Remiză în derbiul din Liga lu” Coșconea. Petroliștii au încurcat liderul cu un gol marcat în prelungiri

,,Vom juca un fotbal curat”, asta declara președintele Petrolului Berca, Andrei Marica, înaintea derby-ului cu liderul campionatului, Olimpia Râmnicu Sărat, programat, sâmbătă, în ultima etapă din turul Ligii lu” Coșconea.

Așa a și fost, dovadă remiza (1-1) înregistrată la finalul meciului, gazdele reușind golul egalizator chiar în prelungiri! Un rezultat ce le-a închis gura cârcotașilor care spuneau că petroliștii vor fi ,,cuminți” în teren, iar râmnicenii vor pleca acasă cu toate cele trei puncte.

Cele două echipe au oferit însă un joc plăcut, astfel că partida s-a ridicat la nivelul unui derby, spre mulțumirea celor prezenți în tribunele stadionului din Berca. Mai omogenă și cu experimentatul Claudiu Ionescu ,,Generalul” în mare formă, Olimpia a avut o posesie a balonului mai bună, ocazii de gol mai clare, controlând meciul cu excepția ultimelor douăzeci de minute de joc.

Deciși să tranșeze victoria de partea lor, oaspeții au început destul de bine și după câteva încercări la poarta lui Oprea, eforturile au fost încununate cu gol. Unul marcat de Claudiu Ionescu (30), acesta fructificând cu un șut din zece metri cornerul executat de Chiorpec. Peste doar câteva minute, gazdele au trecut pe lângă egalare când Lungoci (36) a reluat din apropiere, însă, cu un reflex uimitor, portarul Toader a respins mingea și astfel echipa sa a rămas cu avantaj pe tabelă. Goalkeeperul petroliștilor s-a evidențiat și el la lovitura liberă de la aproximativ 20 de metri executată de Roman (40), scoțând de sub bara transversală.

Momentul psihologic al meciului s-a consumat chiar în finalul primei reprize, când același Roman (45) a irosit cu nonșalanșă o uriașă ocazie de gol după ce cu toată poarta în față a trimis peste.

În partea secundă, odată cu semnele de oboseală apărute în tabăra adversă, gazdele au devenit mai îndrăznețe în atac pentru a forța egalarea pe care au izbutit-o chiar când cele două formații se pregăteau să meargă la vestiare. În urma unei acțiunui ofensive, Petrolul Berca a obținut un corner, acesta fiind executat de veteranul D. Petre și fructificat de C. Prorosciuc (90+1) care a reluat în poartă mingea revenită din bară unde fusese trimisă de Vișan.

Astfel, echipa petrolistă a obținut o remiză norocoasă și a încurcat liderul în lupta pentru câștigarea campionatului. Mai mult, în urma rezultatelor din ultima rundă, FC Puiești s-a desprins la două puncte în fața Olimpiei.

PETROLUL BERCA                 1
OLIMPIA RÂMNICU SĂ‚RAT   1

C. Prorosciuc (90+1) / Cl. Ionescu (30)

Oprea – A. Prorosciuc, Vișan, Ciobanu, Ene, D. Petre, Cojocaru, Stan, Cîrstea, Nicola, Lungoci
Au mai jucat: C. Prorosciuc, Maxim, Coman
Antrenor: Lilian Micu

Toader – Lungu, Tîrîlă, Scarlat, Ghițulescu, Bodoc, Chiorpec, Roman, Cl. Ionescu, Măndoiu, Tudoran
A mai jucat: Mușat
Antrenor: Marius Tîrîlă


Rezultatele înregistrate în etapa a 15-a, ultima a turului:

Locomotiva-Viitorul 2010 – Victoria Boboc    1-1
AS Săgeata – Voința Lanuri             2-3
Petrolul Berca – Olimpia 2010 Râmnicu Sărat    1-1
Gloria Vadu-Pașii – Steaua Săhăteni        3-0
Șoimii Siriu – Viitorul 08 Vernești        7-3
Diadema Gherăseni – Carpați Nehoiu        2-0
Metalul LPS Buzău – Recolta Sălcioara        2-0
Avântul Spartac Zărnești – FC Puiești        1-7

Clasament:

1.    FC Puiești     15     13     1     1     72-8     40p     +16
2.    Olimpia 2010 Rm. Sărat    15    12    2    1    62-12    38p    +14
3.    Petrolul Berca     15     10     4     1     66-11     34p     +13
4.    Voința Lanuri    15    9    4    2    52-14    31p    +7
5.    Avântul Spartac Zărnești     15     10     1     4     54-24     31p     +10
6.    Diadema Gherăseni    15    8    2    5    36-34    26p    +5
7.    Gloria Vadu-Pașii     15     6     2     7     29-34     20p     -1
8.    Locomotiva-Viitorul 2010    14    5    4    5    32-25    19p    -5
9.    Carpați Nehoiu     15     5     3     7     24-27     18p     -6
10.  AS Sageata    15    5    3    7    32-49    18p    -3
11.  Șoimii Siriu     14     5     1     8     31-51     16p     -2
12.  Metalul LPS Buzău    15    4    2    9    27-41    14p    -7
13.  Recolta Sălcioara     15     4     1     10     32-51     13p     -11
14.  Viitorul 08 Vernești    15    4    1    10    41-65    13p    -11
15.  Victoria Boboc     15     2     1     12     20-69     7p     -14
16.  Steaua Săhăteni    15    1    0    14    11-106    3p    -21

Etapa următoare:

Victoria Boboc – FC Puiești
Avântul Spartac Zărnești – Recolta Sălcioara
Metalul LPS Buzău – Carpați Nehoiu
Diadema Gherăseni – Viitorul 08 Vernești
Șoimii Siriu – Steaua Săhăteni
Gloria Vadu-Pașii – Olimpia 2010 Rm. Sărat
Petrolul Berca – Voința Lanuri
AS Săgeata – Locomotiva-Viitorul 2010

Articol și foto de Adi SOARE

Pe aceeași temă