Pandemia de coronavirus face cele mai mari probleme, în România, la Suceava, iar acest lucru a dus la suspendarea definitivă a Ligii 4 și Ligii 5. Anton Ciprian, președintele AJF Suceava, a făcut anunțul duminică dimineața. Astfel, clasamentele din momentul de față vor fi cele finale.
Oficialul a precizat faptul că sezonur următor ar putea avea și el de suferit din cauza pandemiei de COVID-19. Turul pentru stagiunea 2020-2021 ar urma, la prima vedere, să se termine în noiembrie, iar returul să fie reluat în martie. ”Cred că e cea mai bună decizie în momentul de față pentru tot ce înseamnă sport. Ieri, după ce am luat decizia, am fost sunat de mai mulți colegi, și mai devreme sau mai târziu așa se va întampla peste tot. Datele de finalitate ale compețiilor nu vor putea fi respectate.
Am mai avea 11 etape, care într-o lună jumătate sunt dificil de încheiat. La nivel de copii, toate echipele vor primi medalii și diplome iar campionatul următor va începe când ne vor da voie autoritățile, exact cu aceleași echipe. Eu am analizat de ce nu s-ar putea finaliza, pentru că foarte multe persoane care activează la nivel amator au alte meserii de bază. Sunt jucători amatori care au job-uri, nu îi pot băga să joace în timpul săptămânii.
Turul campionatului îl terminăm la începutul lui noiembrie, iar returul îl reluăm în martie, aprilie, din cauza condițiilor meteorologice. Ne e dificil să comprimăm etapele, apoi să începem repede un nou campionat și financiar este imposibil, nu sunt sume mari de bani în fotbalul amator, nu putem cere bani în momentul ăsta, dată fiind situația”, a declarat Anton Ciprian la Pro X.
În momentul de față, clasamentul primelor clasate în Liga 4 Suceava este următorul:
Ar putea avea de suferit și Seria 1 a Ligii 3, în special echipa din Suceava, Foresta. Antreorul Petre Grigoraș vorbea în urmă cu câteva zile despre situația grea cu care se confruntă jucătorii și stafful care au rămas acolo.
”Eu sunt în Constanţa acum, acasă. Am plecat de pe 12 martie de când s-a oprit campionatul. Atât eu, cât şi o parte dintre fotbalişti care erau din alte localităţi. Am discutat cu conducătorii, cu oamenii de acolo, vorbesc cu ei în fiecare zi. De la club, deocamdată nu este nimeni infectat. Nici jucători, nici angajaţi. Dar sigur că există o stare de teamă. Mie n-o să-mi fie frică să revin pentru că sunt convins că atunci când se va putea juca fotbal vom fi cât de cât în siguranţă”.
Suceava este cea mai afectată de răspândirea COVID-19 în România. Din cele 146 de decese raportate până duminică la ora 11:00, multe s-au raportat în Suceava. Mai mult, în ultimul timp s-a speculat faptul că numărul deceselor la Spitalul din Suceava ar fi mult mai mare, dar acestea nu au fost raportate.
La nivel național ar putea creşte statisticile deceselor în următoarele zile, pentru că în acest moment ţara noastră are peste 3.600 de oameni infectaţi.
La nivel mondial, au fost înregistrate peste 1.2 milioane de îmbolnăviri şi mai bine de 65.000 de decese.
Foto: Gazeta Suceava