Povestea necenzurată a lui Andrei Fecioru

12 Nov. 2009, 18:15 Ligi județene
Povestea necenzurată a lui Andrei Fecioru

Pe lângă bătăi, scandaluri și înjurături, se pare că mai este și
ceva bun în fotbalul județean din Botoșani. Este vorba de un tânăr
de 21 ani, din Botoșani, cu bunicii stabiliți în Rogojești, care
s-a întors la sportul preferat după o pauză de cinci ani, cauzată
de mai multe probleme medicale.

Andrei Fecioru, activează de cinci etape la echipa Bucovina
Rogojești, iar împreună cu coechipierii au urcat de pe locul 13 pe
locul 8 în Liga a IV-a. „Am venit la Bucovina pentru că
am mulți prieteni aici și vreau ca împreună să ne clasăm cât mai
sus.”,
a mărturisit tânărul.

Jucătorul Bucovinei a descoperit de mic pasiunea pentru fotbal
așa că s-a legitimat prima dată la Metalul Botoșani, avându-l ca
antrenor pe domnul Chetrone. A fost nevoit să renunțe însă la
fotbal pentru că nu avea voie să facă efort fizic.

După ce a fost nevoit să renunțe la sportul iubit, Andrei s-a
apucat de o altă pasiune, cartea. A devenit student cu sprijinul
părinților. Asta însă a durat până în această primăvară, când
Andrei a rămas fără una din persoanele dragi de pe pământ,
tatăl.

Și-a luat inima în dinți și a continuat lupta cu viața.
„Andrei a rămas din nou cu o mare durere în suflet.
Totuși, a încercat să învingă toate neîmplinirile.”,

a relatat un prieten apropiat al tânărului.

Andrei este în anul III de studii la Universitatea Gh. Asachi
din Iași, la Facultatea de Construcții și Instalații în limba
engleză. Deși urmează o facultate destul de grea, tânărul își face
timp și pentru fotbal, așa că în fiecare week-end vine la Botoșani
pentru a juca fotbal, pe care îl joacă din pasiune.

„Se deplasează la Rogojești pe banii lui, joacă și
se întoarce la Iași pentru a continua cursurile, iar noi admirăm
asta”
a mărturist un coechipier al jucătorului.

3 goluri marcate în 4 meciuri și jumătate. În primul meci pentru
Bucovina Rogojești împotriva celor de la FC Păltiniș, Fecioru a
fost rezervă și a intrat în repriza secundă, când scorul era 2-0
pentru echipa adversă. Pofta de joc pe care o avea s-a văzut
imediat și a marcat două goluri pentru echipa sa, ducând scorul la
2-2. Până la final însă cei din Păltiniș au reușit să mai înscrie
un gol și să plece cu cele 3 puncte puse în joc. Golul cu numărul 3
a fost marcat în etapa trecută, Andrei aducând victoria la limită
împotriva echipei CS Darabani.

Foto și text: Ionuț
Tabultoc

12 Nov. 2009, 18:15 Ligi județene
Pe aceeași temă