Buzăul și-a ales campioana! Lanuri a „jumulit” Pescărușul

Mihai Andries 10 Jun. 2013, 21:35 Ligi județene

Găzduită de stadionul Gloria, finala acestei ediții a turneului Play-off pentru stabilirea campioanei județului Buzău le-a adus din nou față în față pe Voința Lanuri și Pescărușul Luciu. Nimeni altele decât echipe care anul trecut au jignit fotbalul, fiind protagonistele unui blat mizerabil în cadrul aceleiași competiții și în urma căruia râmnicenii au câștigat cu un scor halucinant (33-1!!!).

Pentru acea mascaradă li s-a dus buhul nu numai în țară, ci în toată Europa, iar Asociația Județeană de Fotbal a aplicat niște sancțiuni, considerate mult prea blânde. De această dată, duelul blatistelor din ediția trecută a fost unul pe bune, din care învingătoare a ieșit Voința cu 2-0, grație golurilor lui Chirică, ambele marcate din penalty.

Mult mai activă în ofensivă, formația lui Lăptoiu și-a creat câteva ocazii prin Moise (5, 31) și Chiorpec (29), însă șuturile acestora au fost respinse de portarul „pescărușilor”, așa că prima repriza s-a încheiat fără gol.

În mitanul secund, râmnicenii au reușit să deschidă scorul în urma unei lovituri de pedeapsă acordată pentru faultul comis de Bădicu asupra lui Feraru. A executat și transformat Chirică (57), iar cei din Lanurile începeau să zărească barajul. După doar câteva minute, Mihălcescu (63) a fost la un pas de egalare, dar mingea șutată din lovitură liberă de la aproximativ 35 de metri a trecut puțin peste poartă. Ceva mai târziu, Pescărușul Luciu a înscris totuși un gol, numai că acesta a fost anulat pe motiv de ofsaid.

Chiar în finalul partidei, cel mai bun jucător de pe teren, Chirică a fost faultat în careu de Constanda și tot el a bătut penaltyul reușind să își treacă în cont dubla. Astfel, Voința a obținut titlul de campioană județeană și totodată viza de acces la barajul de promovare în cel de al treilea eșalon. 

VOINȚA LANURI – PESCĂ‚RUȘUL LUCIU 2-0 (0-0) Chirică 57, 90 – ambele din 11 m

Voința Lanuri: G. Sava – Feraru, Sârbescu, Roșca, Lică, Nae, Moise, Lungu, Lazăr, Chiorpec, Chirică. Au mai jucat: A. Sava, Ignat, Andreiu
Antrenor: Tase Lăptoiu

Pescărușul Luciu: Paraschiv – Constanda, Bădicu, Neculai, Porceanu, Sîrbu, Toma, Mihălcescu, Gheorghe, Cățoi, Stancu. Au mai jucat: Ioniță, Vlăduț, Toda
Antrenor: Mircea Frățilă

 

Articol și foto de Adi SOARE

Mihai Andries 10 Jun. 2013, 21:35 Ligi județene
Pe aceeași temă