Înfrățirea Hărman are prima șansă la promovare după ce a câștigat primul meci cu Viitorul Ungheni: „A fost un meci la discreția noastră”

Marius ANGHEL 22 Jun. 2015, 12:27 Stiri
Înfrățirea Hărman are prima șansă la promovare după ce a câștigat primul meci cu Viitorul Ungheni:**

Înfrățirea Hărman, campioana Ligii a IV-a Brașov, a câștigat cu 2-0 meciul disputat sâmbătă, pe teren propriu, cu Viitorul Ungheni, reprezentanta județului Mureș, în prima manșă a barajului de promovare în Liga 3. În fața unei asistențe record, brașovenii s-au impus fără probleme și așteaptă cu mult optimism returul de la Ungheni. Golurile victoriei au fost marcate în repriza secundă de Plumb și Strătilă.

„A fost un meci la discreția noastră. Am început tare, iar în primele 15 minute am ratat patru-cinci ocazii uriașe la poarta oaspeților. Apoi, cei de la Ungheni au echilibrat jocul. După pauză, am reușit să deschidem scorul în minutul 50 prin Plumb. Eliminarea unui jucător de la Ungheni ne-a făcut jocul mai ușor, iar Strătilă a stabilit scorul final în minutul 75. Îmi pare rău că nu am câștigat mai clar, sincer dacă aveam 6 sau 7 la zero nu mira pe nimeni. Le-am spus băieților că în retur va fi cu totul alt meci. Important este să marcăm și în retur și atunci sunt convins că vom obține calificarea”, a declarat, pentru Monitorul Expres, Gabi Kajcsa, antrenorul echipei brașovene.

Înfrățirea Hărman a evoluat în alcătuirea: Dărăbanț – Zaharia, Cherciu, Darstar, Pavel – Plumb (Pop Marius ”60), Popa, Popescu (Stan ”70), Vîrlan (Strătilă ”46) – Damian, Feraru (Szabo ”85).

Returul va avea loc sâmbătă, de la ora 17:30, la Ungheni.

Marius ANGHEL 22 Jun. 2015, 12:27 Stiri
Pe aceeași temă