Corobea va fi condus mâine pe ultimul drum

Fechita Bogdan-Andrei 22 Feb. 2011, 11:34 Liga 4
Corobea va fi condus mâine** pe ultimul drum

Fundașul stânga al echipei Jiul
Petroșani, Cristian Corobea, în vârstă de 23 de ani, a murit
duminică dimineață, într-un accident rutier produs în zona
localității Călan. Autoturismul în care se afla Cristian Corobea și
care era condus de o femeie s-a izbit de un copac aflat pe marginea
drumului. Femeia de la volan și o altă tânără aflată în mașină au
suferit răni grave.

Cristian Corobea va fi înmormântat
miercuri la Călan, orașul său natal. Colegii lui de echipă de la
Jiul, precum și galeria îl vor conduce pe tânărul jucător pe
ultimul drum. „Este o mare pierdere umană. Un băiat cu
un caracter rar întâlnit, modest. Cu toate că a venit la Jiul de la
un nivel mai sus a acceptat să meargă cu noi la drum. Merita să fie
mult mai sus. Un jucător dornic să învețe fără aere de vedetism și
cu o dorință enormă de progres”
, a declarat
antrenorul Jiului, Daniel Huza.

FC Hunedoara este ultima echipă la
care Cristian Corobea, 23 de ani, a activat oficial, iar cu Jiul
Petroșani a evoluat pentru ultima oară în amicalul de săptămâna
trecută cu Minerul Motru.

Cristian Corobea a început fotbalul
la juniorii echipei din orașul natal, Victoria Călan, iar în scurta
lui carieră a mai evoluat pentru echipele de Liga a treia: CFR
Simeria (2008-2009) și FC Hunedoara (2009 – 2010), care la
începutul acestui an l-a cedat sub formă de împrumut la Jiul
Petroșani. Cu mai puțin de 24 de ore înainte de accidentul care
avea să-i fie fatal, Cristian Corobea a evoluat în meciul amical
Minerul Motru – Jiul Petroșani, scor 2-0.

Cristian Corobea a ocupat locul 10
în ancheta suporterilor hunedoreni pentru desemnarea „Celui mai bun
fotbalist al FC Hunedoara în 2010”.

Articol scris de Loredana
Juglea

Fechita Bogdan-Andrei 22 Feb. 2011, 11:34 Liga 4
Pe aceeași temă