Pui(ești) cu aripile retezate de băieții lui Lăptoiu

Autor: Mihai Andries Publicat: 04 Jun. 2013, 09:05 Actualizat: 04 Jun. 2013, 10:18 Ligi județene

Fără doar și poate, cel mai așteptat meci din cadrul Turneului Play-off din Liga lui Coșconea a fost cel care în semifinale le-a adus față în față pe marile rivale, FC Puiești și Voința Lanurile. Aceasta din urmă s-a calificat în ultimul act al competiției, câștigând la limită, scor 1-0, în ciuda faptului că a terminat confruntarea în nouă oameni!

Prima repriză a fost una în care echipa din Puiești a părut ceva mai îndrăzneață în atac și a reușit să își creeze câteva ocazii, iar cea mai clară i-a aparținut lui Moldoveanu (18), mingea șutată de acesta, din careu, lovind rădăcina barei. Din cauza ploii care a căzut necontenit, terenul a început să devină din ce în ce mai moale, îngreunând astfel, misiunea jucătorilor.

Totuși, în mitanul secund, Voința a dat dovadă de mai multă maturitate în joc, iar, în cele din urmă, tactica impusă de antrenorul Tase Lăptoiu avea să dea roade. Asta chiar dacă în minutul 64 a rămas în inferioritate numerică după eliminarea lui Chiorpec pentru cumul de cartonașe galbene. Formația din Lanurile a depășit însă imediat momentul critic și după numai două minute a izbutit să dea lovitura de grație prin Feraru care a șutat cu sete din interiorului careului, sub bara transversală, iar calificarea în finală începea să prindă contur.

Cei de la FC Puiești au încercat să forțeze egalarea, dar echipa lui Lăptoiu a gestionat bine situația din teren, și deși cu două minute înainte de sfârșitul meciului a rămas fără încă un jucător, Lazăr fiind și el eliminat și-a menținut avantajul pe tabelă, iar ultimul fluier al arbitrului a declanșat fiesta. Adversara Voinței Lanurile în partida decisivă pentru stabilirea campioanei județului Buzău va fi Pescărușul Luciu.

FC Puiești – Voința Lanurile 0-1 (0-0)
A marcat: Feraru (min.66)

FC Puiești: Goicea – Prorosciuc, Ghilic, Moldoveanu, Nicolae, Rizea, Butiseacă, Iacob, Voicu, Jugănaru, Popa
Rezerve:Toboș, Marin, Preda, Cristea, Leaua, D. Petre
Antrenor: Daniel Petre

Voința Lanurile: Sava – Feraru, Sârbescu, Lazăr, Roșca, Lică, Nae, Moise, Lungu, Chiorpec, Chirică
Rezerve: Cireașă, Roman, Sava, Codreanu, Ignat, Andreiu
Antrenor: Tase Lăptoiu

Articol și foto de Adi SOARE

Autor: Mihai Andries Publicat: 04 Jun. 2013, 09:05 Actualizat: 04 Jun. 2013, 10:18 Ligi județene
Pe aceeași temă