ASU Politehnica Timișoara primește sâmbătă replica uneia dintre trupele care au împiedicat-o în sezonul trecut în lupta pentru câștigarea campionatului, Pobeda Dudeștii Vechi. Mai mereu cu scântei, jocurile dintre cele două s-au încheiat până acum cu remize în Liga a IV-a, lucru de neacceptat acum pentru alb-violeți care nu vor să mai calce greșit.
Duelurile cu „bulgarii” au fost aprige pentru ASU Poli. Pobeda a scos o remiză în turul ediției trecute pe „Știința”, apoi a remizat acasă după un joc cu scandal în care a egalat din penalty în ultimele minute de joc. Acel rezultat a fost și o piedică mare în drumul alb-violeților către baraj. Acum, timișorenii se regăsesc din nou pe locul 1 și nu vor să mai greșească. Ultimul rezultat direct le-a fost favorabil, elevii lui Codrea trecând în semifinalele Cupei, faza județeană, de Pobeda, cu 3-1. „În primul rând vrem să ne menținem în fotoliul de lider, unde ne place. Pobeda e o echipă arțăgoasă, va juca pe contraatac. Trebuie să ne facem meciul ușor. Noi pentru asta muncim, să rămânem acolo pe primu loc. Toți au ambiția să te depășească, au ambiția să te bată, e normal”, a declarat Paul Codrea pentru Sport9.ro.
Cei porecliți „Băieții în ghete” au avut parte în această săptămână și de un antrenament inedit. O testare computerizată a stării fizice a jucătorilor. Programul poartă denumirea de Yo-yo test și utilizată de obicei la „case mai mari”. „A fost un test pentru a vedea la ce parametri fizici sunt băieții și rezultatele au fost bune. Nu e nimic neobișnuit, noi l-am folosit a doua oară. A fost folosit și de cei de la rugby și e folosit de multe echipe”, ne-a spus Codrea.
Portar la nuntă / Portar care activează și la alt club
Tehnicianul echipei cu cea mai numeroasă galerie din ligile inferioare îl are de ieri la pregătire și pe mijlocașul Adrian Neagoie, revenit după o accidentare mai veche. Totuși, fostul „feroviar” nu e încă apt, cum nu e nici Rebenciuc. ASU Poli va mai avea două absențe importante cauzate de un eveniment fericit. Paul Burtic se însoară și îl are ca naș la nuntă pe atacantul Flavius Tulcan, prin urmare cei doi au fost învoiți. Astfel, buturile alb-violete vor fi apărate de Rogojină. Nu se știe încă cine va fi rezerva de portar. „Va fi o surpriză, găsim o soluție de rezervă”, a conchis Codrea.
De partea cealaltă între buturile Pobedei Dudeștii Vechi e de așteptat să ia loc din nou veteranul Gheorghe Stoianov. Un aspect ciudat e că portarul „bulgarilor” activează și la principala contracandidată a alb-violeților, fiind antrenorul goalkeeperilor Ripensiei. Pobeda ocupă locul 5 în clasament, la șase puncte în spatele lui ASU Poli. Partida dintre cele două se dispută sâmbătă, de la ora 16.00, pe arena „Știința”, în etapa a X-a a Ligii a IV-a.
Sursa: Sport9