LIGA A IV-A BRAȘOV / Râșnov e lider!

24 Nov. 2009, 12:25 Ligi județene

Penultima rundă a campionatului județean de fotbal a adus în
fruntea clasamentului un nou lider: FC Râșnov. După victoria cu 7-2
asupra lui Viromet Victoria, de altfel și scorul etapei, râșnovenii
au un punct avans în fața unui mic pluton de trei echipe. Surprinde
remiza realizată de Cetatea Rupea în fața pădurarilor.

În derby-ul etapei, fostul lider al clasamentului Ghimbav 2000 a
remizat la Făgăraș. Sport Club Municipal a avut probleme serioase
până a depășit Cenușăreasa seriei, care a condus timp de 22 de
minute. A avut 16 (!!!) situații de a înscrie, dar s-a distanțat
numai în ultimele cinci minute ale partidei.

Partida care ar fi putut propulsa pe C.S.M. Făgăraș pe primul
loc în clasament nu a avut deznodământul așteptat. Jocul cu F.C.
Ghimbav 2000, socotit derby-ul campionatului (ambele echipe ocupau
primele 2 locuri în clasament) s-a încheiat nedecis, scor 1-1.

Pentru făgărășeni, nu a fost îndeajuns că au controlat în
majoritatea timpului jocul, ei și-au creat mai multe situații de
gol și au condus până aproape de final. Neamțu a deschis scorul în
min 36, printr-un șut plasat de la marginea careului de 16 m, iar
oaspeții au egalat prin Răduc, care a reluat din apropiere un balon
respins greșit de portarul Dărăbanț, în min 82.

Acest rezultat a creat dezamăgire în rândul făgărășenilor și
bucurie de partea oaspeților, numai că de acest egal a beneficiat
F.C. Râșnov, care a devenit acum suprinzător lidera
clasamentului.Râșnovenii au învins acasă fără probleme echipa din
Victoria, cu 7-2, deși în min 24 Viromet reușise să egaleze la 1
prin golul lui Barna.

Tot el a marcat și golul 2, când a relansat jocul (2-3 min 62),
dar finalul a aparținut în totalitate gazdelor, care au mai punctat
de 4 ori. Printre performerele acestei etape se enumeră și Carpați
Berivoi. La Jibert, acolo unde, rând pe rând, echipele din plutonul
fruntaș au capotat, berivenii au realizat un rezultat de egalitate
de 1-1.

Finalul partidei a fost foarte încins, când gazdele au deschis
golul în min 87 prin Barabaș, dar în prelungiri, în urma unui
corner, Vlad Munteanu a restabilit egalitatea, cu o lovitură de
cap.

Olimpic Voila s-a deplasat la Ghimbav pentru jocul cu Aripile
Brașov, dar nu a putut realiza mare lucru și au cedat cu 1-3.
Pentru Olimpic a marcat Drușcă în min 33, când gazdele aveau deja
2-0.

Sâmbătă, 28 noiembrie, se discută ultima etapă din acest tur de
campionat, iar capul de afiș îl deține întâlnirea de la Berivoi,
dintre Carpați și C.S.M. Făgăraș. O altă partidă interesantă va fi
cea dintre F.C. Ghimbav 2000 și S.C.M. Brașov.

Tot pe teren propriu vor juca atât Olimpic Voila, cât și
Viromet, cu Energia Feldioara, respectiv Aripile Brașov.

Rezultate:
Forex Brașov – Cetatea Rupea 1-1
FC Râșnov – Viromet Victoria 7-2
Aripile Brașov – Olimpic Voila 3-1
Energia Feldioara – CFR Brașov 3-4 (președintele
Energiei, Teodorescu a intrat în teren și a încercat să lovească
arbitru, fapt pentru care a fost eliminat din incintă.)
Viitorul Ghimbav – Inter Cristian 2-0
Înfrățirea Hărman – Celuloza Zărnești 3-2
AS Jibert – Carpați Berivoi 1-1
CSM Făgăraș – FC Ghimbav 2000 1-1
SCM Brașov – Izvorul Hoghiz 3-1

Clasament
1. F.C. Râșnov 16 10 4 2 39-26 34p +10
2. S.C.M. Brașov 15 10 3 2 39-13 33p +9
3. F.C. Ghimbav 2000 16 9 6 1 33-12 33p +9
4. C.S.M. Făgăraș 16 10 3 3 36-19 33p +6
5. Forex Brașov 15 8 4 3 36-19 28p +4
6. Viitorul Ghimbav 16 8 2 6 27-19 26p -1
7. C.F.R. Brașov 16 8 1 7 39-35 25p +4
8. Celuloza Zărnești 16 7 2 7 32-24 23p +2
9. Înfrățirea Hărman 16 6 5 5 24-20 23p -4
10. Aripile Brașov 16 6 3 7 27-27 21p -6
11. A.S. Jibert 16 5 5 6 26-24 20p -7
12. Viromet Victoria 16 6 2 8 30-42 20p -4
13. Carpați Berivoi 16 5 3 8 31-45 18p -3
14. Olimpic Voila 16 6 0 10 23-38 18p -3
15. Cetatea Rupea 16 3 7 6 23-23 16p -5
16. Energia Feldioara 16 4 2 10 23-43 14p -13
17. Inter Cristian 16 4 1 11 23-46 13p -8
18. Izvorul Hoghiz 16 0 3 13 12-48 3p -21

Etapa a XVII-a sâmbătă
28 noiembrie, ora 11:00

Izvorul Hoghiz – Forex Brașov
F.C. Ghimbav 2000 – S.C.M. Brașov
Carpați Berivoi – C.S.M. Făgăraș
Celuloza Zărnești – A.S. Jibert
Inter Cristian – Înfrățirea Hărman
C.F.R. Brașov – Viitorul Ghimbav
Olimpic Voila – Energia Feldioara
Viromet Victoria – Aripile Brașov
Cetatea Rupea – F.C. Râșnov

Articol scris de: Andrei
Stefanuci

24 Nov. 2009, 12:25 Ligi județene
Pe aceeași temă