Lecție de fotbal

09 Dec. 2009, 20:14 București

Steaua III s-a distrat, astăzi, cu Chitila în cea de-a doua
etapă a returului. După o primă repriză echilibrată în care
„roș-albaștrii” au marcat primii și au fost egalați, în cea de-a
doua s-au descătușat și au mai marcat de încă trei ori și ar mai fi
putut-o face de câteva ori.

Cu mai mulți jucători în primul unsprezece ce au trecut și pe la
echipa secundă, steliștii s-au văzut nevoiți încă din primele zece
minute să facă prima schimbare. Fundașul Lupu a ieșit accidentat,
locul lui în teren fiindu-i luat de Morari. Înlocuirea nu le-a dat
peste cap tactica impusă de antrenor și în urma unui atac pe partea
stângă, Damian a reușit să înscrie și cu ajutorul unui fundaș, a
cărui deviere nu i-a creat nicio reacție lui Mișa. Două minute s-au
bucurat Pazon & co., Grosu readucând egalarea cu un șut la
colțul lung, în urma unei faze în care mingea s-a plimbat prin
careul Stelei fără ca cineva să intervină și să respingă.

Până la pauză, cele două echipe au jucat pe contre, fiecare trecând
pe lângă majorarea scorului. Primul care ar fi putut marca ar fi
fost Matei, însă după ce s-a distrat cu toată apărarea gazdelor a
lobat mingea, iar portarul a scos de sub transversală. Marinescu a
avut și el ocazia de a marca pentru Chitila, dar lovitura sa cu
capul a trecut la o palmă de vinclu. Ultima fază periculoasă ce ar
fi putut aduce un nou gol le-a aparținut steliștilor, însă Prodea,
scăpat singur, și-a prelungit prea mult mingea și Mișa a întârziat
dezastrul.

După pauză, jucătorii Steaua III și-au demonstrat calitățile
tehnice și cu ajutorul suprafeței de joc impecabile au reușit să se
impună la capătul unei reprize în care David Andrei și Florentin
Matei au făcut legea printre jucătorii Chitilei.

„Roș-albaștrii” s-au desprins repede prin golul lui David.
Mijlocașul nu a ratat din interiorul careului, după ce mingea
trimisă de Nicolae a fost respinsă de goalkeeper. După marcarea
celui de-al doilea gol, elevii lui Gigel Gheorghe și-au lăsat
adversarii să domine, iar Pazon și Matei au profitat de orice minge
primită și au creat ocazii la aproape orice minge trimisă în față.
Micuțul Matei a stat și la capătul celorlalte două goluri ce aveau
să stabilească scorul final. Cu driblingul său ucigător, viziunea
și viteza ce l-au făcut pe antrenor să aplaude la orice acțiune
creată, jucătorul a travesar careul din lung în lat și a îndeplinit
simple formalități sub privirile fotbaliștilor gazdă ce s-au simțit
simpli spectatori.

Victoria din deplasare face uitată înfrângerea din etapa trecută cu
liderul Spic de Grâu, steliștii acumulând 25 de puncte și
păstrându-și șansele la playoff. De partea cealaltă, Chitila s-a
văzut neputincioasă în fața adversarului de astăzi și se menține pe
locul 7, la egalitate cu Sportul II, o altă perdantă a acestei
etape.

FC Chitila: Mișa – Macoviciuc, Comșa (cpt.), D.
Constantin, Mirescu – P. Iordache, Curea (’67 I. Coritoru), G.
Manea, Grosu (’78 L. Nicu) – Marinescu, Ceauș
Antrenor: Petruș Pârvu

Steaua III: Portnojs – R. Drăgan, Stegaru, Lupu
(‘7 Morari), Toșca – I. Nicolae (’78 Al. Crișan), Pazon (cpt.), D.
Andrei, Prodea (’69 Codin) – Fl. Matei, Damian (’60 Al.
Ioniță)
Antrenor: Gigel Gheorghe

Articol și foto de Marius
Anghel

09 Dec. 2009, 20:14 București
Pe aceeași temă