Eolica Baia la vremea premierii

10 Jun. 2010, 09:00 Ligi județene
Eolica Baia la vremea premierii

Fără patru titulari, menajați la ultimul meci de campionat,
respectiv Nicolov, Petre, Lungu și Carabaș, Eolica Baia și-a
adjudecat și în acest an titlul de campioană cu o nouă și ultimă
victorie în acest sezon în fața echipei Unirea Casimcea, una dintre
cele mai bune echipe ale campionatului în retur însă, probabil și
una dintre pretendente la titlu anul viitor.

Cu golurile înscrise de Halep (golgeterul campionatului) și
Talpău, Eolica Baia a arătat la Casimcea ca o echipă care poate
face oricând față Ligii a III-a însă cum o promovare implică și un
buget, nu chiar de neluat în seamă, este posibil ca Eolica să se
reîntâlnească și din toamnă cu echipele din județ în Liga a
IV-a.

Adversara Eolicii din meciul de baraj, Victoria Țăndărei, echipa
din județul care dă de doi ani campioana și mai nou vicecampioana
României la fotbal, pornește cu șansa a doua în confruntarea cu
tulcenii poate și pentru că echipa din Baia este mai „sudată”, iar
antrenorul Mihai Guliu știe să își motiveze jucătorii înaintea unor
meciuri importante.

Până la meciul de baraj însă, chiar la sfârșitul săptămânii este
programată finala Cupei României faza pe județ. Finalistele sunt
Arrubium Măcin și Luceafărul Slava Cercheză meciul urmând să se
dispute sâmbătă de la ora 17.30 pe stadionul Delta. Asta
bineînțeles dacă Luceafărul achită până joi restanțele către AJF
Tulcea, în caz contrar Arrubium fiind, ca și în sezonul trecut,
câștigătoarea cupei.

Clasament final
1 Eolica Baia 28 23 1 4 111-38 70 (+28)
2 Granitul Babadag 28 21 2 5 90-41 65 (+23)
3 Arrubium Măcin 28 17 4 7 69-43 55 (+13)
4 Triumf Cerna 28 17 3 8 90-45 54 (+12)
6 Luceafărul Slava C. 28 16 5 7 67-42 53 (+11)
5 Unirea Casimcea 28 16 2 10 79-59 50 (+8)
7 Tractorul Horia 28 14 4 10 67-74 46 (+4)
8 Flacăra M. K. 28 12 4 12 69-54 40 (-2)
9 Pescărușul Sarichioi 28 11 3 14 48-56 36 (-6)
10 Șoimii Topolog 28 10 0 18 53-76 30 (-12)
11 Național Somova 28 8 7 13 54-72 31 (-11)
12 Progresul Isaccea 28 7 5 16 62-76 26 (-18)
13 Viitorul Ciucurova 28 7 2 19 40-91 23 (-19)
14 Gloria Agighiol 28 4 3 21 39-100 15 (-27).
15 Razim Jurilovca 28 4 1 23 25-94 13 (-29)

Articol de Irinel CĂ‚LIN
Foto:
Eolica
Baia

10 Jun. 2010, 09:00 Ligi județene
Pe aceeași temă