Scene de Vestul Sălbatic s-au petrecut duminică, în județul Alba, la meciul de Liga a 4-a dintre Euro Șpring și Viitorul Spicul Daia Română. Încăierare, arbitru bătut, 112, salvare, spital, plângere penală, toate aceste lucruri care nu au legătură cu fotbalul s-au petrecut la jocul fără miză dintre ocupantele locurilor 4, respectiv 7. Potrivit ziarului Unirea, arbitrul aiudean Mihai Domșa a fost victima agresiunilor mai multor jucători ai echipei oaspete, partida fiind încheiată în minutul 89, la scorul de 2-1.
Centralul Mihai Domșa a fost bătut cu violeță, la Șpring, de către Horia Ciucă, jucătorul echipei Viitorul Spicul Daia Română, alături de alți coechipieri. Agresiunea a început pe teren și a continuat la vestiar, unde arbitrul a fost salvat de intervenția asistentului Sergiu Gligor. Domșa povestește de la ce a pornit totul: „Meciul a fost unul ușor, fără faze cu probleme, deși am simțit tensiune în teren. Totul a plecat de la faza din minutul 89, când în urma unei lovituri libere din zona băncilor de rezerve, Horea Ciucă a acuzat un fault în atac, la acțiunea în care gazdele au marcat golul secund”.
Și fratele agresorului, Paul Ciucă, prezent la rândul său pe teren, s-a năpustit asupra arbitrului. „Am trăit o ploaie de lovituri, eram căzut după pumnul primit de la Horea Ciucă, am încercat să mă apăr la față, dar Paul mă lovea cu picioarele în spate, am luat numeroase lovituri, în diverse zone ale corpului”, povestește, cu fața tumefiată, Mihai Domșa, pentru ziarului Unirea.
Până la momentul bătăii, arbitrul acordase opt cartonașe galbene, trei gazdelor și cinci oaspeților.
În încercarea de a liniști spiritele, gazdele au avut și ele o victimă. Mijlocașul Andrei Miclea a fost surprins de o lovitură ce l-a făcut inconștient câteva minute pe gazon. Nervii au degenerat, fotbaliștii s-au îmbrâncit, iar în timp ce centralul încerca să se refugieze în vestiar, apărătorul Radu Cibu (Viitorul Spicul) a simțit pe propria pielea puterea pumnilor adversarilor.
Runda a doua, în vestiar
Salvat de sub tirul loviturilor de asistentul Sergiu Gligor și un om de ordine, centralul Domșa a apucat să sune la 112, însă, în timp ce vorbea la telefon pentru a solicita ajutorul poliției, s-a trezit cu agresorul Horea Ciucă în vestiar. Și a început runda 2 de bătaie. „Noi, asistenții, nu am pățit nimic, dar până să ajung la vestiar, Horea Ciucă l-a agresat din nou pe Mihai Domșa”, spune Sergiu Gligor.
La fața locului a ajuns un echipaj al poliției și o ambulanță, care i-a transportat pe Mihai Domșa, Andrei Miclea și Radu Cibu la spitalul din Sebeș. Inițail, centralul a crezut că are mai multe coste fisurate, însă diagnosticul nu a fost atât de grav.
„Sunt bătucit rău. O să solicit certificat medico-legal, să văd câte zile de spitalizare voi primi și o să depun plângere penală împotriva fraților Horea și Paul Ciucă”, a mărturisit Mihai Domșa pentru ziarului Unirea.
Articol scris de Adi Georgescu