Liderul și-a găsit nașul!

23 Mar. 2010, 12:29 Ligi județene

CS Vulcan a reușit să întrerupă seria de invincibilitate a FC
Hunedoara (foto, în negru-albastru), care a pierdut primul meci de
la înființare cu un gol primit în ultimul minut de
prelungire.

Ghinion sau neputință?
Deși au condus cap – coadă ostilitățile pe teren și au avut avantaj
minim pe tabela de marcaj în primul mitan după golul marcat de
juniorul Adrian Pîrvu care de la 16 metri din plonjon cu capul a
trimis imparabil mingea la rădăcina barei (minutul 18), oaspeții au
fost îngenunchiați în ultimul minut din extratimp, la ultima fază a
meciului.
Însă, semnalul de alarmă că meciul nu este câștigat dinainte a fost
tras de vulcăneanul Miculescu care a profitat de ieșirea greșită
din poartă a lui Băeșu și cu o lovitură de cap a restabilit
egalitatea încă înainte de pauză (’34).
Muștruluiți în vestiar de președintele Gelu Simoc, „alb-albaștrii”
au alergat toată repriza secundă după golul victoriei însă au
păcătuit la finalizare unde Pârvu (’62) și Doroi (’71) – cu capul,
au greșit ținta iar Mitrică (’80) – din lovitură liberă, Jigmon
(’85) și Silviu Boloș (’90) au fost blocați pe linia porții.
În ciuda ocaziilor irosite, golul a căzut în poarta hunedorenilor
care încercau să se împace cu gândul că nici remiza nu este de
lepădat. Nu a fost de acord Palade, care de la 16 metri l-a lobat
pe Băeșu.

„După cum a decurs jocul un rezultat de egaliate era
mai echitabil. Acest eșec ne pune în gardă pentru viitoarele jocuri
însă nu schimbă cu nimic obiectivul echipei: promovarea în Liga a
III-a”

Dan Bobouțanu, membru AGA al FC Hunedoara

CS
Vulcan………………2 (1)
FC Hunedoara………..1 (1)

Au marcat: Miculescu ’34, Palade ’90+4 / A. Pîrvu ’18.
VULCAN: Cîmpean -Suta (’58 Todea ), Fl. Rus,
Stângă, A. Roșian (’48 Băcăran) – Lauric (’78 Szoradi), A. Vajda,
A. Gabor, Miculescu (’69 Palade) – Casandriuc, I. Roșian. Antrenor:
Marius Szoradi
HUNEDOARA: Băeșu – Al Sabou, Marin, Geacă –
Călugăr, Trășcan, Pîrvu, Stroia (’75 Mitrică) – Sil. Boloș, Timofte
(’65 Doroi), Corobea (’58 Jigmon). Antrenor: Nelu Mitrică.
Arbitru: Daniel Thirt -7 (Călan). Asistenți: Alin Saraol – 7 și
Andrei Prodanciuc – 7 (ambii din Deva).
Stadion: „Minerul”. Spectatori: 200.

Liga a IV-a Hunedoara
– SENIORI

Rezultatele etapei a XVIII-a
„U” Petroșani- Victoria Călan…………….2-2
Mureșul Brănișca – Dacicus Orăștie……2-5
Aurul Certej – Agrocompany Băcia……..3-0
CS Vulcan – FC Hunedoara………………2-1
Minerul Teliuc – Minerul Uricani………….1-2
Minerul Aninoasa – Gloria Geoagiu………0-0
Inter Petrila – Aurul Brad……………………1-0
Metalul Crișcior – Zarandul Crișcior…….1-2

Clasament

1. FC Hunedoara 18 13 4 1 37-10 43p
2. Dacicus Orăștie 18 13 0 5 60-33 39p
3. Aurul Brad 18 12 2 4 28-21 38p
4. Minerul Uricani 18 10 3 5 33-22 33p
5. CS Vulcan 18 8 8 2 30-18 32p
6. Minerul Aninoasa 18 7 6 5 24-18 27p
7. Victoria Călan 18 7 4 7 31-32 25p
8. Inter Petrila 18 7 2 9 27-30 23p
9. Zarandul Crișcior 17 5 6 6 29-26 21p
10. Minerul Teliuc 18 5 4 9 21-38 19p
11. Aurul Certej 18 5 3 10 36-35 18p
12. Gloria Geoagiu 17 4 5 8 21-27 17p
13. Agro Băcia 18 5 2 11 30-39 17p
14. Metalul Crișcior 18 4 5 9 16-26 17p
15. Mureșul Brănișca 18 4 4 10 24-46 16p
16. „U” Petrosani 18 3 4 11 21-47 13p
Nota : Echipa Metalul Crișcior este penalizată cu 6 puncte.

Etapa viitoare, a XIX-a
Sâmbătă 27 martie, ora 11.30
Zarandul Crișcior – Mureșul Brănișca…(1-1)
Dacicus Orăștie – Aurul Certej…………(4-2)
Agrocompany Băcia – CS Vulcan……..(1-2)
FC Hunedoara – Minerul Teliuc………..(1-1)
Minerul Uricani – Minerul Aninoasa……(2-1)
Aurul Brad – „U” Petroșani………………(1-0)
Duminică, 28 martie, ora 11.30
Victoria Călan – Metalul Crișcior……..(1-1)
Gloria Geoagiu – Inter Petrila………….(1-0)
Nota : În paranteză sunt trecute rezultatele din tur.

Cronică de Sami
Tamaș

Foto: Geza Szedlacsek

23 Mar. 2010, 12:29 Ligi județene
Pe aceeași temă