Viitorul Cluj, prestație bună în amicalul cu Dinamo. Ardelenii au scos un egal cu echipa din ”Ștefan cel Mare”, deși au fost conduși

Andrei PASCU 22 Feb. 2022, 16:48 Liga 3
Viitorul Cluj, prestație bună în amicalul cu Dinamo. Ardelenii au scos un egal cu echipa din ”Ștefan cel Mare”, deși au fost conduși

Viitorul Cluj, ocupanta locului 4 în Seria 9 a Ligii a 3-a, a ținut piept lui Dinamo într-un amical disputat marți, la Buftea. Partida de verificare s-a terminat la egalitate, scor 1-1, ambele goluri fiind marcate în primele 45 de minute. Dinamo a deschis scorul, iar câteva minute mai târziu divizionara a treia a egalat.

Viitorul Cluj, 1-1 cu Dinamo într-un amical jucat la Buftea 

”Câinii roșii” au marcat în minutul 14, prin Ahmed Bani, dar clujenii au revenit și au restabilit repede egalitatea, nouă minute mai târziu. Denis Fărăgău a punctat pentru formația din Liga 3, dar e adevărat că Dinamo a utilizat mai mulți jucători tineri în acest test, folosiți mai puțin în Liga 1. Doar câteva nume care se regăsesc în mod normal în meciurile din campionat au fost trimiși pe teren cu Viitorul Cluj.

Antrenorul ardelenilor, Marius Popescu, a mizat pe 18 fotbaliști în amicalul cu Dinamo.

  • Dinamo în prima repriză: Fara – De Moura, Giafer, Grigore (44 Aloe), Filip – Crețu, Carp – Bani, Borcea, Grădinaru – Măgureanu.
    Dinamo București în repriza a doua: Chesneau – Crețu, Giafer, Aloe, Filip – Carp (55 Neculai), Țone – Grădinaru (55 Mitruscsak), Bani, Amzăr – Celar.
    Antrenor: Flavius Stoican.
  • Viitorul Cluj a început în formula: Cebotari – Oargă, Borma, Dolghi, Istrate, Fărăgău, Calo, R. Pop, Roşca, Porumb, Al. Pop. Au mai jucat: Stângă – E. Bartoș, R. Bartoș, Cociș, Maxim, Mic, Râză.
    Antrenor: Marius Popescu.

Viitorul Cluj, ca și calificată în play-off-ul de promovare al Seriei 9 a Ligii a 3-a 

Viitorul Cluj ocupă locul 4 în Seria 9 a Ligii a 3-a, cu 24 de puncte după 15 meciuri. Este ca și calificată în play-off-ul de promovare pentru Liga 2, dar diferența față de liderul CS Hunedoara este una destul de mare. Hunedorenii au, cu trei runde înainte de finalul sezonului regular, 43 de puncte. Locul 2 e ocupat de Metalurgistul Cugir, 36 de puncte, iar pe 3 se află Unirea Ungheni, cu 29 de puncte.

În prima etapă din 2022, a 16-a a Ligii a 3-a, Viitorul Cluj va întâlni Unirea Ungheni.

Foto: Viitorul Cluj 

https://liga2.prosport.ro/seria-1/alexandru-popescu-a-plecat-si-el-de-la-dunarea-calarasi-destinatia-atacantului-noul-el-dorado-din-liga-3-19220278

https://liga2.prosport.ro/liga-3/satelitul-universitatii-craiova-a-facut-scor-cu-pandurii-targu-jiu-intr-un-amical-disputat-in-banie-19220254

https://liga2.prosport.ro/liga-3/cs-hunedoara-merge-ceas-si-in-amicale-e-de-neinvins-si-in-romania-si-in-cantonamentul-din-turcia-lui-florin-maxim-i-a-fost-adus-un-portar-din-liga-1-19220216

https://liga2.prosport.ro/liga-3/stadionul-mircea-chivu-din-resita-in-planurile-municipalitatii-pentru-a-fi-reconstruit-primarul-ioan-popa-promite-demersuri-dar-trage-de-maneca-echipa-din-liga-3-19220204

 

 

 

Andrei PASCU 22 Feb. 2022, 16:48 Liga 3
Pe aceeași temă