În criză de rezultate în ciuda unui program accesibil la startul Ligii 3, Știința Poli Timișoara riscă și mută cu un jucător care este fără echipă de 9 luni!
Până să semneze cu Romario Benzar, prezent deja la antrenamentele echipei, Dan Alexa l-a adus în lot pe atacantul Godberg Cooper, un fotbalist care a trecut în cariera sa și pe la Chindia și marea rivală UTA!
UPDATE: Știința Poli a oficializat și acordul cu Romario Benzar, mutare anunțată în exclusivitate de ProSport.
Godberg Barry Cooper are 28 de ani, împliniți în urmă cu mai țin de o lună, și este atacant. Cu dublă cetățenie, italiană și ghaneză, deși se află la o vârstă propice pentru performanță, a avut o carieră pe tobogan.
Din 20 decembrie 2024, noua achiziție a timișorenilor nu a mai avut echipă, iar aducea sa în septembrie la Știința Poli va trebui să împlice și răbdare pentru ca jucătorul să atingă parametri fizici optimi. Oricum, nivelul de Liga 3 este unul scăzut, astfel că vârfului nu ar trebuie să-i ia mult timp până să prindă debutul.
În Peninsulă, atacantul a fost legitimat la Aurora Seriate, Scanzorosciate și Verdello, după care a trecut în Portugalia, pe la echipe precum Condeixa, FC Arouca, Espinho și Vianense. A ajuns apoi la FC Schaffhausen, în Elveția, de unde a trecut la formația albaneză Kukesi. A avut o altă perioadă de ”șomerie” de 3 luni în 2021, după care a mers la Lavello, în Italia. De acolo a urmat Makedonija, și destinațiile românești Chindia Târgoviște și UTA. De la Arad a ajuns la Tobol Kostanay, în Kazahstan, și la Al-Hamriyah, în Emiratele Arabe Unite.
Pentru Kukesi a dat un gol în preliminariile Europa League și are 42 de goluri marcate în SuperLigă.
Născut la Bergamo (Italia), Cooper a dat o declarație, după ce a semnat cu Știința Poli, ce pare desprinsă din cele date în trecut de Mihăiță Pleșan:
”𝑪𝒂̂𝒏𝒅 𝒎𝒂̆ 𝒈𝒂𝒏𝒅𝒆𝒔𝒄 𝒍𝒂 𝑻𝒊𝒎𝒊𝒔̦𝒐𝒂𝒓𝒂, 𝒏𝒖 𝒂𝒎 𝒄𝒖𝒗𝒊𝒏𝒕𝒆, 𝒐𝒓𝒂𝒔̦𝒖𝒍 𝒗𝒐𝒓𝒃𝒆𝒔̦𝒕𝒆 𝒅𝒆 𝒍𝒂 𝒔𝒊𝒏𝒆 𝒔̦𝒊 𝒊̂𝒏 𝒎𝒐𝒅 𝒔𝒑𝒆𝒄𝒊𝒂𝒍 𝒊𝒔𝒕𝒐𝒓𝒊𝒂 𝑻𝒊𝒎𝒊𝒔̦𝒐𝒂𝒓𝒆𝒊… 𝑺𝒖𝒏𝒕 𝒇𝒐𝒂𝒓𝒕𝒆 𝒃𝒖𝒄𝒖𝒓𝒐𝒔 𝒔𝒂̆ 𝒇𝒊𝒖 𝒂𝒊𝒄𝒊, 𝒄𝒂̆ 𝒂𝒎 𝒑𝒂𝒓𝒕𝒆 𝒅𝒆 𝒊̂𝒏𝒄𝒓𝒆𝒅𝒆𝒓𝒆 𝒔̦𝒊 𝒂𝒑𝒓𝒆𝒄𝒊𝒆𝒛 𝒄𝒂̆ 𝒐𝒂𝒎𝒆𝒏𝒊𝒊 𝒅𝒊𝒏 𝒄𝒍𝒖𝒃 𝒎-𝒂𝒖 𝒑𝒓𝒊𝒎𝒊𝒕 𝒇𝒐𝒂𝒓𝒕𝒆 𝒃𝒊𝒏𝒆. 𝑷𝒓𝒊𝒎𝒖𝒍 𝒂𝒏𝒕𝒓𝒆𝒏𝒂𝒎𝒆𝒏𝒕 𝒂 𝒇𝒐𝒔𝒕 𝒃𝒖𝒏. 𝑨𝒎 𝒄𝒖𝒏𝒐𝒔𝒄𝒖𝒕 𝒕𝒐𝒕̦𝒊 𝒄𝒐l𝒆𝒈𝒊𝒊 𝒔̦𝒊 𝒂𝒏𝒕𝒓𝒆𝒏𝒐𝒓𝒖𝒍, 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒆 𝒖𝒏 𝒔𝒊𝒎𝒃𝒐𝒍 𝒂𝒍 𝑷𝒐𝒍𝒊𝒕𝒆𝒉𝒏𝒊𝒄𝒊𝒊 𝑻𝒊𝒎𝒊𝒔̦𝒐𝒂𝒓𝒂, 𝒂 𝒇𝒂̆𝒄𝒖𝒕 𝒊𝒔𝒕𝒐𝒓𝒊𝒆 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒂𝒄𝒆𝒔𝒕 𝒄𝒍𝒖𝒃. 𝑻𝒐𝒕𝒖𝒍 𝒆 𝒃𝒊𝒏𝒆, 𝒔𝒖𝒏𝒕 𝒇𝒂𝒄𝒊𝒍𝒊𝒕𝒂̆𝒕̦𝒊 𝒅𝒆 𝒑𝒓𝒆𝒈𝒂̆𝒕𝒊𝒓𝒆 𝒃𝒖𝒏𝒆. 