CS Sânandrei Carani a câștigat finala județeană din Timiș a Cupei României. Bănățenii critică sistemul fazei naționale a competiției

Anda DELIU 19 Jun. 2025, 13:00 Cupa României
CS Sânandrei Carani a câștigat finala județeană din Timiș a Cupei României. Bănățenii critică sistemul fazei naționale a competiției

Miercuri, pe ultima sută de metri, și-a stabilit și județul Timiș reprezentanta din Cupa României, faza regională.

CS Sânandrei Carani a câștigat cu scorul de 2-0 meciul cu CSU Universitatea de Vest din Timișoara, un joc disputat în comuna Parța, din sudul Timișoarei.

S-au duelat formațiile de pe locul 2 și 3 din Liga 4 Timiș, iar rezervă de arbitru la acest meci a fost Andrei Țugui, care a făcut junioratul la AS Roma. El a fost și la Poli Timișoara, unde a jucat și marcatorul primului gol al finalei, Alexandru Birău, care a deschis scorul în minutul 47. Birău a avut și o bară în prima repriză și a fost declarat jucătorul partidei. Ulterior, în minutul 65, Vasile Palkovacs a mărit diferența ce a rămas neschimbată până la final.

  • CS Sânandrei Carani: Culda, Szalkai, Bîrza, Birău, Toma, Centea, Buzdugan, Precup, Radu, Artimon, Oprea. Au mai intrat: Palkovacs, Rus, Stefanovici, Pecarov.
  • CSU Universitatea de Vest Timișoara: Andrei, Pițuc, Murgu, F. Olariu, Spulber, Popovici, Botoșnenau, Contescu, Petruș, Mircea, Silaghi. Au mai intrat: Anton, M. Olariu, Ionașcu, Șiuiu.

Experiența a bătut tinerețea în finala Cupei României – Timiș

Narcis Petre, antrenorul Caraniului, a spus că echipa sa a avut o misiune ușoară în finală. ”A fost ușor. Am întâlnit o echipă cu foarte mulți tineri, dar foarte talentați, care pot să alerge față de noi. Noi suntem o echipă cu o medie de vârstă foarte înaintată, dar cu foarte mare experiență. Chiar ziceam înainte de joc că renunțăm la posesie și jocul combinativ, dar pe calitatea jucătorilor finalizăm mai mult decât o pot face acești copii. De aceea, avut patru-cinci situații de gol, plus cele două goluri. Un an bun din punctul meu de vedere. E un loc 2 și cu finala Cupei. Se putea și locul 1, dar asta e viața. Suntem mulțumiți. Sperăm la anul mai mult decât acum”, a precizat Petre.

Critici pentru acest sistem al Cupei României

În regiune, au mai câștigat finalele Viitorul Severin (Mehedinți), CSM Târgu Jiu (Gorj), Nera Bogodinț (Caraș-Severin), Gloria Geoagiu (Hunedoara) și Unirea Sântana (Arad). Acestea fac parte din Regiunea 4 a fazei regionale a Cupei României, iar meciurile dintre ele vor fi stabilite de FRF prin tragere la sorți.

Caraniul nu speră la o grupă anume și recunoaște că acest sistem cu jocuri în iulie e ”criminal” pentru echipe amatoare. ”Nu. Din punctul nostru de vedere, după un sezon greu în care cei care merg la lucru, după atâtea meciuri vara la temperaturi de 30 și ceva de grade, n-ar fi fost normal să se mai joace. Trebuia să se joace în toamnă. Noi nu avem nicio pauză, mai ales că pentru ei nu fotbalul e activitatea principală. Din păcate, trebuie să facem și asta. Nu știu ce vom face, vom lua jucători de la echipa a doua, unii vor pleca în concediu, ne vom sacrifica. Sperăm să iasă bine”, a mai precizat Petre.

UVT, prin fostul antrenor al Ripensiei, a fost fair-play

Iulian Muntean, antrenorul echipei Universității de Vest, în trecut fost la divizionara secundă Ripensia, a admis superioritatea vizibilă a adversarului.

”A câștigat echipa mai bună astăzi. Au fost mai buni ca noi. Am jucat bine în prima repriză, am încercat să construim. Dar, din păcate, valoarea individuală a adversarului și-a spus cuvântul. Am zis de dinainte de meci că cine va greși astăzi va pierde, și, drept dovadă, la prima greșeală pe linia de fund am și luat gol. După care n-am mai reușit să fim periculoși și ne-au mai taxat o dată. Sunt mulțumit de sezon. Aveam ca obiectiv să câștigăm Campionatul Național Universitar, aveam obiectiv dacă puteam să luăm și cupa. Urmează un Campionat European care probabil va fi foarte greu. Am ajuns în finala Cupei fără foarte mulți jucători”, a precizat Muntean.

El a antrenat-o pe Ripensia până s-a retrogradat din Liga 2 și clubul s-a dus în Liga 6. Acum, în această vară, Ripensia a ratat promovarea din Liga 5 în 4 în fața unei echipe dintr-un sat, dar Muntean rămâne optimist. ”Indiferent de ce ligă va fi, Ripensia va rămâne în sufletul nostru ca și fosta echipă care ne-a reprezentat cu cinste la nivel internațional și național. Sunt sigur că o să găsească o variantă să promoveze, să meargă mai sus”, a precizat el despre viitorul echipei timișorene.

Anda DELIU 19 Jun. 2025, 13:00 Cupa României
Pe aceeași temă