citit mult și mai știu că
în situația de a lovi în cineva te folosești și aplici dictonul
chinezesc „Lovește și destramă!” Pentru mine nu este valabil
deoarece știu să trec la contraatac”, este declarația
licențiatului în președinție de lungă durată, la fel ca și cel care
a fugit (nu din calea petroliștilor) ci cu elicopterul în
1989…
Articol scris de: Daniel
Berar