„Panterele roz”, victorie cu emoții în derbiul cu Petrolul Berca

Derbiul rundei cu numărul 10 din campionatul Ligii a IV-a buzoiene a adus față în față pe FC Puiești și Petrolul Berca, echipă care până atunci nu cunoscuse înfrângerea. Formația râmniceană a reușit să se impună cu mari emoții, scor 3-2, deși, la un moment dat, conducea cu 3-0 și se părea că are deja victoria asigurată.

Botezați ,,panterele roz” după culoarea echipamentului, jucătorii lui Vali Stan au căutat încă de la început culoare libere spre poarta petroliștilor, eforturile fiindu-le răsplătite cu golul lui Chirică (25), marcat dintr-o lovitură liberă de la aproximativ 25 de metri. Nouă minute mai târziu, același jucător a repetat figura, dublând avantajul gazdelor care astfel luau o opțiune serioasă în ceea ce privește obținerea celor trei puncte puse la bătaie. Spre finalul primei reprize, oaspeții au irosit o ocazie prin Lungoci (42), mingea șutată de acesta din careu trecând puțin pe lângă poartă.

În partea secundă a partidei, râmnicenii au înscris din nou când Iacob (64) a taxat o greșeală a lui A. Prorosciuc, însă, după doar câteva minute, gruparea din Berca a redus din handicap. În urma unei acțiuni ofensive, Nicola i-a pasat în careu lui D. Stan (68), iar acesta a finalizat cu un șut la colțul lung, gol ce parcă i-a mai trezit pe petroliști, care, profitând și de relaxarea gazdelor, au luat cu asalt poarta lui Goicea și după mai multe încercări au punctat iarăși. Onuț a executat o lovitură liberă de la 20 de metri, portarul a respins, iar C. Prorosciuc, aflat pe fază, a marcat și astfel finalul meciului a devenit unul dramatic.

Chiar în ultimul minut, oaspeții puteau egala, dar veteranul D. Petre și C. Prorosciuc nu au mai ajuns la o minge care a trecut prin fața porții. Dealtfel, un rezultat de egalitate ar fi fost mai echitabil, așa cum aveau să spună mulți dintre cei prezenți la acest derbi.

FC Puiești: Goicea – Nedelea, Chirică, C. Pușcă, Mîță, Percă, Tănase, G. Ion, Lazăr, Iacob, Pasăre. Au mai jucat: Zota, Anghel, Chiriac
Antrenor: Vali Stan

Petrolul Berca: Oprea – A. Prorosciuc, Ene, Vișan, Maxim, Onuț, D. Stan, Cojocaru, Nicola, Cristea, Lungoci. Au mai jucat: Ciobanu, D. Petre, C. Prorosciuc
Antrenor: Lilian Micu

Articol și foto de Adi SOARE

Pe aceeași temă