Ceartă între Hercules Lupeni și observatorul Călugărița. Rămas fără două anvelope la mașină, oficialul vrea să fie răscumpărat cu un set complet: „Eu nu mă încalț cu doi de stângul”

Observatorul Florin Călugărița așteaptă ca oficialii echipei Hercules Lupeni să-i înmâneze patru cauciucuri noi după ce mașina i-a fost vandalizată în timpul meciului cu CS Vulcan. Conducătorii formației din Lupeni refuză însă să-i achite mai mult de 400 de lei, echivalentul a două cauciucuri, susținând că paguba a fost pe jumătate față de cât cere observatorul de joc din județul Hunedoara.

În urmă cu două săptămâni, Comisia de Disciplină din cadrul Asociației Județene de Fotbal Hunedoara dădea un verdict în cazul cauciucurilor tăiate la Lupeni, când observatorul Florin Călugărița a plecat la finele meciului dintre Hercules Lupeni și CS Vulcan cu două cauciucuri tăiate. Pentru vandalizarea mașinii observatorului de joc, conducătorii clubului Hercules erau obligați, până acum două zile, să achite contravaloarea pagubelor, în caz contrar urmând a li se interzice organizarea jocurilor pe teren propriu timp de patru etape.

Ei bine oficialii lupeneni au plătit paguba celor două cauciucuri, în valoare de 400 de lei, dar observatorul spune că normal este ca să-i fie plătite patru cauciucuri. „Le-am spus să-mi cumpere patru anvelope, deoarece sunt desperecheate, ceea ce ei au fost de acord. Eu nu mă încalț cu doi de stângul. Li s-a dat un nou termen și aștept rezolvarea problemei”, a spus Florin Călugărița (foto mic 1).

În replică, cei de la Hercules Lupeni spun că în mod normal ei ar trebui să achite paguba a două cauciucuri. „Până la urmă domnul Călugărița cred că are pretenția să-i cumpărăm și mașina. Bine, suntem de acord să trimită cele patru cauciucuri la Lupeni, plus suma de 400 de lei, și îi vom echipa mașina cu cele patru cauciucuri dacă așa se pune problema”, a declarat antrenorul Dan Voicu (foto mic 2).


„Echipa Hercules Lupeni a primit o amendă de 100 lei pentru neasigurarea securității bunurilor observatorului, respectiv a autoturismului cu care acesta s-a deplasat la stadion. Comisia ia act că echipa Hercules Lupeni a achitat doar jumătate din pretențiile cu care observatorul s-a constituit ca parte civilă; Până în data de 26 noiembrie 2014 echipa Hercules Lupeni este obligată să achite contravaloarea pagubelor autoturismului observatorului jocului, în caz contrar i se va interzice organizarea jocurilor pe teren propriu timp de patru etape” este decizia finală dată de Comisia de Disciplină a AJF Hunedoara.

Articol scris de Loredana JUGLEA

Pe aceeași temă