𝑪𝒂̂𝒏𝒅 𝒂𝒎 𝒅𝒆𝒄𝒊𝒔 𝒔𝒂̆ 𝒗𝒊𝒏 𝒍𝒂 𝑷𝒐𝒍𝒊 𝒆𝒓𝒂𝒎 𝒊̂𝒏 𝑫𝒖𝒃𝒂𝒊, 𝒑𝒓𝒆𝒈𝒂̆𝒕𝒊𝒕 𝒔𝒂̆ 𝒔𝒆𝒎𝒏𝒆𝒛 𝒄𝒖 𝒖𝒏 𝒏𝒐𝒖 𝒄𝒍𝒖𝒃, 𝒎𝒊 𝒔-𝒂 𝒆𝒙𝒑𝒍𝒊𝒄𝒂𝒕 𝒑𝒓𝒐𝒊𝒆𝒄𝒕𝒖𝒍, 𝒅𝒆𝒔𝒑𝒓𝒆 𝒕𝒐𝒕 𝒄𝒆 𝒗𝒐𝒓 𝒔𝒂̆ 𝒇𝒂𝒄𝒂̆ 𝒊̂𝒏 𝒖𝒓𝒎𝒂̆𝒕𝒐𝒓𝒊𝒊 𝒂𝒏𝒊. 𝑪𝒂 𝒔𝒂̆ 𝒇𝒊𝒖 𝒔𝒊𝒏𝒄𝒆𝒓, 𝒊̂𝒏 𝒗𝒊𝒂𝒕̦𝒂̆, 𝒅𝒆𝒔𝒊𝒈𝒖𝒓 𝒄𝒂̆ 𝒃𝒂𝒏𝒊𝒊 𝒔𝒖𝒏𝒕 𝒊𝒎𝒑𝒐𝒓𝒕an𝒕̦𝒊, 𝒅𝒂𝒓 𝒅𝒆 𝒂𝒔𝒆𝒎𝒆𝒏𝒆𝒂 𝒔̦𝒊 𝒑𝒓𝒐𝒊𝒆𝒄𝒕𝒖𝒍, 𝒔𝒂̆ 𝒕𝒆 𝒔𝒊𝒎𝒕̦𝒊 𝒊𝒖𝒃𝒊𝒕, 𝒅𝒆 𝒔𝒖𝒑𝒐𝒓𝒕𝒆𝒓𝒊 𝒔̦𝒊 𝒅𝒆 𝒐𝒓𝒂𝒔̦. 𝑰𝒂𝒓 𝒄â𝒏𝒅 𝒆𝒙𝒊𝒔𝒕𝒂̆ 𝒖𝒏 𝒑𝒓𝒐𝒊𝒆𝒄𝒕 𝒎𝒂𝒓𝒆, 𝒎𝒂𝒊 𝒂𝒍𝒆𝒔 𝒖𝒏𝒖𝒍 𝒔𝒖𝒔𝒕𝒆𝒏𝒂𝒃𝒊𝒍, 𝒂𝒅𝒊𝒄𝒂̆ 𝒏𝒖 𝒔𝒖𝒏𝒕 𝒅𝒐𝒂𝒓 𝒗𝒐𝒓𝒃𝒆, 𝒄𝒊 𝒆 𝒄𝒆𝒗𝒂 𝒄𝒐𝒏𝒄𝒓𝒆𝒕, 𝒂𝒕𝒖𝒏𝒄𝒊 𝒆 𝒄𝒐𝒎𝒑𝒍𝒆𝒕 𝒅𝒊f𝒆𝒓𝒊𝒕. 𝑫𝒆 𝒅𝒂𝒕𝒂 𝒂𝒔𝒕𝒂 𝒂𝒎 𝒅𝒆𝒄𝒊𝒔 𝒔𝒂̆ 𝒇𝒂𝒄 𝒖𝒏 𝒑𝒂𝒔 𝒎𝒂𝒓𝒆 𝒅𝒆 𝒍𝒂 𝒏𝒊𝒗𝒆𝒍𝒖𝒍 𝒍𝒂 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒆𝒓𝒂𝒎 𝒄𝒂 𝒔𝒂̆ 𝒎𝒂̆ 𝒄𝒐𝒏𝒄𝒆𝒏𝒕𝒓𝒆𝒛 𝒑𝒆 𝒂𝒄𝒆𝒔𝒕 𝒑𝒓𝒐𝒊𝒆𝒄𝒕, 𝒄𝒂 𝒔𝒂̆ 𝒅𝒂𝒖 𝒕𝒐𝒕𝒖𝒍, 𝒔𝒂̆ 𝒎𝒂𝒓𝒄𝒉𝒆𝒛 𝒎𝒖𝒍𝒕𝒆 𝒈𝒐𝒍𝒖𝒓𝒊 𝒔̦𝒊 𝒔𝒂̆ 𝒂𝒋𝒖𝒕 𝑷𝒐𝒍𝒊 𝑻𝒊𝒎𝒊𝒔̦𝒐𝒂𝒓𝒂 𝒔𝒂̆ 𝒂𝒋𝒖𝒏𝒈𝒂̆ 𝒍𝒂 𝒏𝒊𝒗𝒆𝒍𝒖𝒍 𝒍𝒂 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒎𝒆𝒓𝒊𝒕𝒂̆! 𝑷𝒖𝒕𝒆𝒎 𝒂𝒕𝒊𝒏𝒈𝒆 𝒏𝒊𝒗𝒆𝒍𝒖𝒍 𝒅𝒐𝒓𝒊𝒕 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒔𝒖𝒑𝒐𝒓𝒕𝒆𝒓𝒊, 𝒅𝒂𝒓 𝒔̦𝒊 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒐𝒓𝒂ș.”
UPDATE: Echipa timișoreană a oficializat și venirea lui Romario Benzar, fundaș lateral liber de contract după despărțirea de prim-divizionara FC Botoșani. Fostul internațional revine acasă, el fiind originar din Timișoara.
”Bine ai venit la Poli, Romario!
