Lugojul și Chișoda sunt singurele formații ce au rămas cu punctaj maxim după primele trei etape. În preajma podimului și-au făcut apariția și câteva surprize în urma primei intermediare: Jimbolia și Dragșina.
Derby-ul rundei a avut loc la Timișoara, unde CFR 1933 a întâlnit principala contracandidată la promovare, CSM Lugoj. În fața unei asistențe generoase, oaspeții s-au impus ușor după pauză, grație unui joc realist dar și a greșelilor din jocul „alb-vișiniilor”.
Încă din primele minute bătăiosul Lucian Stoica a provocat panică în careul feroviar. Atacantul CSM-ului avea să fie și omul meciului, a marcat o dublă după ce s-a lovit cap în cap cu fundașul Oberșterescu, scos din joc în urma accidentării. Chiar și așa feroviarii au fost la un pas de deschiderea scorului prin Nicolaie (16′) dar lobul acestuia a fost interceptat de experimentatul Ploscariu. Stoica își trecea în cont o nouă ratare după mijlocul reprizei dar nu a mai ratat ținta în finalul reprizei, când ajuns din nou în careu l-a învins pe Rain cu un șut pe jos la colțul scurt.
Actul secund avea să debuteze cu golul aceluiași vârf de buzunar. Stoica l-a întors pe toate fețele pe înlocuitorul și apoi înlocuitul Smultea, înainte să finalizeze tot la colțul scurt. Timișorenii au replicat prin veteranii Gheju și Stoican, primul având imediat o ocazie importantă. Ghinion a avut și Molcuț (65′) când a reluat doar în bară dintr-un careu aglomerat. Haosul din sistemul feroviar a mai fost însă o dată pedepsit de rezerva Mladescu (75′), care a transformat pasa în cross a lui Ploscariu. Lugojenii au sărbătorit cu petarde reușitele de la Gara Mare, unde vedeta Călin Bota (accidentat), a privit jocul din tribună.
Bugar: „Am fost școala de surdo-muți”
Antrenorul feroviarilor a fost foarte supărat la finalul jocului dar rămâne optimist în vederea meciurilor următoare.
„N-a mers nimic, n-am reușit să finalizăm, nici să facem marcajul cum trebuie. Sunt foarte dezamăgit, felicit echipa oaspete. Mai avem multe de reglat dacă ne mai permite timpul. Sunt foarte supărat pe majoritatea jucătorilor, n-au făcut nici 20% din ce am făcut la antrenamente. Am avut un randament foarte scăzut. E prea devreme să spunem că o echipă s-a desprins, poate o să se mai împiedice pe parcurs, batem noi în retur la ei acasă, campionatul e lung, singurul adversar al nostru suntem noi. Am reușit să ne facem de râs astăzi”, a declarat Florin Bugar, care a caracterizat în propriul stil jocul feroviarilor: „Am jucat ca la grădiniță, am fost școala de surdo-muți, parcă ne-am cunoscut pe teren, prea multe greșeli elementare. Nu mă străduiesc acum să-i învăț la 25 de ani să dea pasă cu latul. Sper să ne revenim și să fie singura înfrângere din campionat”.
Stan: „Mă așteptam să fie mai ușor”
Fără a avea o atitudine arogantă, antrenorul oaspeților Cosmin Stan nu s-a declarat surprins de victoria echipe sale, ci doar de scorul înregistrat.
„Am câștigat de o manieră convingătoare, exceptând 15-20 de minute pe final în care s-a văzut că eram storși, dar e normal la felul cum jucăm noi. Mă așteptam să fie mai ușor, sunt conștient de valoarea pe care o avem și chiar dacă nu mă așteptam la un așa scor, credeam că o să ne impunem jocul mult mai ușor. CFR-ul a avut destul de multe ocazii pe greșelile noastre individuale. Sunt doar trei etape, e început de campionat, se poate întâmpla orice, CFR-ul are jucători de valoare, oricând pot să revină în lupta pentru promovare, sunt doar trei puncte, mai e un meci direct care se joacă la Lugoj. Mai sunt Chișoda și Gottlobul, prima are și ea maxim de puncte. Campionatul se joacă”, a spus Stan.
CFR 1933 Timișoara: Rain – Purda, Oberșterescu (12′ Smultea, 48′ I. Stoican), Țigănaș – Boubătrân, E. Pătrașcu, C-tin Popa (cpt.), Parfenie (66′ D. Ungur), I. Popa – Molcuț, Nicolaie (48′ Gheju). Antrenor: Florin Bugar
CSM Lugoj: Micșa – H. Onae (cpt., 73′ Mladescu), Hromei, Drimuș, S. Marcu – Ploscariu, Bărbulescu, Vânătu, Argatu (65′ Teletin) – L. Stoica (65′ T. Onae), Bărburescu (59′ Cl. Ardelean). Antrenor: Cosmin Stan
Rezultatele etapei a III-a:
Progresul Gătaia – CS Dumbrăvița 1-3
Avântul Bobda – Real Dragșina 1-2
Pobeda Dudeștii V. – Spartak Gottlob 1-0
FC Deta – Timișul Șag 1-2
Auto Timișoara – FC Chișoda 0-1
Arsenal Bucovăț – „Marcel Băban” Jimbolia 0-2
CFR 1933 Timișoara – CSM Lugoj 0-3
Unirea Cerneteaz – AS Peciu Nou 2-0
Banatul Nerău – Juventus Pișchia 6-0
CLASAMENT
1. CSM Lugoj 3 3 0 0 13-0 9
2. FC Chișoda 3 3 0 0 11-1 9
3. „Marcel Băban” Jimbolia 3 2 1 0 5-2 7
4, Real Dragșina 3 2 1 0 7-5 7
5. Banatul Nerău 2 2 0 0 7-0 6
6. CFR Timișoara 3 2 0 1 11-6 6
7. Timișul Șag 3 2 0 1 6-5 6
8. Spartak Gottlob 3 2 0 1 6-5 6
9. CS Dumbrăvița 3 1 1 1 7-6 4
10. Unirea Cerneteaz 2 1 0 1 3-2 3
11. Pobeda Dudeștii V. 3 1 0 2 6-7 3
12. Avântul Bobda 3 1 0 2 4-5 3
13. Arsenal Bucovăț 3 1 0 2 6-12 3
14. Juventus Pișchia 3 1 0 2 3-12 3
15. FC Deta 3 0 1 2 2-10 1
16. Progresul Gătaia 3 0 0 3 2-7 0
17. Auto Timișoara 3 0 0 3 1-7 0
18. AS Peciu Nou 3 0 0 3 6-14 0
Etapa viitoare, a IV-a:
2 septembrie, ora 20
Spartak Gottlob – FC Deta
3 septembrie, ora 11
Peciu Nou – Banatul Nerău
CSM Lugoj – Unirea Cerneteaz
„Marcel Băban” Jimbolia – CFR Timișoara
FC Chișoda – Arsenal Bucovăț
Timișul Șag – Auto Timișoara
Progresul Gătaia – Avântul Bobda
4 septembrie, ora 11
Real Dragșina – Pobeda Dudeștii Vechi
CS Dumbrăvița – Juventus Pișchia
articol scris de Cornel BIHOLARI