„Dublă” în doar șase minute pentru Bănel Nicoliță și echipa sa de suflet e la doar un meci de barajul de promovare

Marius ANGHEL 22 May. 2018, 12:03 Ligi județene
  • Bănel Nicoliță și fratele său, Stelian, au reușit „duble” în ultimul meci al echipei unde sunt coechipieri. Fostul stelist a marcat două goluri în doar șapte minute și continuă să înscrie pe bandă rulantă de când a coborât în Liga a 4-a.
  • CS Făurei este tot mai aproape de barajul de promovare în Liga a 3-a, cu trei etapei înainte de finalul play-off-ului având șapte puncte avans față de a doua clasată Viitorul Ianca.

 

După un start de meci echilibrat, Bănel Nicoliță a realizat „dubla” în doar șase minute, iar liderul Ligii a 4-a, CS Făurei, conducea deja cu 2-0, în minutul 17. Formația manageriată de fostul internațional stelist s-a impus cu 4-2 în partida cu Voința Vișani și își păstrează avansul de șapte puncte față de a doua clasată, Viitorul Ianca, echipă care în runda a 7-a a trecut la limită, cu 3-2, de Voința Șuțești.

În play-out, satelitul Daciei Unirea, pentru care au evoluat câțiva titulari de la prima echipă, precum Cubleșan, Ciucureanu, Nicola, Puia, care se antrenează zi de zi pe Municipal, a pierdut cu 5-4, partida disputată la Tudor Vladimirescu, în fața unei formații, Pandurii, ai cărei jucători vin doar sâmbăta la meci.

Echipa de juniori de la Viitorul Însurăței s-a impus cu 4-0 în fața celor de la Gloria Movila Miresii, toate golurile gazdelor fiind marcate în repriza a doua.

După etapa a 7-a a turneului play-off, CS Făurei se menține pe primul loc cu 37 puncte, locul al doilea este deținut de Viitorul Ianca 30 puncte, iar al treilea de ACSC Cazasu – 27 puncte, cu mențiunea că ultimele două echipe au un joc mai puțin disputat. Pe primele trei locuri în play-out se află în ordine Pandurii Tudor Vladimirescu – 25 puncte, Viitorul Însurăței – 22 puncte și Dunărea Tichilești – 16 puncte.

Rezultatele și marcatorii etapei a 7-a din play-off:

Viitorul Ianca – Voința Șuțești 3-2 (1-1)
Necoară (39), Durbacă (53), Stoican (78) / Crangă (21, 50)
CS Făurei – Voința Vișani 4-2 (3-1)
Bănel Nicoliță (11,17), Baicu (33), Stelian Nicoliță (77) / Sava (38), Pungă (88)

Rezultatele și marcatorii etapei a 7-a din play-out:

Pandurii Tudor Vladimirescu – Dacia Unirea II Brăila 5-4 (3-0)
Goleanu (21), Simion (30, 33, 65, 75) / Vișan (64, 82), Cubleșan (69), Ciucureanu (89)
Viitorul Însurăței – Gloria Movila Miresii 4-0 (0-0)
Roșu (64), Marius Moldoveanu (75), Antohe (88), Pungă (91)

Articol scris de Costel FILIP

Marius ANGHEL 22 May. 2018, 12:03 Ligi județene
Pe aceeași temă