𝗥𝗼𝗺𝗮𝗿𝗶𝗼 𝗦𝗮𝗻𝗱𝘂 𝗕𝗲𝗻𝘇𝗮𝗿 (33 ani) a semnat cu echipa noastră pe un an de zile, cu drept de prelungire!
S-a născut pe 26 martie 1992, la Timișoara. E fundaș dreapta, dar poate acoperi mai multe poziții din banda dreaptă și linia mediană. A fost international de juniori U17, U19 și U21. La prima reprezentativă are 19 selecții (2 assist-uri). A crescut la Srbianka Giuchici, LPS Banatul și FC Viitorul C-ța. La seniori a evoluat pentru Viitorul, FCSB, Lecce, Perugia, FCV Farul, UTA și FC Botoșani. Are în total 273 de meciuri la nivelul SuperLigii și nouă goluri marcate (31 assist-uri); 13 partide în cupele europene (în preliminariile și grupele Europa League și prel. Champions League). În Italia a jucat în Serie A și B (a promovat cu Lecce). Are două titluri de campion național (2016-17 și 2022-23).
Mult succes în alb-violet!”, sună anunțul clubului bănățean.
Prima declarație a lui Romario Benzar după ce a semnat cu echipa din Liga 3 este următoarea: ”𝑨𝒎 𝒂𝒗𝒖𝒕 𝒅𝒐𝒖𝒂̆ 𝒐𝒇𝒆𝒓𝒕𝒆 𝒄𝒐𝒏𝒄𝒓𝒆𝒕𝒆 𝒅𝒊𝒏 𝑳𝒊𝒈𝒂 𝑰, 𝒅𝒂𝒓 𝒎-𝒂 𝒄𝒐𝒏𝒗𝒊𝒏𝒔 𝒑𝒓𝒐𝒊𝒆𝒄𝒕𝒖𝒍 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒆 𝒍𝒂 𝑻𝒊𝒎𝒊𝒔̦𝒐𝒂𝒓𝒂, 𝒎𝒂𝒊 𝒂𝒍𝒆𝒔 𝒄𝒂̆ 𝒔𝒖𝒏𝒕 𝒅𝒆 𝒂𝒊𝒄𝒊 𝒔̦𝒊 𝒂𝒎 𝒗𝒓𝒖𝒕 𝒔𝒂̆ 𝒋𝒐𝒄 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝑷𝒐𝒍𝒊 𝒔̦𝒊 𝒔𝒂̆ 𝒅𝒖𝒄𝒆𝒎 𝒆𝒄𝒉𝒊𝒑𝒂 𝒂𝒄𝒐𝒍𝒐 𝒖𝒏𝒅𝒆 𝒊̂𝒔̦𝒊 𝒅𝒐𝒓𝒆𝒔̦𝒕𝒆 𝒕𝒐𝒂𝒕𝒂̆ 𝒍𝒖𝒎𝒆𝒂, 𝒊̂𝒏 𝑺𝒖𝒑𝒆𝒓𝑳𝒊𝒈𝒂̆. 𝑵-𝒂𝒎 𝒂𝒗𝒖𝒕 𝒏𝒊𝒄𝒊𝒐𝒅𝒂𝒕𝒂̆ 𝒔̦𝒂𝒏𝒔𝒂 𝒔𝒂̆ 𝒋𝒐𝒄 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝑷𝒐𝒍𝒊, 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒄𝒂̆ 𝒂𝙩𝒖𝙣𝒄𝙞 𝙘𝒂̂𝙣𝒅 𝒆𝙧𝒂𝙢 𝙟𝒖𝙣𝒊𝙤𝒓 𝒂 𝒊𝒏𝒕𝒆𝒓𝒗𝒆𝒏𝒊𝒕 𝒂𝒄𝒆𝒂 𝒑𝒓𝒐𝒃𝒍𝒆𝒎𝒂̆ 𝒄𝒖 𝒗𝒆𝒄𝒉𝒊𝒖𝒍 𝒄𝒍𝒖𝒃…
𝑪𝒍𝒂𝒓 𝒐𝒃𝒊𝒆𝒄𝒕𝒊𝒗𝒖𝒍 𝒆 𝒑𝒓𝒐𝒎𝒐𝒗𝒂𝒓𝒆𝒂. 𝑬𝒖 𝒑𝒆 𝑷𝒐𝒍𝒊 𝑻𝒊𝒎𝒊𝒔̦𝒐𝒂𝒓𝒂 𝒐 𝒗𝒂̆𝒅 𝒊̂𝒏 𝑳𝒊𝒈𝒂 𝑰, 𝒄𝒓𝒆𝒅 𝒄𝒂̆ 𝒕𝒐𝒂𝒕𝒂̆ 𝒍𝒖𝒎𝒆𝒂 𝒂𝒓𝒆 𝒏𝒆𝒗𝒐𝒊𝒆 𝒅𝒆 𝑷𝒐𝒍𝒊 𝒊̂𝒏 𝒑𝒓𝒊𝒎𝒂 𝒍𝒊𝒈𝒂̆. 𝑷𝒐𝒕 𝒔𝒂̆ 𝒔𝒑𝒖𝒏 𝒄𝒂̆ 𝒍𝒖𝒄𝒓𝒖𝒍 𝒂𝒄𝒆𝒔𝒕𝒂 𝒍-𝒂𝒎 𝒎𝒂𝒊 𝒇𝒂̆𝒄𝒖𝒕 𝒄𝒖 𝑽𝒊𝒊𝒕𝒐𝒓𝒖𝒍, 𝒅𝒊𝒏 𝑳𝒊𝒈𝒂 3, 𝒂𝒎 𝒑𝒓𝒐𝒎𝒐𝒗𝒂𝒕 𝒊̂𝒏 𝑳𝒊𝒈𝒂 2 𝒔̦𝒊 𝒂𝒑𝒐𝒊 𝒊̂𝒏 𝑳𝒊𝒈𝒂 𝑰 𝒔̦𝒊 𝒂𝒎 𝒔̦𝒊 𝒍𝒖𝒂𝒕 𝒄𝒂𝒎𝒑𝒊𝒐𝒏𝒂𝒕𝒖𝒍 𝒄𝒖 𝒆𝒊. 𝑰𝒎𝒑𝒐𝒓𝒕𝒂𝒏𝒕 𝒆 𝒔𝒂̆ 𝒍𝒖𝒂̆𝒎 𝒑𝒂𝒔 𝒄𝒖 𝒑𝒂𝒔, 𝒍𝒖𝒄𝒓𝒖𝒓𝒊𝒍𝒆 𝒔𝒂̆ 𝒇𝒊𝒆 𝒃𝒊𝒏𝒆 𝒇𝒂𝒄𝒖𝒕𝒆 𝒊̂𝒏 𝒎𝒐𝒎𝒆𝒏𝒕𝒖𝒍 𝒂𝒄𝒆𝒔𝒕𝒂 𝒍𝒂 𝑻𝒊𝒎𝒊𝒔̦𝒐𝒂𝒓𝒂 𝒔̦𝒊 𝒄𝒓𝒆𝒅 𝒄𝒂̆ 𝒗𝒐𝒎 𝒂𝒋𝒖𝒏𝒈𝒆 𝒂𝒄𝒐𝒍𝒐 𝒖𝒏𝒅𝒆 𝒗𝒓𝒆𝒎 𝒄𝒖 𝒕𝒐𝒕̦𝒊𝒊.
