Echipa care a câștigat la pas ediția 2012-2013 a primului campionat județean Prahova este CSM Câmpina, trupă care în campionatul încheiat la finele săptămânii trecute nu a pierdut niciun punct în retur. Astfel, înainte de ultimul joc, disputat sâmbătă dimineața la Boldești, conducerea Asociației Județene de Fotbal Prahova – președinte Silviu Crângașu și vicepreședinte Tudor Negoiță – a înmânat trofeul și medaliile campionilor.
În afară de actualii oficiali ai grupării, în frunte cu antrenorul Valentin Sinescu, a mai fost recompensat și tehnicianul care a condus CSM Câmpina multe etape în partea secundă a campionatului, mai exact fostul jucător de Liga I Bogdan Onuț – cel care din această lună se va stabili în Statele Unite ale Americii.
O altfel de tensiune
Din păcate, momentul bucuriei acordării titlului de campioană a fost umbrit spre finele jocului de la Boldești, atunci când tehnicianul Valentin Sinescu a fost contestat de unii dintre susținătorii câmpinenilor. „Așa este la fotbal, mai apar și unele momente de tensiune și nu e bine să iei decizii la cald. Dar dacă le tratezi cu calm, se pot rezolva de la sine”, a spus, diplomatic, Valentin Sinescu.
De la același oficial am aflat și care este programul echipei până la jocul de baraj, programat pe 19 iunie, la Slobozia, cu reprezentanta județului Buzău.
Astfel, echipa se va prezenta de astăzi la antrenamente, iar de mâine și până vineri va efectua antrenamente numai de la ora jocului, adică 17.30. Mai mult, fostul antrenor de Liga I dorește ca trupa câmpineană să plece la locul de disputare a partidei cu o zi înainte și, dacă este posibil, să efectueze un antrenament pe stadionul pe care va avea loc meciul decisiv.
Sursa: Ziarul Prahova