𝑪𝒂̂𝒏𝒅 𝒆𝒓𝒂𝒎 𝒎𝒊𝒄 𝒎𝒆𝒓𝒈𝒆𝒂𝒎 𝒄𝒂𝒎 𝒍𝒂 𝒕𝒐𝒂𝒕𝒆 𝒎𝒆𝒄𝒊𝒖𝒓𝒊𝒍𝒆 𝒍𝒖𝒊 𝑷𝒐𝒍𝒊, 𝒕̦𝒊𝒏 𝒎𝒊𝒏𝒕𝒆 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 𝑷𝒂𝒏𝒅𝒖𝒓𝒖 𝒆𝒓𝒂 𝒂𝒏𝒕𝒓𝒆𝒏𝒐𝒓. 𝑨𝒎 𝒇𝒐𝒔𝒕 𝒔̦𝒊 𝒍𝒂 𝒂𝒄𝒆𝒍 1-8 𝒄𝒖 𝑺𝒕𝒆𝒂𝒖𝒂, 𝒑𝒆 𝒑𝒍𝒐𝒂𝒊𝒆, 𝒔𝒕𝒂̆𝒕𝒆𝒂𝒎 𝒊̂𝒏 𝒈𝒂𝒍𝒆𝒓𝒊𝒆. 𝑽𝒆𝒏𝒆𝒂𝒎 𝒅𝒆 𝒍𝒂 𝒔𝒂𝒕 𝒄𝒖 𝒅𝒐𝒖𝒂̆ 𝒐𝒓𝒆 𝒊̂𝒏𝒂𝒊𝒏𝒕𝒆 𝒅𝒆 𝒎𝒆𝒄𝒊 𝒄𝒂 𝒔𝒂̆ 𝒈𝒂̆𝒔𝒊𝒎 𝒍𝒐𝒄 𝒍𝒊𝒃𝒆𝒓, 𝒆𝒓𝒂𝒖 𝒃𝒂̆𝒏𝒄𝒊. 𝑨𝒃𝒊𝒂 𝒂𝒔̦𝒕𝒆𝒑𝒕 𝒔𝒂̆ 𝒂𝒖𝒅 𝒔𝒖𝒑𝒐𝒓𝒕𝒆𝒓𝒊𝒊. 𝑻̦𝒊𝒏 𝒎𝒊𝒏𝒕𝒆 𝒄𝒂̆ 𝒂𝒕𝒖𝒏𝒄𝒊 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 𝒆𝒓𝒂𝒎 𝒄𝒐𝒑𝒊𝒍 𝒔̦𝒊 𝒎𝒆𝒓𝒈𝒆𝒂𝒎 𝒊̂𝒏 𝒈𝒂𝒍𝒆𝒓𝒊𝒆 𝒆𝒓𝒂𝒎 𝒂𝒍𝒂̆𝒕𝒖𝒓𝒊 𝒅𝒆 𝒆𝒊, 𝒂𝒄𝒖𝒎 𝒊̂𝒎𝒊 𝒅𝒐𝒓𝒆𝒔𝒄 𝒔𝒂̆ 𝒇𝒊𝒖 𝒊̂𝒏𝒄𝒖𝒓𝒂𝒋𝒂𝒕 𝒅𝒆 𝒆𝒊 𝒔̦𝒊 𝒔𝒑𝒆𝒓 𝒔𝒂̆ 𝒂𝒗𝒆𝒎 𝒓𝒆𝒛𝒖𝒍𝒕𝒂𝒕𝒆 𝒃𝒖𝒏𝒆 𝒊̂𝒎𝒑𝒓𝒆𝒖𝒏𝒂̆!”
După trei etape, Știința Poli Timișoara este abia pe locul 6 din 12 în Seria 7, cu 4 puncte. Pe primele două locuri sunt Metalurgistul Cugir și Unirea Sântana, cu maximum de puncte.
0-0 la nou-promovata Hidro Mecanica Șugag, 5-0 cu CS Timișul Șag și 1-2 la ACS CIL Blaj sunt rezultatele înregistrate de echipa lui Dan Alexa în acest sezon de Liga 3. În runda a patra are meci sâmbătă, de la ora 17:00, pe stadionul Electrica din Timișoara, contra Unirea Sântana, o nou-promovată.
Foto: Răzvan Păsărică (Sport Pictures) și Știința Poli Timișoara